Cei 16 kilometri din Autostrada Moldovei A7, care formează centura Bacăului, au fost închiși de luni, 17 august, circulației auto pentru a fi racordați la restul autostrăzii aflate în lucru.
Oprirea temporară a circulației va dura până la finalul lunii august. În această perioadă, traficul rutier va fi deviat prin orașul Bacău.
Centura Bacăului va fi legată de A7
Decizia a fost luată la solicitarea antreprenorului, în baza avizului comun emis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
„Reamintim, în vederea execuției lucrărilor de racordare, Varianta Ocolitoare Bacău (A7) este închisă în întregime circulației rutiere începând de astăzi, 17 august, până pe 31 august 2026.
Măsura a fost dispusă la solicitarea antreprenorului, în baza avizului comun emis de CNAIR SA și IGPR.”, a transmis Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
DRDP Iași a publicat imagini din zona nodului rutier Bacău-Sud, intrare DN2 dinspre Nicolae Bălcescu.
Stadiul lucrărilor pe tronsoanele Autostrăzii Moldovei
În prezent, constructorul este mobilizat pe șantier pentru a finaliza lucrările de pe ultimul lot al secțiunii A7 Focșani – Bacău, între Răcăciuni și Bacău.
Totodată, au loc lucrări și pe lotul 1 al secțiunii A7 Bacău – Pașcani, între Săucești și Trifești, cu accent pe amenajarea nodurilor rutiere Bacău-Sud și Bacău-Nord, care asigură conexiunea cu Varianta Ocolitoare Bacău.
Loturile din A7 unde lucrează constructorul UMB se află sub presiunea termenului limită pentru PNRR, care este 31 august 2026. Până acum, aproximativ 200 de kilometri din Autostrada Moldovei A7 au fost deschiși, iar alți 121 kilometri sunt în lucru, toți fiind finanțați prin PNRR.
Alte două loturi de aproximativ 61 de kilometri de la Pașcani la Suceava au fost contractate cu UMB și vor fi finanțate prin SAFE. În plus, recent a fost contractată și continuarea autostrăzii pe drum expres până în Ucraina (56 km), pe loturi.
În total, 120 de kilometri ai Autostrăzii Moldovei trebuie finalizați anul acesta, după cum urmează:
- A7 Focșani – Bacău, Lotul 2 complet (Adjud – Răcăciuni) – 22 km;
- A7 Focșani – Bacău, Lotul 3 – Răcăciuni – Bacău: 21,5 km;
- A7 Bacău – Pașcani, Lotul 1 (Bacău – Trifești) – 30,3 km;
- A7 Bacău – Pașcani, Lotul 2 (Trifești – Săbăoani) – 19 km;
- A7 Bacău – Pașcani, Lotul 3 (Săbăoani – Pașcani) – 28 km.