Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

Lucrările la pasajul de la Apărătorii Patriei deviază linia N106, două nopți la rând

Lucrările la pasajul de la Apărătorii Patriei deviază linia N106, două nopți la rând
FOTO: Arhiva

Lucrările la pasajul de la Apărătorii Patriei deviază linia N106 timp de două nopți la rând, potrivit informațiilor transmise de TPBI. Restricțiile de circulație ar putea afecta și alte linii, dacă vor fi instituite mai devreme de ora 23:00.

Astfel, în nopțile de 14/15 și 15/16 noiembrie 2026, în intervalul orar 23:00–05:00, când circulația va fi restricționată în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, autobuzele liniei N106 și nu numai vor circula astfel:

  • Linia N106 – autobuzele vor circula pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii 2” și intersecția Calea Văcărești/ Șos. Olteniței/ Str. Nițu Vasile (Piața Sudului), apoi pe un traseu modificat, în ambele sensuri, pe Str. Nițu Vasile, Str. Emil Racoviță, Str. Turnu Măgurele și Bd. Alexandru Obregia.
  • Liniile 102, 125, 232 și 243 – autobuzele aflate în circulație ar putea circula pe un traseu deviat operativ, dacă restricțiile intră în vigoare mai devreme de ora 23:00.

Pentru mai multe informații, călătorii au la dispoziție mai multe mijloace prin care pot primi date actualizate privind traseele și programele de circulație, printre care se numără platforma maps.mo-bi.ro, aplicația InfoTB, dar și site-ul stb.ro.

CITEȘTE ȘI: Prima competiție de canotaj, pe Lacul Morii. 260 de sportivi se întrec la Campionatul Național de Fond, în weekend

Program prelungit la STB, pentru meciul România – Polonia

Liniile 1, 5, 10, 85, 90, 104, 311 și 640 vor avea un program de circulație prelungit sâmbătă seara, 14.11.2026, pentru a asigura transportul spectatorilor care merg la partida de fotbal România – Polonia, după cum scria Buletin de București aici.

Liniile 1, 5, 10, 85, 90, 104, 311 și 640 vor circula în zona „Arenei Naționale” după cum urmează:

  • orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 1 în zona „Arenei Naționale” sunt: 23:45, 23:50, 23:55, 00:10, 00:15 și 00:35;
  • orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 5 în zona „Arenei Naționale” sunt: 23:50, 23:55 și 00:10 (pe sensul spre „Aeroport Băneasa”), respectiv 23:48 (pe sensul spre „Pantelimon”);
  • orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 10 în zona „Arenei Naționale” sunt: 23:45, 23:50, 00:10, 00:25 și 00:40;
  • troleibuzele liniei 85 vor pleca de la „Arena Națională” către „Gara de Nord” la orele 23:45 și 23:50;
  • troleibuzele liniei 90 vor pleca de la  „Arena Națională” către „M Petrache Poenaru” la orele 23:45 și 00:20;
  • orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 104 în zona „Arenei Naționale” sunt: 23:45, 23:50 și 23:55 (pe sensul spre „Complex Pantelimon”), respectiv 23:45, 00:05, 00:10 și 00:15 (pe sensul spre „Piața Operei”);
  • orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 311 în zona „Arenei Naționale” sunt: 23:45 și 00:30 (pe sensul spre „Sala Palatului”), respectiv 23:45 și 00:20 (pe sensul spre „Faur”);
  • orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 640 la „Arena Națională” sunt 23:45, 00:00 și 00:50 (pe sensul spre „Piața Sf. Vineri”), 23:45 și 00:15 (pe sensul spre „Isovolta”).

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | „Bețivii și drogații” din schimbul trei vs. comisionul de succes al domnului Borza. Cum stinge lumina în autobuzele de noapte ca să aprindă tariful dinamic și „maimuța” din taxiuri

Autor

  • Alexandru Stan

    Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea.

    Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.