Valeriu Nicolae, părintele proiectului Casa Bună, a renunțat la încercarea de a schimba lumea prin politică pentru a-și putea investi toate resursele în diversele proiecte în care este implicat, ce au ca scop acțiuni concrete prin care îmbunătățesc viața tinerilor din Ferentari. Una dintre activitățile pe care Valeriu Nicolae le întreprinde este mersul în școli, ori de câte ori este chemat, pentru a vorbi tinerilor despre droguri, demers despre care a vorbit și cu jurnaliștii Buletin de București.
De ce nu merge strategia politicienilor
Potrivit lui Valeriu Nicolae, prima problemă este că toate deciziile ajung să se ia în situații de criză, când discuțiile se bazează pe emoție, mai mult decât pe rațiune. În afara crizelor, politicienii, reprezentanții statului, nu fac pași în a-și educa publicul cu privire la problematica drogurilor, profitând de răspunsurile emoționale pe care le primesc.
„Chestia asta cu drogurile este foarte folosită de o grămadă de sociopați. E o chestie destul de emoțională și de asta avem reacții atât de tâmpite în mediul politic. De ce sunt reacții „demente”? Pentru că, în general, măsurile se referă la pedepsirea consumatorului și în niciun caz nu se uită la cum ajung drogurile în România, sau rețelele de trafic. E mult mai ușor să te duci către cel care consumă decât către criminal, cei care fac trafic. În general traficul de droguri este legat și de traficul de ființe umane”.
Pedepsirea consumatorului, în special pentru consumul de droguri ușoare, este o recunoaștere a statului că nu poate ține sub control traficul de droguri din țara sa, crede Valeriu Nicolae. Întrebat despre ce părere are de propunerea prefectului Capitalei, Rareș Hopincă, de a testa elevii în școli, acesta a răspuns:
„Nu știu cine vine cu ideile astea, dar sunt disfuncționale. Practic zici, bă, eu ca stat sunt un dobitoc, prostul-proștilor. Eu nu sunt capabil să opresc traficul de droguri. Fiindcă eu nu sunt capabil să opresc traficul de droguri, o să le dau în cap celor care consumă. De ce? Fiindcă e mult mai simplu, sunt mult mai vulnerabili. Așa, uite, mă liniștesc. Și cumva noi acceptăm inepția asta!
Statul ar trebui să se asigure că nu există droguri disponibile pentru puști, nu că trebuie să testeze puștii.”
Motivul pentru care aceste măsuri „au priză” la public?
„Ei (politicienii) se adresează unei pături de votanți care este foarte conservatoare, marea lor majoritate sunt oameni care au trăit în comunism, și care văd întreaga chestiune dintr-un punct de vedere super agresiv, adică fie-i albă, fie neagră. Băi, nu e niciodată nimic fie alb fie negru: fie la pușcărie, fie nu consumă. Mi se pare că nu învățăm nimic de la țările astea din jur, de la canadieni, de la americani, de la spanioli, de la portughezi… ce să mai vorbim de olandezi și de țările nordice!
Trebuie să-ți educi publicul. Sigur, dacă l-ai educa, și ar ști foarte clar despre ce e vorba, atunci am putea avea discuții informate, cum e foarte bine să avem. Dar noi nu avem discuții informate, avem discuții emoționale, în momente de criză, iar în momente de criză soluțiile sunt tâmpite: să mărim pedepsele. Da, de acord, hai să mărim pedepsele traficanților. N-aș avea nimic împotrivă să ai pentru traficanți pedepse de 10-15 ani. Ce legătură are asta cu consumatorul-puști care vrea să fie și el cool?”
Poliția și Agenția Națională Antidrog, cine să le vorbească copiilor?
„Nu cred că poți să vorbești cum trebuie dacă tu nu știi despre asta, nu ai văzut cum se întâmplă lucrurile, nu ai lucrat cu copii dependenți”.
Valeriu Nicolae nu consideră membrii nici uneia dintre aceste instituții, Poliția sau Agenția Națională Antidrog (ANA), pregătiți pentru a putea avea un dialog eficient și deschis cu tinerii care au probleme cu drogurile. Mai mult decât atât, acesta consideră că, din cauza strategiei naționale cu privire la tratarea tuturor drogurilor ca pe o criminalitate, consumatorii asociază autoritățile ca pe cineva care „vine să pedepsească, nu să ajute”.
„Pe parte de poliție, iarăși e foarte complicat, că poliția nu prea are experiență. De exemplu pe Aleea Livezilor, am fost de sute de ori, am văzut cred că peste 1.000 de oameni care abuzau droguri acolo. Nu am văzut niciodată un polițist. Am citit la un moment dat o declarație a unui polițist că nimeni nu intră acolo că le e frică că pentru 50 de lei bagă un cuțit în tine. Din nou, am fost acolo de 100 de ori, nu am văzut pe nimeni să încerce să bage niciun fel de cuțit. Iar oamenii aceia au nevoie de mare ajutor acolo. În general, durata de viață a celor care devin atât de dependenți e din ce în ce mai redusă. În plus, locul e periculos pentru copii, sunt o grămadă de seringi, o grămadă de oameni care, fiind sub influența drogurilor, se comportă impredictibil.”
Legat de abordările ANA, Valeriu Nicolae nu le consideră calibrate la realitate:
„ANA este o nenorocire. Adică ce fac oamenii ăia acolo n-are nicio legătură cu prevenția, fac chestii artificiale, de birou, printatul de broșuri. Au venit în Ferentari, distribuie broșuri. Deci trebuie să fii total dus cu capul să faci chestia asta. În primul rând, cine se apucă să citească bilețelul ăla, în al doilea rând, o bună parte din cei care abuzează droguri sunt analfabeți funcționali. Adică chiar dacă ar putea să petreacă cele trei minute sau 10 minute să citească polologhia aia, n-ar înțelege mai nimic. ANA a fost condusă de celebrul general Abraham, care nu avea nicio treabă cu nimic, e un impostor sinistru care stă toată ziua pe la televizor”.
Abordarea lui – cum decurge o întâlnire cu elevii unei școli
Valeriu Nicolae a spus că se duce prin școli să le vorbească copiilor despre droguri ori de câte ori este chemat și poate: în general e contactat fie de un părinte, care are copii cu probleme, dar și de profesorii care își dau seama că în clasa lor ar exista consumatori. În momentul în care ne-a acordat interviul, acesta avea deja programate alte patru astfel de vizite.
„Nu e prima oară când vorbesc despre droguri la școală. Drogurile, mai ales pentru adolescenți au și o parte din asta de… să te dai mare, să arăți cât de cool ești. Lucrul acesta poate să afecteze copiii într-un mod foarte grav, și trebuie să fii cinstit despre chestia asta. Eu le vorbesc despre cât de repede se degradează cei pe care-i văd eu luând droguri, cum există foarte mulți psihopați în traficul de droguri, care vor face absolut orice posibil ca oamenii să devină cât mai dependenți, adică vor amesteca droguri în așa fel încât să creeze dependență cât mai repede. Și despre faptul că fiecare dintre noi avem control asupra noastră și că putem oricând să ne oprim și așa mai departe este, în general, o iluzie. Le dau tot felul de exemple, vorbesc de cazuri pe care le-am văzut eu.
Încerc să le arăt ce se întâmplă, și ce se întâmplă în Ferentari. Băieții devin, în marea lor majoritate, hoți sau pești, ca să-și alimenteze adicția, iar fetele, în marea lor majoritate, devin prostituate. Asta duce la o explozie a cazurilor de SIDA, hepatită complicată. Devin rapid niște epave și revenirea din adicție e foarte-foarte complicată, foarte rar vedem pe cineva cum revine la normal. Iar chestia să vezi realitatea de acolo mi se pare un lucru important.”
Acesta reușește să câștige încrederea copiilor iar copiii, în schimb, sunt sinceri și îi cer ajutorul:
„În primul rând, îi recomand la psihologi specialiști și, pentru cei care sunt cazuri ușoare, le recomandăm să intre într-un program de sport, o chestie de disciplină, control, în care ei își asumă cu public, în fața altor colegi de-ai lor, că o să se oprească din consum. În general, funcționează această presiune a grupului, și funcționează bine. Dar trebuie să ai răbdare să-i asculți, nu să le spui că sunt niște nemernici care nu se pot controla”, spune Valeriu Nicolae, despre modul în care acționează după ce un copil îi cere ajutorul.
Comunitate, educație și ce ar putea să facă politicienii
Să acoperi problema e mai uşor decât să o rezolvi, subliniază Valeriu Nicolae. Statul ar trebui să investească masiv în formarea de specialiști și infrastructură dedicată ajutorului celor care au probleme cu dependența de droguri, spune el:
„E o chestie complicată în care statul trebuie să investească serios. Nu avem centre de injectare, nu avem infrastructură pe parte asta. E pulbere (…) Trebuie să ai un proces de educație foarte bine pus la punct pe partea asta, iar noi nu avem, și nu poți să vorbești despre prevenție din cărți, total anapoda. Cu toate acestea, în primul rând, trebuie să nu mai tratăm oamenii care au probleme de adicție ca fiind sub-oameni, criminali. Adicția e în creierul ăla mai sensibil la anumite lucruri; nu e vina lui că are creierul construit așa. Ar trebui să încetăm cu criminalizarea drogurilor ușoare.”
Inițiativele luate se concentrează pe a băga în pușcărie o grămade de puști, iar pușcăria îi va distruge.
Scopul unei societăți nu e să-și distrugă tinerii, e să-și educe tinerii, să-și ajute tinerii. Să facă tot ce poate să-i ajute. Iar noi, deocamdată, nu facem lucrul ăsta. Noi îi ajutăm dându-le în cap.
Un alt lucru care este un factor important în reabilitarea unei persoane dependente de droguri este comunitatea din care face parte. Aceasta este și una dintre lecțiile pe care Valeriu Nicolae le dă mai departe elevilor cu care ajunge să vorbească:
„O chestie pe care le-o spun, în general, este că au nevoie de o comunitate: cu cât comunitatea din jurul lor este mai bună cu atât o să fie și ei mai buni. Acesta este modelul care ne reușește nouă foarte bine la Casa Bună. Am reușit să creăm o comunitate de oameni foarte faini care ajută pe timpul și pe banii lor alți oameni, care nu fac parte din familia lor. Îi invit pe copiii cărora le vorbesc să vină în vizită pe la noi, să lucreze și ei cu copii pe care îi ajutăm la Casa Bună”.
Cine este Valeriu Nicolae
Valeriu Ciolan Nicolae este activist pentru drepturile omului încă din 2003. În 2009 a fondat și a condus, până în 2013, fundația Policy Center for Roma and Minorities, un think-tank cu sediul în București. Între 2013 și 2015 a fost director regional al activităților de advocacy al World Vision în Europa de Est, Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu, Afganistan și Pakistan. În 2019 a înființat fundația Casa Bună care oferă consiliere, meditații și rechizite copiilor din cartierul Ferentari din București.
În anii 2015 și 2016, a fost membru al Cancelariei Primului-Ministru și secretar de stat în Ministerul Muncii în Guvernul Dacian Cioloș. În aceeași perioadă a avut funcția de membru al consiliului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din cadrul ONU.
Acesta spune „pas” politicii: Nu mai crede în clasa politică actuală, aşa că s-a dezis de haina de politician şi rămâne doar cu cea de activist. A declarat pentru Buletin de Bucureşti că nu va candida pentru niciun post public în următorul an electoral.
