Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 4 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainMediu

Dezastru în pădurile din Ilfov: sute de arbori tăiați, descoperiți în minivacanța de 1 Decembrie

805

Sute de arbori sănătoși au fost tăiați şi depozitați la marginea potecilor din pădurile din Ilfov. Defrișările au loc în contextul în care, după ce a fost votată în unanimitate de Senat, legea pentru protejarea pădurilor de lângă București s-a blocat la Camera Deputaţilor.

N-am crezut ca e chiar in halul asta. Tocmai încercam sa trec peste măcelul stejarilor de peste 120 de ani si ce găsisem zilele trecute și azi m-am deprimat și mai tare. Am intrat și mai adânc în pădure și pe lângă drumurile întregi cu arborii tăiați postate zilele trecute și stejari seculari tăiați pentru lemn de foc, am mai găsit și drumurile astea kilometrice pline de arbori doborâți. Cam așa arată/arăta o pădure încadrată la rol social și de protecție păstrată pentru București și împrejurimi”, spune Daniel Sărdan, fondator al Grupului de inițiativă „Salvați Codrii Vlăsiei” și ambasador al proiectului „Centura Verde”, într-o postare din 2 decembrie.

Proiectul „Centura Verde”, ce presupune protejarea pădurilor din Ilfov, plantarea de puieți în zonele verzi deja existente și stabilirea unui cadru legal prin care accesul în păduri să fie permis populației, a fost recent aprobat în unanimitate de Senat. Inițiativa „Împreună pentru Centura Verde” ar fi urmat să fie votată în această toamnă de către Camera Deputaților, după ce în ultimele 12 luni peste jumătate de milion de arbori au fost tăiați în Ilfov.

Probabil de asta se taie în disperare și, sper, ca nu asta e motivul unor întârzieri. Să tăiem tot ce a mai rămas și după aia să cheltuim milioane pentru refacerea ecosistemului, dar să nu apucăm să-l mai vedem. Chiar dacă s-a pierdut foarte mult din pădure, mi-ar plăcea ca pe lângă reușita legii, mi-ar plăcea să găsim o formă de plată pentru ca cei care au distrus și distrug pădurea în halul ăsta încălcând încadrările și fiind cointeresați să prevadă astfel de tăieri masive fără să lase niciun spațiu de respiro. Parcela după parcela. Nici măcar să le taie alternativ, nici măcar să se ascundă puțin”, mai spune Daniel Sărdan.

Proiectul de lege are ca obiectiv protejarea pădurilor și realizarea unor sisteme de încadrare care să poată fi aplicate în cât mai mult  e orașe din țară. De asemenea, reprezintă o continuare a legii nr. 46/2008 privind Codul Silvic.

Un raport din 2020 al Institutului Național de Sănătate Publică arată că locuitorii Bucureștiului ar putea avea o speranță de viață mai lungă cu patru ani dacă ar exista mai multe spații verzi din jurul Capitalei. Totuși, acest deziderat este departe de a fi realitate pentru că în ultimele 12 luni, doar în Ilfov au fost tăiați peste jumătate de milion de arbori. Proiectul „Centura Verde” a Capitalei este susținut de „Împreună pentru Centura Verde”, un proiect umbrelă ce unește ONG-uri locale, grupuri civice și personalități publice.

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Consultare cu proiectanţii pe marginea caietului de sarcini pentru drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu. FOTO: CNIR
ArticoleMainTransport

Încă un pas spre drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu: a fost aprobată lansarea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate

Lansarea licitaţiei pentru studiul de fezabilitate necesar construirii drumului de mare viteză...

Noi restricţii din pricina şantierului M6. FOTO: Google Satellite View
ArticoleȘtiriTransport

Noi restricţii în zona de nord a Capitalei, pentru şantierul magistralei de metrou M6

Noi restricţii de trafic au fost anunţate de Brigada Rutieră a Poliţiei...

Foto: FB/ Strazi Deschise - București
ArticoleCulturăȘtiriTransport

Weekend cu „Străzi Deschise”. Programul artistic și restricțiile de circulație

Un nou weekend cu „Străzi Deschise, București – Promenadă Urbană” aduce activități...