A fost semnat contractul de atribuirea pentru proiectarea noului terminal al Aeroportului Internațional ”Henri Coandă” (Otopeni) și a infrastructurii aeroportuare aferente. Construcția noului terminal al aeroportului din București urmează să fie finalizată în trei ani și jumătate, după cum anunță Compania Națională de Aeroporturi.
Din acest termen, proiectarea urmează să dureze maximul 2 ani.,
„Principalul obiectiv al contractului este proiectarea noului terminal de pasageri, cu o suprafață de aproximativ 176.000 mp, care să acomodeze un trafic prognozat pentru anul 2040 de aproximativ 30 de milioane pasageri/an (traficul de pasageri la orele de vârf va putea ajunge la 6.500 de pasageri/oră)”, se arată în comunicatul transmis.
CITEȘTE ȘI 1h30m București-Ruse, cu taxă. Podul Prieteniei de la Giurgiu se redeschide integral
Noul terminal va fi comparabil cu cele din aeroporturile europene
Acesta urmează să fie destinat atât companiilor aeriene legacy, cât și operatorilor low cost, aceștia din urmă având o zonă destinată de îmbarcare/debarcare. Printre facilitățile noului terminal se numără:
- minimum 48 de standuri noi de parcare aeronave;
- minimum 20 de punți de îmbarcare;
- sisteme moderne de benzi de bagaje (sosiri și plecări);
- echipamente moderne de control de securitate;
- sisteme de ultimă generație pentru informarea pasagerilor și semnalizare intuitivă;
- iluminare ambientală, acustică optimă și climatizare eficientă;
- saloane de protocol pentru clienții companiilor aeriene;
- zone diverse de retail și food & beverages, dimensionate pentru a realiza ”IATA Optimum Level of Service”.
CNAB informează și că, pe acest nou terminal, aeronavele vor avea la dispoziție mai multe cai de rulare. De asemenea, acesta va dispune de conectivitate multimodală: rutieră și feroviară, cu noi stații pentru transportul public de călători, autocare și taxi.
„Se va realiza inclusiv o rețea complexă de drumuri de acces în zonele de landside și airside, pentru asigurarea conexiunilor rutiere, cu drumuri și pasaje subterane, între terminalul actual și viitorul terminal”, se mai precizează în comunicat.
Iată o serie de randări 3d cu viitorul termina t ce va fi realizat pe Aeroportul Otopeni:










CITEȘTE ȘI Primul vagon cușetă modernizat prin PNRR va circula pe ruta București-Viena | Club feroviar
Cine a câștigat licitația
Licitația pentru proiectarea noului terminal și a infrastructurii aferente a fost câștigată de consorțiul format dintre următorii:
- Asocierea Leviatan Design (lider), Ubitech Construcții (asociat), cu subcontractanții/terții/ofertanții Petrodesign, Pintilie Partners Architecture Engineering, Instal Data Proiect, Start SRL, Triptic Architecture & Engineering, Vital Proiect, EPC – Consultanță de Mediu, Raluca Șerban Environmental Consultancy și Profesional Construct Proiectare.
Valoarea acestui contract se ridică la suma de aproximativ 18,4 milioane de euro, documentul acoperind o perioadă de 10,5 ani. Din această perioadă, 2 ani reprezintă perioadă de proiectare, 3,5 ani ani – asistența tehnică în perioada construcției terminalului și 5 ani – asistența tehnică în perioada de garanție a lucrărilor.
CITEȘTE ȘI Sector 6 | Legătură directă între Bulevardul Iuliu Maniu și Strada Preciziei, pe sub Autostrada A1