Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Mediu, Termoficare

ELCEN vrea o nouă centrală la CET Sud mai puternică decât Hidrocentrala Vidraru

ELCEN vrea o nouă centrală la CET Sud mai puternică decât Hidrocentrala Vidraru
ELCEN vrea o nouă centrală la CET Sud mai puternică decât Hidrocentrala Vidraru. FOTO: INQUAM PHOTOS/Virgil Simonescu

Electrocentrale București (ELCEN) anunță că a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice procedura pentru construcția unei noi centrale de cogenerare pe actualul amplasament al CET București Sud. Investiția, estimată la peste 2,1 miliarde de lei, adică peste 418 milioane de euro, vizează o capacitate de producție de 275 MW. Prin comparație, aceasta este superioară puterii instalate a Hidrocentralei Vidraru, de 220 de MW. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este fixat pentru 5 februarie 2026.

Noua unitate de producție scoasă la licitație ar urma să aibă o putere electrică de 275 MW și o capacitate termică de 214 MW, se arată într-un comunicat ELCEN. Tehnologia solicitată prin caietul de sarcini trebuie să asigure un randament de peste 85%, fiind proiectată să funcționeze pe gaze naturale, cu posibilitatea tehnică teoretică de a utiliza hidrogen în amestec pe viitor. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 5 februarie 2026, iar procedura de selecție anunțată este cea a „dialogului competitiv”.

Capacitate peste Vidraru și peste actualul CET Sud

Investiția propusă ar modifica semnificativ capacitatea de producție din Sudul Capitalei, dacă va ajunge la faza de execuție. Puterea electrică instalată de 275 MW, propusă pentru noua unitate, este peste capacitatea Hidrocentralei Vidraru, care livrează în sistemul național 220 MW, în vârf de sarcină.

Practic, ELCEN intenționează să construiască o facilitate termoenergetică mai puternică decât barajul de pe Argeș, însă dependentă de prețul gazelor naturale.

În plus, noua investiție ar depăși chiar și capacitatea actuală de funcționare a centralei CET București Sud.

În prezent, vechiul colos industrial operează cu o putere electrică instalată de aproximativ 200 MW cu echipamente uzate moral și fizic.

Oficialii ELCEN susțin că randamentul global al noii instalații va depăși pragul de 85 de procente.

Tehnologie pregătită pentru hidrogenul inexistent

Documentația tehnică menționează că noua centrală va dispune de tehnologie „hydrogen ready”. Această specificație permite funcționarea instalațiilor cu un amestec de gaze naturale și hidrogen. În prezent, în România, producția acestui combustibil la scară industrială este inexistentă. Capacitatea tehnică rămâne momentan o opțiune teoretică pentru reducerea emisiilor, condiționată de dezvoltarea, nu se știe când, a unei infrastructuri paralele de transport a gazelor.

Finanțare din credite și fonduri europene

Suma de peste 418 milioane de euro necesară construcției nu provine integral din fonduri nerambursabile. ELCEN anunță că bugetul de investiții are trei piloni financiari. O parte din bani vin din Fondul pentru Modernizare, un instrument de finanțare al Uniunii Europene iar diferența se acoperă prin credite bancare pe care compania trebuie să le contracteze. La acestea se adaugă și surse proprii ale societății.

Noua unitate de la CET Sud reprezintă doar primul obiectiv dintr-o serie de trei proiecte anunțate. ELCEN intenționează să demareze lucrări similare și la centralele Grozăvești și Progresu, în condițiile în care infrastructura actuală depășește frecvent durata normată de viață.

CITEȘTE ȘI TERMOFICARE | Noul CET Titan va fi gata în 2027: contractul de 65 de milioane de euro a fost semnat cu un consorţiu turcesc

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef la Buletin de București. Face presă de la 15 ani, când a debutat în media locală din Tecuci, și a parcurs de-a lungul a peste două decenii toate formatele jurnalistice: presă scrisă, radio, online și televiziune. În București, s-a format în redacțiile de știri radio ca reporter de teren, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM) și a coordonat editorial postul Realitatea FM, înainte de a trece în presa online, ca editor la B365.ro, pe subiecte de administrație a Capitalei.

    Din 2012 a lucrat în televiziune, mai întâi la Realitatea TV – ca reporter pe zona socială, editor de știri și reporter special în cadrul emisiunii de anchete „Reporterii Realității” –, iar apoi în secția de Investigații a Digi24, unde a documentat dosare despre devalizarea patrimoniului public în campania „România furată”. În 2017 s-a alăturat, ca reporter special, echipei care a transformat tabloidul Libertatea în cotidian generalist și de investigație.

    Este jurnalist la Buletin de București din 2019, unde urmărește banii publici, marile proiecte de infrastructură și deciziile din administrația București-Ilfov.

    După ce a preluat și coordonarea redacției ca redactor-șef, în iunie 2023, fără a renunța la munca de reporter, investigațiile pe care le-a semnat și editat alături de echipă au câștigat, în ani consecutivi (2024–2026), Premiile I, II și III la categoria „Presă locală” a Galei Superscrieri.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.