Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 15 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Duminică, în creierii dimineţii, se dă startul protestului din Bucureşti: transportatorii vor veni dinspre sud-vest
ArticoleEvenimentMainPrimărie

Duminică, în creierii dimineţii, se dă startul protestului din Bucureşti: transportatorii vor veni dinspre sud-vest

192
FOTO: FB / Infotrucker

Primarul general Nicuşor Dan spune că tractoarele şi capetele tractor ale fermierilor şi transportatorilor protestatari vor intra în Bucureşti duminică dimineaţă, în jur de 06:00-07:00, prin şoseaua Alexandriei. Autorizaţia de protest este pentru Piaţa Constituţiei, unde vor putea fi 5000 de protestatari, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor.

Într-o intervenţie pentru B1Tv, citată de Agerpres, Nicuşor Dan a spus că există un protocol între organizatorul protestului şi autorităţi:

Protocolul spune că intrarea în Bucureşti se face pe Şoseaua Alexandriei între 6.00 – 7.00 dimineaţa. Ieşirea din Bucureşti se face tot pe Şoseaua Alexandriei, între 22.00 şi 23.00. (Protocolul, n.r.) obligă organizatorul să comunice instituţiilor de ordine numerele de identificarea ale maşinilor şi un număr de organizatori, cu care Poliţia şi Jandarmeria să fie în contact pe perioada manifestării

nicuşor Dan, b1 TV

Cererea de protest a fost semnată de către doi avocaţi ai Partidului SOS, condus de Diana Şoşoacă. Nicuşor Dan a spus că nu este o cerere aprobată din raţiuni politice, drept urmare nu contează cine a iniţiat-o. Pentru comisia de aprobare a contat să fie întrunite condiţiile legale. Dacă ar fi fost şi cereri venite de la reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor, primarul spune că le-ar fi aprobat pe acelea, în schimb, pe criteriul reprezentativităţii.

Atâta timp cât nu am avut din partea organismelor reprezentative ale fermierilor sau transportatorilor solicitări, am avut o solicitare care întrunea condiţiile legale, a trebuit să o aprobăm, aşa cum am aprobat o mie de alte proteste în trei ani

nicuşor dan, B1 TV

El a reamintit că solicitarea Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) prevedea participarea a 15.000 de utilaje şi a subliniat că acest lucru ar fi însemnat „paralizarea” circulaţiei în Capitală: „Au fost vreo patru-cinci solicitări pe care le-am respins, pentru că nu aveau toate elemente: câţi oameni vin, de unde vin, pe unde pleacă. După care a fost acea solicitare pentru 15.000 de utilaje, cu precizarea expresă că vor bloca cu maşini Piaţa Victoriei şi toate bulevardele care intră în Piaţa Victoriei, ceea ce ar fi însemnat paralizarea Bucureştiului”.

Reamintim, protestul fermierilor şi transportatorilor din Piaţa Constituţiei a fost aprobat pentru zilele de duminică, luni şi marţi. Aceştia vor intra în oraş dimineaţa, la prima oră şi vor pleca înainte de miezul nopţii, în fiecare zi.

CITEŞTE ŞI:

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

ArticoleMainMediuPrimărie

Alți 64 de arbori „uscați 100%” vor fi defrișați pe bd. Regina Elisabeta. 97 de puieți vor fi plantați în loc, abia la toamnă

În urmă cu două săptămâni, Primăria Capitalei împreună cu Administrația Lacuri Parcuri...

ArticoleMainPolitic

Sector 4 | BEC a stabilit ordinea pe buletinele de vot la funcţiile de primar şi consilieri locali

Biroul electoral de circumscripţie Sector 4 a stabilit, prin tragere la sorţi,...

ArticoleȘtiri

Mașini şi gadgeturi de ultimă generație, la POLI AutoFEST

Cea de-a treia ediție a POLI AutoFEST are loc în perioada 17‑19...

ArticoleȘtiri

Reîncep „simfoniile” la fântânile din Piaţa Unirii

Fântânile de la Unirii vor fi din nou loc de spectacol pentru...