Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 8 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Curtea de Conturi: Asociația înființată de Daniel Florea să concureze cu ONG-ul lui Valeriu Nicolae a primit, ilegal, 2 milioane de lei

139

Auditorii Curții de Conturi au descoperit o abatere financiară de două milioane de lei reprezentând finanțarea asociației înființate de Daniel Florea, fostul primar al sectorului 5. Ea nu ar fi trebuit să primească bani din bugetul local deoarece nu era de utilitate publică. Aceeași asociație a fost folosită ca pretext de Daniel Florea pentru a îl evacua pe Valeriu Nicolae și voluntarii săi din Școala nr. 136, acolo unde au făcut teme cu elevii din Ferentari timp de 12 ani.

2007-2019. Copii marginalizați din cartierul Ferentari din sectorul 5 se întâlneau weekend de weekend cu voluntari la școala nr. 136. Voluntarii coordonați de Valeriu Nicolae, activist social, fost secretar de stat în Guvernul Cioloș, îi ajutau să își facă temele și discutau cu ei despre problemele pe care le aveau.

August 2019. Daniel Florea, primarul sectorului 5 la vremea respectivă, îl dă afară pe Valeriu Nicolae din Ferentari. Sala de clasă de 81 de mp din școala nr. 136 devine sediul Asociației Grupul de Acțiune Locală (GAL) „Împreună dezvoltăm sectorul 5”, ONG înființat chiar de Daniel Florea.

Tot august 2019. Consiliul Local al Sectorului 5 aprobă finanțarea GAL în cuantum de două milioane de lei „pentru implementarea programelor de interes local”.

2020. Raportul Curții de Conturi constată o abatere financiară de două milioane de lei  care „reprezintă finanțarea unui ONG […] în condițiile în care respectiva asociație la care entitatea audiată este membru fondator nu este recunoscută ca fiind de utilitate publică”.

„Cauza care a condus la deficiența de mai sus prezentată constă în interpretarea eronată a unei norme juridice, cu caracter general, care se referă la potențialele venituri ale asociațiilor sau federațiilor, atât autorii raportului de specialitate cât și cel al referatului de aprobare susținând eronat în fața Consiliului Local al Sectorului 5 faptul că acest ONG are acest drept.”

Raport Curtea de Conturi

Altfel spus, mai mulți angajați din subordinea lui Daniel Florea și inclusiv Daniel Florea, prin semnătura personală pe Referatul de Aprobare, au indus în eroare consilierii locali pentru ca acest ONG să primească ilegal două milioane de lei din bugetul public. Întrucât asociația GAL nu era de utilitate publică, ea nu ar fi trebuit să primească niciun leu.

Am încercat să luăm legătura cu Daniel Florea, însă nu am primit niciun răspuns.

Sursă cover: Facebook Daniel Florea

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Amendă de 100.000 lei pentru Primăria Capitalei. Instituția a fost sancționată de Garda de Mediu din cauza poluării aerului. Foto: Unsplah
ArticoleEvenimentFeaturedMediuPrimărie

Amendă de 100.000 lei pentru Primăria Capitalei, din cauza poluării aerului

Amendă de 100.000 lei pentru Primăria Capitalei. Instituția a fost sancționată de...

Summitul European al Patrimoniului, la București. Foto: European Heritage Europa Nostra
ArticoleCulturăMainPrimărie

Bucureştiul, gazdă pentru Summitul European al Patrimoniului Cultural, însă fără nicio nominalizare

Capitala este gazda Summitului European al Patrimoniului, desfășurat în perioada 6-8 octombrie....