Curtea de Apel București a respins definitiv cererea depusă de Asociația Iar Miroase, pentru suspendarea Autorizației Integrate de Mediu a gropii de gunoi Glina, singurul depozit de deşeuri activ din zona metropolitană Bucureşti-Ilfov.
Însă locuitorii din sudul Capitalei, exasperaţi de aerul poluat și mirosurile insuportabile, continuă lupta în instanță pentru anularea autorizației.
„Pentru noi, acest subiect nu se încheie odată cu o soluție nefavorabilă într-un dosar. Oamenii din Sintești, Vidra, Jilava, Berceni, Popești-Leordeni și din sudul Bucureștiului continuă să respire același aer.
Nu ne oprim. Nu renunțăm. Revenim cu informații, documente și demersuri noi”, a transmis Asociația Iar Miroase, după decizia magistraților Curții de Apel București.
De ce a respins instanţa cererea pentru suspendarea autorizaţiei de mediu
Mișcarea civică din sudul Capitalei a deschis două procese împotriva operatorului Eco Sud: unul pentru anularea autorizaţiei integrate de mediu şi unul pentru suspendarea actului administrativ, până la o hotărâre definitivă privind legalitatea sa.
Cererea de suspendare a fost respinsă de magistrații Tribunalului București, la începutul lui aprilie 2025, însă organizația a atacat decizia.
În cererea de chemare în judecată, Asociaţia Iar Miroase a reclamat o serie de probleme majore, printre care: emiterea autorizaţiei fără evaluarea impactului asupra mediului şi fără o consultare publică reală, precum şi manipularea datelor privind capacitatea depozitului de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Ilfov.
Tribunalul București a respins cererea în aprilie 2025, apreciind că reclamanta nu a dovedit „o pagubă iminentă” şi că problemele de legalitate invocate ar trebui analizate în procesul principal, care vizează anularea autorizaţiei, se precizează în motivarea instanţei, consultată de Buletin de Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat în şedinţa de vineri, 3 iulie. Hotărârea este definitivă.

Procesul pentru anularea autorizației merge mai departe. Iar Miroase: „Lupta pentru aer respirabil continuă”
Însă procesul pentru anularea autorizației continuă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București spre finalul anului 2024, iar următoarea ședință de judecată este programată pe 9 octombrie.
„Este în desfășurare procesul prin care Asociația Civică Iar Miroase solicită anularea Autorizației Integrate de Mediu a depozitului. Vom continua să aducem în fața instanței și a instituțiilor competente toate informațiile, documentele și neconformitățile pe care le identificăm.”, a transmis organizația pe rețelele de socializare.
Totodată, mișcarea civică este nemulțumită de lipsa de transparență și dialog din partea instituțiilor statului.
„În același timp, constatăm că, în ciuda solicitărilor noastre, Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu nu a dat curs cererilor de audiență cu comisarul general, Andrei Corlan. Comunitățile afectate au nevoie de răspunsuri, controale reale și măsuri concrete — nu de uși închise”, adaugă Iar Miroase.
85% din deșeurile generate în Capitală ajung la groapă netratate
Doar 15% din deșeurile generate în Capitală, care ajung la groapa de gunoi, sunt tratate, potrivit unui control tematic desfășurat de Garda de Mediu, la începutul lunii septembrie 2025, după cum a relatat Buletin de București aici.
În plus, Capitala rămâne cu mult în urma țintelor de reciclare. Mai exact, doar 12% din deșeurile generate în București sunt și reciclate, când ținta este de 50%, transmitea instituția la acel moment.
Controlul Gărzii de Mediu a fost efectuat în perioada 3-12 septembrie și a vizat trei indicatori:
- procentul de atingere a țintei de reciclare
- procentul de deșeuri netratate, dar depozitate
- procentul de deviere de la groapă
Comisarul șef al Gărzii de Mediu, Andrei Corlan, a adus în discuție nevoia unei „soluții noi și sistemice”, fără a da detalii despre ce ar presupune aceasta:
„Bucureștiul pierde enorm în cursa reciclării, cu costuri financiare și de mediu care ajung să fie plătite tot de cetățeni. Aplicăm sancțiuni contravenționale, pentru că așa cere legea de gestionare a deșeurilor, dar devine limpede că avem nevoie de o soluție nouă și sistemică, dacă vrem să recuperăm decalajele în sectorul reciclării deșeurilor și economiei circulare.”
Groapa de gunoi Vidra: mii de sesizări, nicio soluție
Groapa de gunoi Vidra este arătată cu degetul de ani zile de locuitorii din localitățile Vidra, Sintești, Berceni și Popești Leordeni ca fiind o sursă pregnantă de poluare și mirosuri neplăcute puternice, în zonă, depozitarea gunoaielor făcându-se neconform.
Așa a luat naștere aplicația IarMiroase, un proiect menit să pună presiune pe autorități să stabilească în mod oficial sursa mirosului și riscurile la care sunt supuși cetățenii. Platforma facilitează transmiterea de sesizări către instituțiile responsabile să rezolve aceste probleme: Direcția de Sănătate Publică (DSP) Ilfov și Garda Națională de Mediu Ilfov, după cum a explicat Buletin de București aici.
Potrivit locuitorilor zonei, mirosul devine insuportabil mai ales pe timpul nopții, existând momente în care cetățenii au trimis chiar și câte două sesizări pe minut.
Mai mult, în zonă, cetățenii riscau deschiderea unei noi gropi de gunoi, pe care însă au reușit să o împiedice, după ce mai multe plângeri au condus la revocarea unei hotărâri a Consiliului Județean Ilfov. Documentul reglementa modul în care ar fi urmat să fie făcute expropierile pentru obținerea spațiului necesar construirii complexului.
CITEȘTE ȘI: Locuitorii din Sudul Capitalei, „în război” cu CJ Ilfov din cauza noii gropi de gunoi de la Vidra