Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 29 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Două sesizări pe minut către DSP și Garda de Mediu, cu privire la mirosurile neplăcute, aseară, în comuna Berceni

634

Cetățenii comunei Berceni dar și din jurul acesteia au trimis 467 de sesizări către Direcția de Sănătate Publică(DSP) Ilfov și Garda Națională de Mediu Ilfov, prin platforma iarmiroase.ro, în seara dintre 7 și 8 august, luni spre marți. Săptămâna trecută s-a atins un record de 550 de sesizări în 24 de ore, în aceeași zonă.

În ultima lună au fost trimise peste 2000 de sesizări din comuna Berceni, și peste 600 din sudul Capitalei. Se poate observa cum majoritatea sesizărilor sunt pe partea dinspre groapa de gunoi de la Vidra, una dintre posibilele surse ale mirosurilor neplăcute.

Potrivit lui Valentin Boruz, inginerul IT care s-a ocupat de partea tehnică a proiectului iarmiroase.ro, „lumea este disperată”: timp de 3 ore, între 20:00 țo 23:00, au fost trimise, în medie, 2 sesizări pe minut.

Captură de ecran uradmonitor.com, înregistrând un nivel foarte ridicat de poluare în seara dintre 7 și 8 august. Senzorii pe care aceste site-uri îi monitorizează măsoară particulele de praf în suspensie de 2,5 microni (PM2.5) și de 10 microni (PM10).

Cetățenii cer montarea de senzori dedicați mirosului generat de deșeuri, care să monitorizeze cantitățile de amoniac, dioxid de sulf, hidrogen sulfurat și compușii organici volatili din atmosferă, adică a substanțelor specifice poluării unei gropi de gunoi, încă de la începutul anului, prin sesizări, încă de când a fost lansată aplicația iarmiroase.ro.

De curând, în urma miilor de sesizări trimise în ultima perioadă, un grup de cetățeni, printre care s-a aflat și Valentin Boruz, au mers la Garda de Mediu pentru a semnala situația. Garda Națională de Mediu a promis că va monta trei senzori pentru a monitoriza situația timp de o săptămână, însă „s-au răzgândit” și au adus numai unul.

Ce s-a întâmplat între timp în Vidra

Locuitorii din localitățile Vidra, Sintești, Berceni și Popești Leordeni se confruntă de ani de zile cu un miros insuportabil. Aceștia acuză „depozitul ecologic de deșeuri urbane și industriale” din comuna Vidra, o groapă de gunoi dată în folosință în 2001.

În timp ce Asociația GAL Berceni încearcă să pună presiune pe autorități să stabilească în mod oficial sursa mirosului și riscurile la care sunt supuși cetățenii, lansând aplicația iarmiroase.ro, prin care să faciliteze transmiterea de sesizări, Consiliul Județean Ilfov vrea să mai construiască încă o groapă de gunoi, chiar lângă cea veche. 

Cu roșu, locul terenului pentru noua groapă de gunoi, sursă: www.iarmiroase.ro/ma-implic

Cetățenii au pornit împotriva noii gropi de gunoi pe trei căi paralele. Dpuă dintre acestea au fost o petiție semnată de peste 4.500 de oameni, și sesizări în nume propriu către ADIGI, Primăria București și Consiliul Județean Ilfov, printr-o pagină special creată, iarmiroase.ro/ma-implic. Deoarece sesizările nu au avut efect asupra autorităților, un proces colectiv a fost demarat, iar pagina „mă-implic” a fost dezactivată, o dată cu începerea procesului.

pe același subiect

Apa Nova | Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Care sunt zonele afectate. FOTO: Apa Nova
ArticoleȘtiri

Apa Nova | Furnizarea apei reci se întrerupe pentru lucrări de modernizare. Care sunt zonele afectate

Furnizarea apei reci de la Apa Nova se întrerupe pentru lucrări de modernizare și...

Linia N111 va funcționa pe un traseu scurtat, începând cu noaptea de 30 iunie spre 1 iulie
ArticoleȘtiriTransport

Linia N111 va funcționa pe un traseu scurtat, începând cu noaptea de 30 iunie spre 1 iulie

Societatea de Transport București (STB), a anunțat, printr-un comunicat de presă că...

Sector 3 | Cetățenii vor putea comunica cu primăria exclusiv online, de luni | FOTO: Primăria Sector 3 / Facebook
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Cetățenii vor putea comunica cu primăria exclusiv online, de luni

Cetățenii vor putea comunica cu primăria exclusiv online, de luni, după cum...

METEO | Vremea se menține călduroasă, în Capitală, săptămâna viitoare. Maximele termice urcă la 34 de grade. FOTO: Arhivă
ArticoleȘtiri

METEO | Vremea se menține călduroasă, în Capitală, săptămâna viitoare. Maximele termice urcă la 34 de grade

Temperaturile cresc, din nou, săptămâna viitoare, în Capitală. Vremea se menține călduroasă,...