Stadiul fizic de execuție pe Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului (A0 Nord) a ajuns la aproximativ 70%, iar tronsonul ar putea fi deschis totuși anul acesta dacă se menține ritmul actual al lucrărilor, susține Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după o vizită pe șantier.
Acesta a precizat că pe primii 8,5 kilometri dintre Corbeanca și Mogoșoaia autostrada are deja asfalt pe întreaga lungime, podurile sunt gata, iar lucrările adiacente se află într-un stadiu avansat.
„Dacă ritmul actual se menține, până la finalul lunii august acest segment va fi finalizat, ceea ce ar însemna continuitate pe A0 Nord între DN1A Mogoșoaia și DN2 Afumați.”, a adăugat oficialul.
Stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al A0 Nord
Secretarul de stat a explicat că deschiderea circulației este condiționată de aprobarea de către CNAIR a soluției de descărcare provizorie a traficului pe DN1A la Mogoșoaia, propusă de constructor.
Sensul giratoriu definitiv este inclus în proiectul centurii Buftea, însă nu va fi realizat la timp pentru a permite deschiderea acestui sector, motiv pentru care este nevoie de o soluție temporară, potrivit oficialului.
În ceea ce privește cealaltă jumătate a tronsonului, între Mogoșoaia și A1 Bâcu, Horațiu Cosma transmite că sunt șanse mari ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, chiar dacă termenul contractual prelungit ajunge în primele luni ale anului 2027.
Pe acest tronson, podurile și pasajele se află într-un stadiu avansat, terasamentele sunt aproape de finalizare și a început asfaltarea, lucrările rămase având „o complexitate redusă”.
Lotul 1 al A0 Nord are 17,5 kilometri, fiind cuprins între Joița și Corbeanca, și este construit de asocierea Retter–Pizzarotti, în baza unui contract de peste 800 de milioane de lei, fără TVA, finanțat prin Programul Transport 2021–2027.
CNAIR cere accelerarea lucrărilor
Pe Lotul 1 Joița – Corbeanca de pe A0 Nord, stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 68%. La începutul lunii iunie, stadiul era la 54%. Constructorul este mobilizat cu 780 de muncitori și 340 de utilaje pe cei 17,5 kilometri.
Directorul CNAIR Cristian Pistol avertizează că este necesară accelerarea lucrărilor pe sectoarele rămase în urmă, pentru a respecta termenul contractual se finalizare din aprilie 2027.
Pe sectorul între km 12+100 și km 20+000, s-au așternut primele două straturi de asfalt, stratul de bază și binderul, în timp ce terasamentele sunt realizate în proporție de 99%. După finalizarea altor lucrări, urmează stratul de uzură și marcajele.
La km 18+303 si km 19+595 se lucrează la execuția rampelor pasajelor si la parcările de scurta durată. Pe acest sector, trei pasaje au suprastructura finalizată.
În ceea ce privește stadiul lucrărilor pe sectorul între km 2+300 si km 12+100, se lucrează încă la terasamente și la rampele pasajelor peste autostradă. La pasajul peste DJ601A, la podurile peste râul Dâmbovița și peste râul Baldana se lucrează la plăcile de suprabetonare.
Pe acest șantier, s-au montat 96 de grinzi în ritm accelerat de 16 pe zi, la structurile 2 și 3. Se pregătește ultima etapă de ridicare a celor 36 de grinzi la pasajul peste DN7 și calea ferată 101, programată pe timp de noapte.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Scrioșteanu a precizat că se ia în calcul deschiderea în două etape. Astfel, tronsonul de 8 kilometri, între DN1 Corbeanca și DN1A Mogoșoaia, ar putea fi deschis în septembrie. Restul lotului între DN1A și A1 Dragomirești Vale va fi deschis până la finalul anului, a transmis acesta.