Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 19 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Ceramică și literatură la două școli din Capitală. Obiectele, expuse la Centrul de Arte Vizuale

583
FOTO: Acociatia pentru Creativitate

Asociația pentru Creativitate organizează „Călătoria zmeilor”, în două școli din București. Evenimentul se desfășoară la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” şi Şcoala Gimnazială Nr. 150.

Copiii din cadrul celor două instituții de învățământ vor expune obiecte de lut, care vor spune povești, imaginate de ei. Figurinele sunt expuse în aceste zile la Centrul de Arte Vizuale, din str. Măcelari Nr.1.


Călătoria zmeilor este un proiect special pentru că a reuşit să evidenţieze calitatea celor două fenomene culturale de a se completa atât de armonios. Cuvântul şi obiectul din lut stau la baza dezvoltării umanităţii, sunt izvoare ale istoriei şi modalităţi expresive ale unui individ sau ale unei societăţi. Prin îmbinarea celor două arte, copiii noştri au devenit zmei cu puteri nebănuite şi au reuşit să însufleţească lutul, transformându-l în tot ceea ce şi-au imaginat.

Comunicat de Presă

Evenimentul este organizat împreună cu Centrul de Studii Vizuale şi Administraţia Fondului Cultural Naţional, cofinanţator al proiectului.

Expoziția poate fi urmărită și pe:

  • www.academiadecreativitate.ro,
  • https://www.facebook.com/asociatiaptcreativitate si
  • https://www.instagram.com/asociatiapentrucreativitate.

CITEȘTE ȘI:

Autor

pe același subiect

Stația Berzei troleibuz 85
ArticoleȘtiriTransport

Stația „Berzei”, aferentă liniei 85, va fi reamplasată pe Calea Plevnei, de joi

Începând cu data de 20 august 2026, stația „Berzei” va fi reamplasată...

Autostrada A7 probleme pe un lot
ArticoleMainTransport

Probleme pe un lot al Autostrăzii A7, care leagă Bucureștiul de Moldova: CNAIR solicită penalități de peste 40 de milioane de lei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) solicită penalități în valoare...

Crește numărul trenurilor de navetă către București. Cât costa biletul de la Roșiori | FOTO: Inquam Photos / George Călin
ArticoleȘtiriTransport

Crește numărul trenurilor de navetă către București. Cât costă biletul de la Roșiori

Transferoviar Călători (TFC) crește numărul trenurilor de navetă pe relația Roșiori-București. Dacă...