Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 14 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Care este stadiul lucrărilor de pe Drumul Belșugului și Drumul Roții

1
Care este stadiul lucrărilor de pe Drumul Belșugului și Drumul Roții
Sursă foto: Primăria Sectorului 6

Lucrările de modernizare ce sunt efectuate pe Drumul Belșugului și Drumul Roții, din Sectorul 6, au avansat, conform informațiilor oferite de Primăria Sectorului 6.

Pe Drumul Belșugului, lucrările ce sunt efectuate la partea rutieră au accelera după ce cablurile electrice care treceau prin mijlocul carosabilului au fost mutate în zona viitorului trotuar.

În ceea ce privește șantierul de pe Drumul Roții, administrația locală anunță că, în prezent, constructorul a ajuns la etapa de acoperire a canalului casetat. Mai apoi, urmează echipele de muncitori se vor ocupa de finalizarea drumului, pe întreaga lungime, până la stratul de uzură.

CITEȘTE ȘI DOCUMENT | „Ambuteiaj” iminent la metrou, fără trenuri suficiente și cu subvenția tăiată: șantierele, prețul carburanților și începerea școlilor vor aglomera metroul ca înainte de pandemie

Obiectivele administrației pentru Drumul Belșugului

Administrația Sectorului 6 a transmis și că, în ceea ce privește lucrările efectuate pe Drumul Belșugului, există două ținte clare pe care pentru finalul anului 2026. Mai precis, Primăria dorește ca:

  • tronsonul Bulevardul Iuliu Maniu și Strada Viscolului să fie gata;
  • dinspre Viscolului spre capătul drumului Belșugului, să existe cel puțin condiții decente de circulație, cu strat de balast stabilizat.

În prezent, pe cel de-ar doilea tronson al Drumului Belșugului, echipele de muncitori se ocupă de mutarea cablurilor de electricitate.

Proiectul privind Drumul Belșugului prevede refacerea a 775 de metri de drum, amenajarea a peste 5.200 de metri pătrați de carosabil și a peste 2.100 de metri pătrați de trotuare, precum și modernizarea sistemului de iluminat public. Cât despre proiectul pentru modernizarea Drumului Roții, acesta prevede refacerea stratului asfaltic pe o de 654 de metri liniari. După finalizarea lucrărilor, artera va dispune de două benzi de circulație, dar și de trotuare a căror lățime va fi cuprinsă între 1,5 și 3,47 metri.

Drumul Belșugului și Drumul Roții sunt două dintre arterele care deservesc zona de vest a Sectorului 6 și asigură legătura între Bulevardul Iuliu Maniu și localitatea Chiajna din județul Ilfov.

CITEȘTE ȘI Conexiunea Pasajului Ciurel cu Centura București. Primăria Sectorului 6 vrea sprijinul PMB pentru un nou PUZ

Primăria vrea un drum de legătură între Iuliu Maniu și Preciziei

Primăria Sectorului 6 are în plan realizarea un drum care să conecteze Bulevardul Iuliu Maniu, una dintre cele mai aglomerate artere din Capitală, cu Strada Preciziei. În acest sens, un proiect de hotărâre va fi supus la votul consilierilor locali în ședința de joi, 17 septembrie.

Traseul propus se desprinde din sensul de mers spre Pitești al Bd. Iuliu Maniu, se dezvoltă aproximativ paralel cu acesta, subtraversează Autostrada A1 și se continuă până la intersecția cu Str. Preciziei, având o lungime de aproximativ 1,7 kilometri, după cum a scris Buletin de București aici.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ nouă milioane de euro (TVA inclus), iar durata de implementare este estimată la un an și jumătate, conform documentelor prezentate de administrația locală.

Proiectul precizează că artera de legătură ar urma să dispună de:

  • o bandă pe sens, cu o lungime de circa 1.670 de metri și o lățime de 6,8-7 metri,
  • trotuare, cu o lățime de 1,5 – 2 metri,
  • un sistem nou de canalizare pluvială,
  • iluminat public cu tehnologie LED,
  • sistem inteligent de telegestiune,
  • semaforizarea intersecției dintre viitoarea arteră și Strada Preciziei.

Potrivit autorității locale, noul drum de legătură ar urma să contribuie la fluidizarea zonei, prin preluarea traficului aferent nodului Iuliu Maniu – A1.

CITEȘTE ȘI Studiu: Naveta din București-Ilfov durează în medie 73 de minute, pe o distanță de doar 16 kilometri

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

pe același subiect

Măsuri de siguranță pentru protestele fermierilor. Traficul în centrul Capitalei ar putea fi restricționat. FOTO:wall-street.ro
ArticoleȘtiri

Măsuri de siguranță pentru protestele fermierilor. Traficul în centrul Capitalei ar putea fi restricționat

Jandarmeria Capitalei, anunță că va lua măsuri de siguranță, pentru ordinea și...

Zilele Bucureștiului, cu muzică din Capitala de altădată, la Sala Dalles | FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Zilele Bucureștiului, cu muzică din Capitala de altădată, la Sala Dalles

Zilele Bucureștiului vor fi sărbătorite cu muzică din Capitala de altădată, la...