Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Sunday , 28 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Campania „Oprește motorul”, extinsă la toate școlile din Capitală. Va fi modificat și Codul Rutier
ArticoleMainMediu

Campania „Oprește motorul”, extinsă la toate școlile din Capitală. Va fi modificat și Codul Rutier

511
Foto: Asociația Părinți de Cireșari

Un proiect de lege care prevede interzicerea staționării cu motorul pornit în preajma instituțiilor de învățământ va fi depus în Parlament în această iarnă. Dacă va trece, va fi modificat Codul Rutier. Inițiativa a fost generată de proiectul „Aer curat la școlile din București” și campania  „Oprește motorul!”, derulată de asociațiile Ecopolis și Părinți de Cireșari, cu sprijin de la Primăria Municipiului București.

Oprirea motorului în timpul staționării este deja obligatorie în majoritatea statelor europene, conform Oanei Neneciu, director executiv Ecopolis. Societatea civilă va depune un proiect la Consiliul General al Capitalei, în speranţa că edilii vor lua aceeaşi decizie pentru Bucureşti, înainte ca proiectul să treacă prin Parlament, proces care se întinde pe mai mult timp.

„Proiectul va fi depus (la CGMB) în câteva zile. Nu am reușit să obținem sprijinul anticipat din partea tuturor consilierilor, dar, până la urmă, de ce nu l-ar vota? Este un proiect axat mai mult pe modelarea unui comportament responsabil și mai puțin pe sancțiune, iar implementarea lui poate fi făcută cu resurse puține. În Parlament, procedura este mult mai greoaie, până o să avem Codul Rutier modificat, cred că vom avea Hotărâri de Consiliu Local în toate orașele mari ale țării” a spus Elena Lucaci, preşedinte al Asociaţiei Părinţi de Cireşari, reporterilor Buletin de București.

Poluarea în jurul şcolilor, motiv solid pentru implementarea legii

Campania face parte din proiectul „Aer curat la școlile din București”. În primăvara anului 2023, Ecopolis a montat, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, senzori de monitorizare a calității aerului în 44 de puncte din București, dintre care 23 sunt la școlile vizate în proiect. Peste 700 de elevi au beneficiat în această toamnă de activități în cadrul proiectului: au fost învățați să identifice surse de poluare și să fie mai responsabili, în timp ce erau motivați să împărtășească mai departe cele învățate. Pe lângă aceste ateliere, părinții erau încurajați să închidă motorul în staționare, când își așteaptă copiii.

Potrivit Elenei Lucaci, fondatoarea asociației Părinți de Cireșari, răspunsurile copiilor la ateliere au fost „geniale”, aceștia fiind foarte receptivi și înțelegând foarte bine mesajul:

„Încep atelierul cu un joc de rol. Eu mă declar deranjată de gestul celor care staționează în fața grădiniței cu motorul pornit, povestim puțin despre boli respiratorii și vulnerabilitatea copiilor în fața poluării aerului, iar copiii sunt șoferii și îmi justifică gestul lor. Am primit de multe ori, ca și în realitate, răspunsul “să-i fie cald copilului”. Și de-aici pornește o întreagă dezbatere între ei: despre ce înseamnă “prea cald” sau “prea frig”, că își doresc să vină la şcoală cu bicicleta, despre ce îi îmbolnăvește – frigul, virușii sau poluarea. Iar după toată activitatea care constă în urmărirea unui material video despre dezvoltare durabilă, cât și jocul nostru interactiv pentru asocierea sursei de poluare cu efect și soluții, îi întreb ce cred ei că ar trebui să facem mai bine noi, adulții, pentru a respira aer curat. Și răspunsurile sunt uimitoare. Cel care m-a amuzat cel mai mult a fost “ar trebui să mergeți mai mult pe jos și să vă văitați mai puțin că v-ați îngrășat!”. A râs toată clasa.

Au înțeles foarte bine mesajul, deja știu foarte multe lucruri despre poluare. M-a surprins un copil de clasa a ll-a care știa exact cum se formează ploaia acidă și l-am lăsat pe el să le explice colegilor”, a povestit Elena Lucaci, pentru Buletin de București.

opreste motorul

Dacă mesajul a fost receptat la fel și de părinți, se va putea vedea în acțiunilor lor: se vor urmări datele senzorilor de monitorizare:

„Feedback am primit de la părinții pe care îi cunosc și ai căror copii au povestit cu entuziasm acasă după ce ne-am întâlnit la școală. Dar ei sunt deja părinți responsabili și cunoșteau deja campania. Feedback-ul adevărat a venit din partea învățătoarelor și a fost măgulitor. Chiar au preluat inițiativa și materialele noastre pentru a le distribui și în alte clase. Pentru ceilalți părinți este puțin prematur să putem măsura un rezultat, dar o vom face urmărind datele senzorilor la ora de preluare a copiilor, înainte și după campanie” a spus Elena Lucaci reporterilor Buletin de București.

Raportul poluării

Senzorii de monitorizare măsoară particulele de praf în suspensie de 2,5 microni (PM2.5) și de 10 microni (PM10), monoxidul de carbon (CO), dioxidul de azot (NO2) și dioxidul de sulf (SO2). Deși depășirea anumitor praguri este foarte dăunătoare tuturor cetățenilor, copiii sunt în mod special afectați. 

Potrivit raportului de analiză privind calitatea aerului la școlile din București realizat în cadrul acestui proiect din analiza senzorilor de monitorizare montați „29/30 școli monitorizate au media anuală mai mare decât valoarea maximă admisă”. Analiza datelor acoperă perioada februarie – octombrie 2023: „Nivel de poluare depășește limita legală admisă și expune elevii și copii de grădiniță riscurilor de sănătate asociate poluării cu PM 2,5 și PM10”, valorile fiind chiar și de 7 ori mai mari. 

Sursă: Raportul de analiză privind calitatea aerului la școlile din București

„Au fost înregistrate depășiri ale limitei legale de 50ug/m3 în 45 de zile din cele 9 luni monitorizate, Pragul legal fiind de maxim 35 de zile de depășiri în 12 luni”, se arată în raport.

Raportul de analiză privind calitatea aerului la școlile din București

Ecopolis este o asociație care a înființat www.aerlive.ro, platforma independentă de monitorizare a calității aerului. Părinți de Cireșari este un grup de inițiativă civică. Asociația s-a înființat pentru a obține accesul comunității în spațiul verde al Bazei Sportive Cireșarii și a continuat cu proiecte de mediu pentru îmbunătățirea calității aerului.

pe același subiect

blue bmw car in a dark room
ArticoleMain

Operațiunea „BLOCADA”, în Centrul Capitalei: 1.700 de persoane legitimate și aproximativ 700 de controale corporale

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Sectoarele...

ArticoleMainTermoficare

TERMOFICARE | 100 de blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă până pe 1 mai. Alte 10 cartiere, „alimentate deficitar”

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că din cauza unei avarii...

ArticoleȘtiriTransport

Sistemul Automat de Taxare al STB, în revizie până duminică seara

În acest weekend, respectiv din data de 26.04.2024, ora 20:00 până la...