Până pe 21 mai, bucureștenii și nu numai, pot merge pe litoral, cu prețuri reduse. Federația Patronatelor din Turismul Românesc a lansat programul „Litoralul pentru toți”.
Tarifele pornesc de la 42 lei/persoană/noapte.
În primele zile de la lansare, hotelurile care dispun de facilități precum piscine interioare încălzite și centre spa au înregistrat un număr semnificativ de rezervări și solicitări, confirmând că litoralul românesc este o destinație completă, potrivită pentru relaxare, agrement, plimbări, gastronomie și tratament.
Tarifele programului „Litoralul pentru toți”
Ediția cu numărul 48 se desfășoară în perioada 3 mai – 21 iunie 2026. Sunt incluse unități de cazare de 2, 3 și 4 stele, din stațiunile de pe litoralul românesc:

Potrivit FPTR, „pentru prima dată în ultimii ani, programul marchează o diversificare vizibilă a unităților participante, de la apartamente și hoteluri de 2 stele, până la unități de cazare de 5 stele. FPTR estimează că peste 80 de hoteluri vor participa la program, punând la dispoziție aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.”
„Litoralul pentru Toți este una dintre cele mai importante inițiative private din turismul românesc și un exemplu clar că mediul de afaceri poate construi programe durabile și utile pentru turiști. Faptul că programul își confirmă interesul încă din primele zile arată că românii revin an de an pe litoral și îl consideră atractiv inclusiv în extrasezon”, precizează Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Cui se adresează programul „Litoralul pentru toți”
Programul se adresează familiilor, tinerilor, pensionarilor, turiștilor care preferă liniștea extrasezonului, celor care caută mini vacanțe de weekend și tuturor românilor care vor să petreacă timp la mare la tarife reduse. Pachetele pot include, în funcție de hotel, cazare simplă, mic dejun, pensiune completă, servicii all inclusive sau acces la facilități suplimentare.
Pachetele pot fi achitate inclusiv cu vouchere de vacanță.