Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Autostrada Bucureștiului I Deschiderea circulației pe segmentul sudic ţine de „evoluţia vremii”

513

Lucrările la lotul 1 Sud al Autostrăzii Capitalei continuă „intens”, fără a avea însă o dată exactă pentru darea în trafic a tronsonului. Deși constructorii nu își vor întrerupe activitatea în perioada sărbătorilor, deschiderea circulației pe cei 17 kilometri de drum depinde foarte mult de evoluția vremii în următoarele săptămâni, anunță Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Partea sudică a A0 ar fi trebuit dată în folosință la sfârșitul acestui an, însă termenele asumate de autorități au fost prelungite până în 2024.

„Timp bun, mobilizare bună” – aceasta a fost concluzia secretarului de stat în urma unei vizite pe șantierul Lotului 1 Sud al A0, între DN4 și DN5. Conform postării de Facebook a lui Ionel Scrioșteanu, stadiul actual al lucrărilor pe Lotul 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0 este următorul:

✅️Continuă așternerea asfaltului la nivel de uzură pe ultimele porțiuni ale acestui tronson

✅️ Continuă montarea sistemului de iluminat public pe zona pasajelor

✅️ Continuă montarea parapetului de protecție

✅️ Continuă montarea panourilor fonoabsorbante în zona localității Berceni

✅️ Continuă lucrările la pasajele peste autostradă

✅️ Continuă realizarea șanțurilor de preluare a apelor pluviale

Termenele asumate vs. realitatea din teren

Lucrările la Autostrada Bucureștiului diferă major în funcție de segment, în timp ce autoritățile înaintează termene care nu respectă realitatea din teren. Dacă pe zona de nord parte din șantiere au fost până de curând împotmolite în birocrație, în sud, lucrările suferă întârzieri foarte mari pe anumite porțiuni din cauza constructorilor și a documentațiilor întocmite deficitar.

Circulația pe A0 Sud a fost amânată de mai multe ori, cel mai recent la începutul lunii octombrie. „Tot ce ține de partea sudică, de la legătură cu A1, de la autostrada care face legătura cu Piteștiul, până la autostrada care face legătura cu Constanța, va fi dat în circulație în iunie-iulie a anului viitor. Asta înseamnă că se va putea veni de la Craiova și merge până la Constanța”, a declarat Sorin Grindeanu la Digi24, în data de 3 octombrie 2023.

Pe 20 februarie, într-o declarație pentru gândul.ro, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susținea că „pe A0 Sud vom putea circula la finalul acestui an. Asta înseamnă că vii pe autostradă de la Pitești și te duci până la Constanța doar pe autostradă”.

Stadiul lucrărilor pe segmentul sudic al Autostrăzii București

Împărțiți în șapte tronsoane, cei 100 de kilometri de drum de mare viteză ai Autostrăzii București ar trebui livrați, potrivit planurilor ministeriale, între 2023 și 2024. Cu un preț mediu per kilometru de 9,6 milioane de euro, loturile au fost împărțite în două segmente: A0 Nord și A0 Sud.

Segmentul Sud al Autostrăzii București, este împărțit în trei loturi, pentru care au fost anunțați câștigătorii licitațiilor încă din primăvara lui 2019. Primele două loturi au fost câștigate de consorțiul turcesc Alsim-Alarko iar cel de-al treilea de asocierea greco-română Aktor-Euroconstruct.

Stadiul lucrărilor la Autostrada de Sud a Capitalei, potrivit celor mai recente date ale Asociației Pro Infrastructură:

  • Lotul 1, dintre Glina și Vidra – 79,65%
  • Lotul 2, dintre Vidra și Bragadiru – 95,45%
  • Lotul 3, dintre Bragadiru și Joița – 57,3%

Cât despre partea nordică, nouă kilometri de drum de mare viteză, din lotul Corbeanca-Afumați au fost dați în trafic miercuri, 29 noiembrie. Aproape 10 kilometri (finalizați) sunt încă nefolosiți din cauza contractării defectuoase și a faptului că în ultimii ani autoritățile nu au reușit să găsească o soluție provizorie.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul

Conducerea STB confirmă, într-un răspuns oferit Buletin de București, că a luat...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...