Primăria Voluntari, condusă de Florentin Pandele, a acuzat public Ministerul Transporturilor de „indiferență” față de starea degradată a Drumului Național 2, deși instituția este condusă de colegul său de partid, Ciprian Șerban. În timp ce administrația locală susține că are mâinile legate de lege cu privire la modernizarea DN2, a direcționat recent 3,5 milioane de euro pentru reabilitarea Bulevardului Eroilor, o arteră locală care se prezintă în condiții bune.
„Administrația locală a făcut toate diligențele și a transmis nenumărate solicitări către Ministerul Transporturilor, în vederea remedierii problemelor semnalate pe DN2, în primul rând pentru a asigura siguranța și confortul participanților la trafic”, se arată într-un comunicat al instituției.
CITEȘTE ȘI: ILFOV | Primăria Voluntari reabilitează un bulevard cu 3,5 milioane de euro
Scandal în PSD pe DN2
Primăria Orașului Voluntari a transmis că nu are competența legală de a interveni direct pe DN2, un drum național administrat de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Menționăm totodată că sectorul din Drumul Național 2 care traversează Orașul Voluntari nu a mai beneficiat de astfel de intervenții de o perioadă îndelungată, spre deosebire de sectorul DN2 care traversează alte localități, unde au fost realizate lucrări de modernizare pe întreaga lungime”, se mai arată în postarea primăriei.
Potrivit legislației, lucrările de întreținere, reparații sau modernizare pe DN2 intră exclusiv în responsabilitatea autorităților centrale care administrează drumurile naționale, respectiv Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), și nu pot fi realizate de administrația locală, a mai transmis instituția.
„Primăria Orașului Voluntari rămâne preocupată de problemele comunității și va continua să colaboreze cu instituțiile abilitate pentru a identifica soluții rapide și eficiente, în limitele competențelor legale”, se încheie postarea.
Primăria Voluntari reabilitează un bulevard cu 3,5 milioane de euro
Primăria Voluntari a atribuit contractul pentru proiectul de reabilitare a Bulevardului Eroilor, o investiție de peste 17,5 milioane de lei (3,5 milioane de euro), fără TVA, după cum a mai scris Buletin de București AICI.
Până în acest moment, instituția condusă de Florentin Pandele (PSD) nu a transmis un motiv pentru care acest drum trebuie reabilitat. Din observațiile de pe teren, carosabilul, cu câteva excepții punctuale, apare în stare bună, cu asfalt uniform și marcaje rutiere vizibile.
Lucrările vor acoperi o suprafață totală de 37.157 de metri pătrați, conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP) iar în proiect este cuprins și sensul giratoriu din zona intersecției cu străzile Ardealului și Popasului.
Din datele publice, contractul include realizarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, asistență tehnică din partea proiectanților și execuția propriu-zisă a lucrărilor. Nu este clar dacă vor fi refăcute, la pachet, trotuarele și vor fi prevăzute și piste pentru biciclete.