Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 16 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Asociația înființată de fostul primar al sectorului 5, Daniel Florea, acuzată că ar fi primit ilegal 30 de milioane de lei de la primărie

311

Asociația Împreună Dezvoltăm Sectorul 5 este acuzată că ar fi primit ilegal 30 de milioane de lei de la primărie, pe care le-ar fi cheltuit pentru a achiziționa, în mod direct, la prețuri supraevaluate, mai multe bunuri și servicii. Asociația a fost înființată de fostul primar al sectorului 5 și actualul deputat PSD, Daniel Florea.

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au realizat mai multe percheziții în București, Ilfov și Ialomița în dosarul privind săvârşirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare și evaziune fiscală.  

În 2021, Buletin de București a arătat că auditorii Curții de Conturi au descoperit o abatere financiară de două milioane de lei reprezentând finanțarea asociației înființate de Daniel Florea. Ea nu ar fi trebuit să primească bani din bugetul local deoarece nu era de utilitate publică. Conform raportului Curții de Conturi, mai mulți angajați din subordinea lui Daniel Florea și inclusiv Daniel Florea, prin semnătura personală pe Referatul de Aprobare, au indus în eroare consilierii locali pentru ca acest ONG să primească ilegal două milioane de lei din bugetul public. Întrucât asociația GAL nu era de utilitate publică, ea nu ar fi trebuit să primească niciun leu.

Asociația pusă sub acuzare a fost folosită ca pretext de fostul primar al sectorului 5 pentru a îl evacua pe Valeriu Nicolae și voluntarii săi din Școala nr. 136, acolo unde au făcut teme cu elevii din Ferentari timp de 12 ani.

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Sursă cover: Facebook Daniel Florea

Autor

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Primăria Sectorului 6 a dat startul curățeniei de primăvară. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Primăria Sectorului 6 a dat startul curățeniei de primăvară. Se lucrează și în weekend

Startul curățeniei de primăvară a fost dat de autoritățile din Sectorul 6,...

Cum pot bucureștenii din Sectorul 1 să ceară înapoi banii plătiți în plus pentru impozitul pe clădiri
ArticolePrimărieȘtiri

Cum pot bucureștenii din Sectorul 1 să ceară înapoi banii plătiți în plus pentru impozitul pe clădiri

Bucureștenii din Sectorul 1 pot cere înapoi banii plătiți în plus pentru...

Stații de încărcare de 1 milion de euro pentru mașinile instituțiilor din subordinea Consiliului Local Sector 3. Primăria a lansat licitația
ArticoleMainPrimărie

Stații de încărcare de 1 milion de euro pentru mașinile instituțiilor din subordinea Consiliului Local Sector 3

Primăria Sectorului 3 a lansat o licitație publică pentru achiziționarea a 40...