Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 30 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Cum pot bucureștenii din Sectorul 1 să ceară înapoi banii plătiți în plus pentru impozitul pe clădiri

261
Cum pot bucureștenii din Sectorul 1 să ceară înapoi banii plătiți în plus pentru impozitul pe clădiri
Cum pot bucureștenii din Sectorul 1 să ceară înapoi banii plătiți în plus pentru impozitul pe clădiri. FOTO: PS1

Bucureștenii din Sectorul 1 pot cere înapoi banii plătiți în plus pentru impozitul pe clădiri, în cazul în care au achitat taxele în primele două luni ale anului, anunță Primăria. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/13.03.2026 prevede că anumite categorii de proprietari beneficiază de reduceri ale impozitului, începând cu 1 ianuarie.

Reducerea impozitului este valabilă pentru tot anul 2026 și se aplică pentru următoarele categorii de contribuabili:

  • Proprietarii clădirilor vechi
    • 15% reducere pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani;
    • 25% reducere pentru clădirile cu o vechime mai mare de 100 de ani.
  • Persoanele cu dizabilități
    • 25% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat;
    • 50% reducere pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav.

CITEȘTE ȘI Sector 1 | Peste 1.200 de elevi învață într-o clădire de 100 de ani, cu fisuri în fundație. Primăria propune mansardarea

Ce variante au cei care au plătit deja impozitul pe clădiri

Persoanele care au achitat impozitele pentru clădiri înainte ca ordonanța să intre in vigoare, fie pentru primele două luni ale anului sau pentru întregul an, au la dispoziție două variante. Bucureștenii din Sectorul 1 pot să păstreze suma plătită în plus ca avans pentru anul viitor, sau pot solicita înapoierea sumei.

Pentru a primi înapoi banii plătiți în plus cetățenii trebuie să depună o cerere către Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale.

Sistemele informatice ale Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 sunt în curs de actualizare pentru implementarea noilor reduceri fiscale. Persoanele care au nevoie de informații suplimentare în ceea ce privește obligațiile de plată și situația fiscală pot suna la următoarele numere de telefon:

  • 021.314.61.49 – persoane fizice;
  • 021.311.91.08 – persoane juridice.

„Prin aceste linii telefonice se oferă îndrumare și asistență privind obligațiile și modalitățile de plată, compensări și restituiri, îndreptarea erorilor din documentele de plată, obținerea certificatului de atestare fiscală, înregistrarea sau scoaterea din evidența fiscală de clădiri, terenuri, mijloace de transport sau alte taxe, precum și informații despre amenzi, somații, popriri, sechestre, inspecții fiscale și scutiri de impozite și taxe”, a transmis Primăria Sectorului 1.

CITEȘTE ȘI Sector 1 | Fără „dosare cu șină“ până în 2030. Proiectul pentru digitalizarea serviciilor publice, pe masa consilierilor locali

Cum se pot achita taxele și impozitele

Bucureștenii din Sectorul 1 au la dispoziție mai multe metode prin care pot achita taxele și impozitele locale. Acestea sunt:

  • Prin platforma națională Ghișeul.ro,
  • Prin platforma online DGITL Sector 1,
  • Prin aplicația mobilă „DGITL Sector 1”, disponibilă gratuit în Google Play și App Store,
  • La stațiile de plată SelfPay din regiunea București–Ilfov pentru plata în numerar (nu se eliberează rest).

CITEȘTE ȘI Fără aviz de securitate la incendiu și cu instalații învechite. Teatrul Masca, programat „să înghită” 23 de milioane de euro

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

pe același subiect

ArticoleCulturăMain

Agenda Urbană cu Cosmin @ Buletin: Recomandări culturale pentru 1-7 mai

Avem o vreme în ton cu catastrofa climatică despre care nu prea...

Restricții de circulație în centrul Capitalei, în weekend, pentru „Străzi Deschise – București”
ArticoleȘtiriTransport

Restricții de circulație în centrul Capitalei, în weekend, pentru „Străzi Deschise – București”

Șoferii din București sunt anunțați că în acest final de săptămână evenimentul...

Suspiciuni de fraudă la examenele de promovare de la Metrorex | Club Feroviar
ArticoleȘtiriTransport

Suspiciuni de fraudă la examenele de promovare de la Metrorex | Club Feroviar

Există suspiciuni de fraudă la Metrorex, în cadrul concursurilor pentru promovările interne...