Există în București un obicei mai puțin știut. În fiecare săptămână și weekend de weekend, în Herăstrău sute de oameni și-au făcut un obicei din a alerga în jurul lacului, de ani de zile. Mulți împreună, pe un traseu de aproximativ șapte kilometri pe care îl cunosc după fiecare tasare, dâmb de rădăcină sau fisură a asfaltului.
Duminică dimineață, la ora 9:30, în Parcul Herăstrău, m-am alăturat unui grup numeros. Nu este vreun concurs sau vreun eveniment organizat. Doar o comunitate mică, între 15 și 40 de persoane, care se adună cu religiozitate atunci când viața personală le permite iar vremea ține cu pantofii de alergat.
În ultimele zile însă, discuțiile dintre ei nu mai sunt despre timpi, curse sau planuri de antrenament. Odată cu începerea procesului de golire a lacului Herăstrău și anunțul pentru lucrările de consolidare a malurilor, alergătorii se întreabă dacă vor mai putea folosi traseul care i-a adus împreună ani la rând.
CITEȘTE ȘI: Începe golirea lacului Herăstrău, de marți, pentru lucrările de consolidare a malurilor degradate
Rațele și peștii au fugit. Ce se întâmplă cu alergătorii?
Așadar, m-am alăturat și eu grupului, într-o dimineață răcoroasă de duminică, pentru a vedea cum arată alergarea prin cel mai mare parc al Capitalei, într-un moment în care acesta se pregătește să intre într-un amplu proces de reabilitare.
La început, ritmul pare accesibil. Aleile din apropierea intrării Charles de Gaulle sunt relativ bune, iar grupul înaintează compact printre bicicliști, familii ieșite la plimbare, turiști matinali și alți alergători solitari.
Planul meu era să rezist întregului ocol al lacului, de aproximativ șapte kilometri. După aproximativ patru, și eu, și planul, și plămânii am rămas în urmă.
Pe măsură ce înaintăm către zonele mai îndepărtate ale parcului, aerul devine mai greu de respirat. Mirosul de baltă care vine dinspre lac se simte tot mai puternic și putred. Alergătorii continuă fără probleme, obișnuiți cu acest traseu de ani buni.
Eu mă opresc când unul dintre ei îmi spune că mai avem vreo trei kilometri. Oricum forțasem prea mult plămânii până în acest punct. Nu voiam să accept că am rămas fără aer după doar patru kilometri și, mai ales, nu voiam să mă fac de râs în fața unor oameni care, pe la 40 de ani, alergau fără niciun efort. Ba chiar mai și vorbeau fără probleme în tot acest timp.
La câteva minute după ce am rupt plutonul, încercând să-mi recapăt respirația, calc greșit într-una dintre numeroasele crăpături din asfalt. Nu mă accidentez, însă înțeleg imediat una dintre nemulțumirile pe care alergătorii o repetă, că infrastructura parcului este departe de a fi în stare bună.
De altfel, degradarea aleilor este vizibilă pe mare parte din traseu. Crăpături adânci, porțiuni denivelate și zone unde rădăcinile arborilor au împins asfaltul fac parte din peisajul celor care se antrenează aici.
Pe măsură ce apa se retrage prin ecluza către Floreasca vecină, pe fundul lacului Herăstrău rămâne o masă întunecată de mâl și depuneri care, privită de aproape, seamănă cu un borhot întins pe sute de metri. Cuvântul „borhot” pare cu atât mai potrivit cu cât îi simți mirosul.
Nimeni nu contestă necesitatea intervențiilor
Lacul miroase puternic în multe zone, malurile sunt degradate, iar aleile au nevoie evidentă de reparații. Aleile au fost refăcute anul trecut, însă doar o spoială, în zona intrării principale. Destul cât pentru un video în care primarul general interimar de la acea vreme să se filmeze mergând pe skateboard, dar nu destul pentru cei care fac înconjurul lacului în alergare, până la podul Constanța, în fiecare săptămână.
Îngrijorarea lor nu este legată de lucrări în sine, ci de posibilitatea de a pierde, pe termen nedefinit, unul dintre puținele trasee accesibile pentru alergare din București.
Printre cei care aleargă constant aici se află și Raluca Kișescu, autoarea cărților „Alergătorii Anonimi” și „Povestea Unicornului care a alergat de la birou la Rio”. Pentru ea și pentru ceilalți membri ai grupului, întâlnirea de duminică a devenit mai mult decât o simplă sesiune de sport.
„Ne temem că, odată cu lucrările care urmează, traseul pe care alergăm de ani de zile s-ar putea închide sau fragmenta. Înțelegem că parcul are nevoie de reabilitare și nimeni nu contestă asta, dar sperăm să existe o variantă ocolitoare care să ne permită să continuăm să alergăm aici. Pentru mulți dintre noi, Herăstrăul este locul în care ne antrenăm constant și unde ne întâlnim în fiecare duminică”, a spus ea.
În fiecare duminică se adună aproximativ 15-20 de persoane, uneori chiar și mai mulți. Vreo 40 au fost la un moment dat, mi-a spus Alexandra, o altă persoană din grup. Unii se pregătesc pentru semimaratoane, alții pentru maratoane, iar alții aleargă pur și simplu pentru sănătate și pentru a petrece timp împreună.
„În timpul săptămânii fiecare aleargă pe unde poate și pe unde îi este mai accesibil. Unii ies în alte parcuri, alții pe lângă casă sau prin cartier. Dar Herăstrăul este punctul comun. Fiind atât de central și accesibil cu metroul, este singurul loc în care reușim să ne vedem cu toții duminica și să alergăm împreună”, a explicat Raluca Kișescu.
Pentru grup, accesibilitatea este esențială. Membrii vin din diferite zone ale orașului, iar Herăstrăul este un punct de întâlnire convenabil pentru toată lumea.
Ea este de părere că administrația locală ar trebui să privească astfel de spații și prin prisma impactului asupra sănătății publice.
„Mi-aș dori ca atunci când se iau decizii despre oraș să se țină cont și de sănătatea oamenilor”, a mai spus Raluca.
În jurul nostru, alergarea continuă. Grupul se diluează în lung de pe alee, fiecare în ritmul propriu. Unii discută, alții își urmăresc ceasurile sportive și încearcă să păstreze ritmul de concurs.
Cealaltă participantă, Alexandra, spune că întâlnirile săptămânale au devenit o parte importantă a rutinei.
Ea crede că Bucureștiul are nevoie, în principal, de mai multe spații dedicate alergării și sportului în aer liber.
„Nu există foarte multe locuri unde poți alerga pe distanțe mai lungi, fără să te învârți în cercuri. Mi-aș dori să existe mai multe trasee gândite pentru oamenii care fac sport”, a explicat Alexandra
Discuția apare firesc într-un oraș în care multe dintre spațiile verzi sunt fragmentate, iar traseele lungi, continue, departe de noxele mașinilor sau relativ ferite de trafic sunt puține.
Între timp, lucrările pentru reabilitarea parcului înaintează, cel puțin în teorie. Primăria Capitalei a anunțat golirea lacului pentru consolidarea malurilor și pregătirea unui masterplan care să stea la baza regenerării întregului parc.
Reprezentații PMB susțin, sub o evidență apăsătoare, că sunt necesare intervenții ample asupra infrastructurii, vegetației și mobilierului urban.
Alergătorii însă, speră ca, după începerea șantierului, să existe în continuare un traseu funcțional în jurul lacului.
Lat cât o canapea pe care zaci într-o duminică ploioasă, măcar.
Un loc unde să poată continua o rutină care, pentru unii, înseamnă pregătire pentru maraton, iar pentru alții înseamnă câteva ore de sănătate petrecute împreună într-o dimineață de duminică.
Până la momentul publicării acestui material, Primăria Capitalei nu ne-a transmis un răspuns clar privind calendarul și finanțarea proiectului de regenerare. Îl vom publica de îndată ce îl vom primi.
Un parc în așteptare, o comunitate în mișcare
Între timp, Herăstrăul rămâne cu rănile de asfalt și fundul mâlos. Totuși, golirea lacului nu este un sfârșit, ci promisiunea unui parc care urmează să fie vindecat. Apa, rațele și peștii se vor întoarce pentru un nou echilibru în ceea ce este, poate, principalul plămân verde al Capitalei.
Până atunci, dincolo de mâlul ce se va usca și de zgomotul utilajelor care urmează să apară, ritmul pașilor cu siguranță va continua să bată aleile îmbătrânite – pentru că orașul nu trăiește prin betoane abandonate sau prin decizii întârziate prin primării, ci prin oamenii lui.
Alergătorii din Herăstrău, solitari sau în grupuri tradiționale, sunt dovada clară că, indiferent cât de proastă este infrastructura și cât de absentă este administrația, o comunitate unită va găsi mereu o cale să meargă și, de ce nu, să alerge mai departe.
Editor: Cătălin Doscaș
