Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 9 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Peste 15.000 de lei amenzi după meciul Rapid – Dinamo

408
Amenzi la meciul Rapid – Dinamo.
Amenzi la meciul Rapid – Dinamo. FOTO: prosport.ro

Peste 15.000 de lei amenzi după meciul Rapid – Dinamo. 21 de procese verbale de sancționare au fost încheiate după partida de duminică, potrivit Jandarmeriei.

Printre amenzile date de Jandarmerie, la meciul Rapid – Dinamo, se numără 15 sancțiuni contravenționale privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportiv.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Noi locuri de parcare pentru biciclete

Amenzi după meciul Rapid – Dinamo și pentru organizatori

De asemenea, șase sancțiuni contravenționale s-au aplicat pentru pentru încălcarea ordinii și liniștii publice.

Dintre aceastea, două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv.

Alte două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor pe care le au.

Totodată, au fost aplicate trei sancțiuni, privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni.

Valoarea totală a amenzilor se ridică la 15.345 de lei.

Jandarmeria face, în continuare verificări, pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat legislația în vigoare.

Ce meciuri mai sunt. Atenție la amenzi

Etapă a șasea din Superligă se încheie astăzi. Meciul Universitatea Cluj – Șepși se joacă de la ora 19:00, iar de la 22:00 Farul o întâlnește, acasă, pe Hermannstadt.

Aseară, Rapid și Dinamo au încheiat la egalitate 1‑1 partida din Giulești. Rapidul rămâne singură echipa din Superligă, fără victorie, după șase etape.

În liga secundă, Metalul Buzău a obținut prima sa victorie: 3‑0 cu CSM Focșani în etapa a treia. Astăzi, de la ora 17:00, Chindia Târgoviște primește vizita lui Șelimbăr. Runda se încheie mâine cu partidele FC Bihor- FC Argeș și Steaua-CSM Reșița. Meciul Corvinul-CS Afumați a fost amânat.

Liga Europa, cu FCSB

FCSB joacă, joi, în deplasare cu Lask Linz în prima manșă a play-off-ului Ligii Europa. Returul va avea loc o săptămână mai târziu, pe 29 august, la București.

Dacă pierde confruntarea cu austriecii, FCSB are prezența asigurată în grupele Conference League.

Dacă se califică, formația bucureșteană ar putea întâlni în grupele ligii Europa adversari ca AS Roma, Manchester United, Porto, Lazio, Tottenham, Fenerbahce sau Athletic Bilbao.

În acest moment se cunosc 17 din cele 36 de echipe care vor evolua în grupe.

CITEȘTE ȘI: Încă patru senzori de măsurarea calităţii aerului vor fi montaţi în Bucureşti

Autor

pe același subiect

PMB achiziție până la 100 de tramvaie noi
ArticoleMainTransport

Încă 100 de tramvaie noi cumpărate în București. Investiția totală depășește 2 miliarde de lei

Primăria București are în plan, pentru anul 2026, licitații pentru a achiziționa...

cumpăra acțiuni
Articole

Cum poți aborda decizia de a cumpăra acțiuni: strategii și repere utile pentru investitori (P)

„Când este cel mai bun moment să cumpăr?” – aceasta este întrebarea...

Piețele volante din Sectorul 1 revin în weekend. Prima oprire este pe strada Tache Ionescu
ArticolePrimărieȘtiri

Piețele volante din Sectorul 1 revin în weekend. Prima oprire este pe strada Tache Ionescu

Piețele Volante revin în cartierele din Sectorul 1 al Capitalei în acest...