Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Sector 6 | Lucrările de modernizare la Drumul Osiei au fost finalizate

563
FOTO: PS6

Primăria Sectorului 6 anunță că al doilea tronson din Drumul Osiei a fost inaugurat astăzi, 25 mai. Lucrările de modernizare ar fi trebuit să fie gata încă din 2023, însă șantierul a fost blocat din cauza unui litigiu privind exproprierile.

Lucrările au constat în asfaltarea carosabilului, construirea de trotuare și piste de biciclete pe ambele sensuri. Pistele de biciclete au 1,5 metri lățime, în timp ce trotuarele variază de la 1,5 la 3 metri. De asemenea, au fost executate lucrări și pentru rețelele de electricitate, semaforizare și iluminat public din zonă.

Drumul Osiei înseamnă mai mult confort, mai puțin timp pierdut în trafic și civilizație. Este o arteră foarte tranzitată, care va facilita traficul.

Comunicat de presă, PS6

Cu o lungime de circa 600 de metri, primul tronson al străzii a fost inaugurat în toamna anului trecut. Lucrările la cel de-al doilea au fost blocate de o societate care a atacat exproprierile în instanță, pentru o bucată de doar 1,5 metri lățime. După rezolvarea litigiului, în februarie 2024, a început procesul de modernizare și la de-al doilea tronson, de aproximativ 300 metri.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 20 de milioane de lei, cu tot cu exproprieri. Din această sumă, șapte milioane sunt fonduri nerambursabile, asigurate prin programul guvernamental Anghel Saligny.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 transmite că, odată cu eliberarea certificatului de urbanism de la Primăria Capitalei, vor începe lucrări și la Drumurile Roții și Belșugului, aflate în zonă.

(…) Ambele sunt foarte avansate ca exproprieri, proiectare, soluții tehnice, mai puțin certificatele de urbanism, așteptăm să le emită PMB. Sper să ne apucăm anul acesta. Avem contractele, proiectarea, banii, așteptăm să ne apucăm.

Comunicat de presă, PS6

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect