Festivalul Filmului European se va desfășura între 9 și 15 mai, timp de șase zile, în trei dintre cinematografele din București. Evenimentul va aduce în fața bucureștenilor, printre altele, filme realizate de regizori și producători din Germania, Spania, Marea Britanie și Estonia. Festivalul se află la a 28-a ediție, iar în acest an va fi organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
Ziua de deschidere va avea loc la Sala Luceafărul, iar în următoarele zile de festival filmele vor fi difuzate în trei cinamtografe, după cum urmează:
- Cinema Elvire Popesco | 9-15 mai
- Cinema Union | 9-15 mai
- Cinemateca Eforie | 11-12 mai
Prima ecranizare va fi difuzată chiar după gala de deschidere, pe 9 mai, iar celelalte filme vor fi rulate începând cu 10 mai, după cum urmează:
JOI 9 mai:
- Gala de deschidere – Sala Luceafărul
- 19:00 Lecțiile Blagăi / Blaga’s Lessons – r: Stephan Komandarev / Bulgaria, Germania / 2023, 114’
VINERI 10 mai:
Cinema Elvire Popesco
- 18:00 Clasa muncitoare ajunge în iad / Working class goes to hell / Radnička klasa ide u pakao – r: Mladen Đorđević / Serbia, Grecia, Bulgaria, Muntenegru, Croația, România / 2023, 127’
- 20:30 Oamenii-sticlă / Bottlemen / Flašaroši – r: Nemanja Vojinović / Serbia, Slovenia / 2023, 83’ (doc.)
Cinemateca Union
- 18:00 Dida / Dyad / Diada – r: Yana Titova / Bulgaria / 2023, 89’
- 20:00 Animal – r: Sofia Exarchou / Grecia, Austria, România, Cipru, Bulgaria / 2023, 116’
SÂMBĂTĂ 11 mai:
Cinema Elvire Popesco
- 16:00 Vara ce vine / Summer to Come / Jövő nyár – r: György Mór Kárpáti / Ungaria / 2022, 73’
- 18:00 El Paraíso – r. Enrico Maria Artale / Italia / 2023, 106’
- 20:30 Cum să faci sex* / How to have sex – r. Molly Manning Walker / Marea Britanie / 2023, 88’
Cinema Union
- 18:00 Camping du lac – r: Eléonore Saintagnan / Belgia, Franța / 2023, 70’
- 19:30 Sex – r: Dag Johan Haugerud / Norvegia / 2024, 125’
Cinemateca Eforie
- 16:00 Întâlnire la Minsk* / A Date In Minsk / Svidanie v Minskie – r. Nikita Lavretski / Bielorusia / 2022, 88’ (doc.) (Q&A)
- 18:30 Acțiune directă / Direct Action – r: Guillaume Cailleau, Ben Russell / Germania, Franța / 2024, 216’ (doc.)
DUMINICĂ 12 mai:
Cinema Elvire Popesco
- 16:00 Plouă în casă / It’s raining in the house / Il pleut dans la maison – r. Paloma Sermon-Daï / Belgia, Franța / 2023, 83’
- 18:00 Dincolo de granițe / Crossing – r. Levan Akin / Suedia, Danemarca, Franța, Turcia, Georgia / 2024, 105’
- 20:30 Vise plăcute* / Sweet Dreams – r. Ena Sendijarević / Țările de Jos, Suedia, Indonezia, Réunion / 2023, 102’ (Q&A online)
Cinema Union
- 17:30 Iman – r: Kyriacos Tofarides, Corinna Avraamidou / Cipru / 2022, 110’
- 20:00 Lasă-mă / Let Me Go / Laissez-moi – r: Maxime Rappaz / Elveția, Franța, Belgia / 2023, 93’
Cinemateca Eforie
- 17:30 Grea viață / Bad Living / Mal viver – r: João Canijo / Portugalia, Franța / 2023, 127′
- 20:00 Viață grea / Living Bad / Viver mal – r: João Canijo / Portugalia, Franța / 2023, 124′
LUNI 13 mai:
Cinema Elvire Popesco
- 18:30 Program de scurtmetraje croate / Shorts from Croatia – Croația, 62’
- 20:00 În Ucraina / In Ukraine / W Ukrainie – r. Piotr Pawlus, Tomasz Wolski / Polonia, Germania / 2023, 83’ (doc.)
Cinema Union
- 18:00 Cucerirea timpului – Ágnes Keleti / Conquering Time – Ágnes Keleti / Aki legyőzte az időt – Keleti Ágnes – r: Kata Oláh / Ungaria, Israel / 2022, 78’ (doc.)
- 20:00 Mâine mă duc* / Tomorrow I Leave – r: Maria Lisa Pichler, Lukas Schöffel / Austria, România / 2024, 75’ (doc.) (Q&A)
MARȚI 14 mai:
Cinema Elvire Popesco
- 18:00 Program de scurtmetraje britanice / BAFTA Shorts – Marea Britanie, 114’
- 20:30 Când va fi în sfârșit din nou așa cum nu a fost niciodată / When Will It Be Again Like It Never Was Before / Wann wird es endlich wieder so, wie es nie war – r. Sonja Heiss / Germania / 2023, 116’
Cinema Union
- 17:00 Invalid – r: Jonáš Karásek/ Slovacia / 2023 / 108′
- 19:30 Alive in Mo* – r: Grigore Bechet / Republica Moldova / 2024 / 100′ (Q&A)
MIERCURI 15 mai:
Cinema Elvire Popesco
- 18:00 Atlantic Bar – r. Fanny Molins / Franța / 2022, 77’ (doc.)
- 20:00 Cornul de secară / The Rye Horn / O corno – r. Jaione Camborda / Spania, Belgia, Portugalia / 2023, 105’
Cinema Union
- 18:00 Transportul pierdut / Lost Transport / Verloren Transport – r: Saskia Diesing / Țările de Jos, Luxemburg, Germania / 2022, 100’
- 20:00 Paradisul în flăcări / Paradise is Burning / Paradiset Brinner – r: Mika Gustafson / Suedia, Danemarca, Finlanda, Italia / 2023, 108’
Programul complet este disponibil AICI.