Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Metrou | Încă un pas pentru reparaţiile de pe „Magistrala Corporatiştilor”

498
FOTO: FB / Ionel Scriosteanu

Cea mai aglomerată magistrală de metrou, M2 Berceni-Pipera, supranumită „Magistrala Corporatiştilor” a primit avizul în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor pentru a fi reparată în următorii ani, aşa cum Buletin de Bucureşti a scris aici. Potrivit autorităţilor, lucrările vor dura „48 de luni” (4 ani), faţă de 5 ani, cât estima directorul Metrorex la ultima ieşire publică pe acest subiect.

Potrivit secretarului de stat în ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, lucrările vizează:

  • creșterea vitezei de circulație
  • creșterea frecvenței de operare
  • reducerea duratei de deplasare cu metroul
  • diminuarea cheltuielilor de operare și întreținere
  • înlocuirea șinei tip 49E1 cu șină tip 60E1, pe tot traseul, cu excepția zonelor cu aparate schimbătoare de cale
  • înlocuirea traverselor bibloc cu blocheți independenți
  • reducerea zgomotelor și vibrațiilor prin adoptarea unor prinderi elastice tip fastclip pe blocheți prefabricați
  • înlocuirea aparatelor de cale
  • refacerea impermeabilizării construcției subterane
  • schimbarea fundației căii de rulare pe beton, pe tunel, unde este cazul
  • înlocuirea totală sau parțială (după caz) a prismei de piatră spartă, în cazul fundației pe balast a căii de rulare
  • înlocuirea instalațiilor complexe care au durata de viață depășită și aducerea acestora la nivelul reglementărilor tehnice în concordanță cu cerințele fundamentale de calitate

Așa cum am susținut de fiecare dată, cheia descongestionării traficului în regiunea București-Ilfov și a marilor orașe constă în 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗴𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 infrastructurii de transport cu sistemul de transport călători (tren, metrou, tramvai, autobuz), iar conceptul de 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗺𝗼𝗱𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 permite utilizarea mai multor tipuri de transport al călătorilor într-o călătorie, îmbunătățind astfel eficiența și timpul parcursului.

ionel scrioşteanu, secretar de stat în min. transporturilor

A fost obținut certificatul de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin acesta, iar durata de execuție a investiției este de 48 luni. Urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern și licitația pentru execuția lucrărilor.

Valoarea totală a investiţiei este de aproape un miliard, iar banii vin de la bugetul de stat şi din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027.

Magistrala M2 Berceni – Pipera străbate capitala de la sud la nord, pe traseul Șoseaua Berceni – Șoseaua Olteniței – Calea Șerban Vodă – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Bulevardul Ion C. Brătianu – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Bulevardul Lascăr Catargiu – Bulevardul Aviatorilor – Bulevardul Beijing – Șoseaua Pipera – Bulevardul Dimitrie Pompeiu, având o lungime de 18,68 km și 14 stații.

CITEŞTE ŞI:

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect