Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Featured

Hubert Thuma(PNL Ilfov), despre scandalul din Consiliul Local Mogoșoaia: “Toți cei ce care se regăsesc în astfel de situații să apeleze la instituțiile statului”

160

“Partidul Național Liberal, prin filiala Ilfov pe care o conduc, condamnă ferm orice formă de violență, iar valorile și principiile liberale sunt esențiale pentru orice membru al echipei noastre”, a transmis printr-un comunicat de presă Hubert Thuma.

“Ca urmare a evenimentului de ieri, domnul consilier Ene a fost suspendat din toate funcțiile de conducere din partid, până la finalizarea anchetei. PNL Ilfov se delimitează de acest tip de comportament și susținem că violența de orice fel niciodată nu va aduce beneficii celor care au crezut în noi și ne-au mandatat să îi reprezentăm. Nu tolerăm amenințările de orice natură și comportamentele violente, pentru că astfel de comportamente nu trebuie tolerate într-un stat de drept. De aceea, considerăm necesar ca toți cei ce care se regăsesc în astfel de situații să apeleze la instituțiile statului. Acei politicieni care consideră că instituțiile sunt la cheremul conducătorului politic arată de fapt comportamentul acestora în funcții publice.

Am încredere că plângerea penală depusă de doamna consilier își va urma cursul, fiind soluționată de organele abilitate. Îndemn colegii din toate partidele să dea dovadă de responsabilitate, să nu amplifice, să nu generalizeze și să nu pună etichete nefundamentate. Le cer colegilor mei să dea dovadă de calm, înțelepciune și maturitate, și să nu uite scopul pentru care am fost aleși: să facem tot ce ne stă în puterea și în priceperea noastră pentru binele ilfovenilor.

PNL Ilfov va fi mereu un sprijin real comunității pe care o reprezintă, cu scopul de a ajuta la transformarea sa în cel mai bun loc din România în care să trăiești, să muncești și să te relaxezi”, a transmis președintele PNL Ilfov, Hubert Thuma, printr-un comunicat de presă.

Asta după ce, în spațiul public au apărut imagini cu consilierul local ales pe listele PNL, Valentin Ene, care o amenință și o agresează fizic pe Felicia Ienculescu Popovici, consilier local aleas pe listele USR-Plus.

Reamint, Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a condamnat în 2014 la sase luni de inchisoare cu suspendare pentru fapte de coruptie.

FOTO: Inquam Photos / Ilona Andrei

CITEȘTE ȘI

Parchetul Buftea a fost sesizat după amenințările din ședința de Consiliu Local din Mogoșoaia. Procurorii cercetează dacă fapta a avut loc

VIDEO | Filmul agresiunii de la Mogoșoaia! Momentul în care Felicia Ienculescu a fost lovită de consilierul PNL

VIDEO | “VĂ LAS ÎN CĂRUȚ CU ROTILE! CHIAR DACĂ MĂ DUC LA PUȘCĂRIE!” Amenințări mafiote ale unui consilier local PNL către colega sa de la USR, la Mogoșoaia

VIDEO | Filmul agresiunii de la Mogoșoaia! Momentul în care Felicia Ienculescu a fost lovită de consilierul PNL

Teorema Precup: două treimi din 15 fac 9.99. 10 consilieri locali din Mogoșoaia au fost de acord

Primarul din Mogoșoaia modifică “de îndată” matematica. Cere consilierilor locali să aprobe că 10+1=10

Autostrada A0, modificată de primarul din Mogoșoaia. A cerut desființarea unui pasaj în baza unor PUZ-uri care nu sunt în vigoare

De fapt, a lipsit un vot. Exproprierile de la Mogoșoaia au trecut de Consiliul Local cu mai puține voturi decât spune legea

„Ne-ați furat comuna!” Proteste la Mogoșoaia după ședința de Consiliu Local care a dat undă verde exproprierilor

Megaproiectul „Sectorul 0 Mogoșoaia” | De la lanuri și păduri, la blocuri de 10 etaje. Reconfigurarea teritorială a comunei, dezbătută de Consiliul Local

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect