Închirierea unor echipamente suplimentare de producție de agent termic, care ar fi putut să impiedice avariile dese de la ELCEN de astă-iarnă cauzate de întârzierea ori lipsa de investiții în modernizare termocentralelor, a fost tergiversată de o firmă specializată în lucrări de drumuri. Mai mult, modulele termice ar fi putut fi folosite și in perioada verii, atunci când CET-urile Bucureștiului sunt programate să intre în revizie. Înființată în 2018, firma a câștigat pe bandă rulantă contracte din bani publici în administrația Firea iar recent a început să câștige contracte de la Termoenergetica.
Decembrie 2020. Deși Bucureștiul se confruntă cu o iarnă blândă, mii de blocuri stau zile întregi fără agent termic.
Regula spune că atunci când este mai cald, presiunea apei din țevile, și așa ciuruite ale Termoenergetica, trebuie să fie mai scăzută. Când este foarte frig, apa clocotită este pompată cu presiune mai mare, ca să circule mai repede, astfel încât să se răcească cât mai puțin în drumul spre caloriferele bucureștenilor.
Paradoxal, dincolo de pierderile din rețea, la capătul opus al apartamentelor, cele patru termocentrale ale Bucureștiului, au lucrat astă-iarnă la capacitate maximă iar avariile la cea mai mare dintre acestea, CET SUD, s-au ținut lanț.
Cu toate că media temperaturilor din decembrie a fost de +0,7 grade, ELCEN nu a putut să asigure necesarul de energie termică contractat de Termoenergetica.
De vină sunt instalațiile îmbătrânite – unele dintre ele sunt fabricate în anii ’60 în fosta URSS – , lipsa de investiții din ultimii ani și managementul defectuos care a întârziat unele lucrări de modernizare.
Informația privind dificultățile în producția de agent termic apare într-un document intern care a stat la baza deciziei conducerii ELCEN de a porni, între Crăciun și Revelion, o serie de instalații vechi, neatorizate ISCIR, cu aparatura de monitorizare a noxelor la coșul de fum defectă.
Ferită de ochii lumii, situația critică de la ELCEN este cosmetizată în spațiul public și pusă, astfel, exclusiv pe seama pierderilor din rețeaua Termoenergetica.
“ELCEN a luat decizia să caute și a găsit în piață capacități suplimentare modulare de închiriat în așa fel încât să le pună în zona Sudului ca să poată să producă mai multă energie electrică și să suplinească aceste pierderi enorme. Le cerem scuze bucureștenilor pentru ceea ce se întâmplă, dar trebuie să ne pregătim pentru iarnă. Dumnezeu ne ajută încă, vremea este caldă, însă nu se știe cât va mai dura”, spunea la jumătatea lunii decembrie ministrului Energiei, Virgil Popescu.
La jumătatea lunii ianuarie, în birourile ELCEN sunt stabilite criteriile privind închirierea de urgență a cazanelor mobile “în vederea asigurării necesarului de energie termică de vârf în iarna 2020-2021”.
O legătură… “beton”
Valoarea estimată a achiziției este stabilită la 550.000 euro fara TVA și trei firme sunt contactate prin secretariatul ELCEN să participe la o “negociere fără invitație prealabilă la procedura concurențială de ofertare”: Agrecco SRL, Turbo Power Chișinău și Clay Work București SRL.
Prima este legată de o corporație lider global în ceea ce priveşte echipamentele provizorii de alimentare cu energie electrică și încălzire iar a doua, Turboenergy Power Chișinău SRL, a câștigat în ultimii ani contracte pentru reparațiile echipamentelor produse în URSS atât la ELCEN cât și la Uzina Termoelectrică Midia Năvodari.
A treia este o firmă înființată în 2018, la parterul unui bloc din Sectorul 3 și are ca obiect principal de activitate „lucrări de construcții ale drumurilor și autostrăzilor”.
Răspund scrisorilor trimise de secretariatul ELCEN doar ultimele două societăți.
Despre Clay Work București SRL (n.r.- lucrare cu lut) , presa centrală a dezvăluit în 2019 că făcea parte dintr-o suveică de firme abonate la contractele de milioane de euro ale companiilor municipale înființate și controlate de oameni numiți de Gabriela Firea – Trustul de Clădiri Metropolitane și Compania Municipală Străzi Poduri și Pasaje.
În raportul procedurii de închiriere de la ELCEN, terț susținător pentru cifra de afaceri a Clay Work București SRL apare firma Treasure Island SRL. Fară aceasta, cifra de afaceri minimă pentru a putea participa la negociere, impusă prin caietul de sarcini, nu ar fi putut fi atinsă.
“Sămsărie” termică
Clay Work București SRL se prezintă la discuțiile de la ELCEN cu un plan simplu: intermediere pe toată linia iar echipamentele dar și avizele necesare trebuie să cadă în sarcina unui subcontractor.
Astfel, comisia ELCEN este de acord ca “documentele care atestă datele tehnice ale capacităților care fac obiectul închirierii”, dar și documentele originale din care să rezulte specificațiile tehnice ale instalațiilor, să fie prezentate până la finalizarea procedurii de negociere.
“Atunci am auzit de firma aceasta pentru că nu ne-am mai intersectat la nicio licitație. Ne-am retras pentru că nu ni s-a mai părut fiabilă participarea din punct de vedere al viziunii de business. A fost o conjunctură care ne-a făcut să ne retragem”, a explicat pentru Buletin de București, Victor Slivinski, directorul general al Turboenergy Power.
Firma de la Chișinău se retrage de la negociere pe 8 ianuarie 2021 deși prețul ofertat este cu aproape 75 de mii de euro mai mic față de firma specializată în lucrări de infrastructură rutieră.
Ulterior, societății Clay Work București SRL i se mai solicită o serie de documente printre care și o fișă tehnică dar și un manual de mentenanță tradus în limba română. Pe 12 ianuarie 2021, comisia de negociere constantă lipsa documentelor și anulează procedura de achiziție.
O logică “încinsă”, via SEAP
Buletin de București a încercat să ia legătura atât telefonic cât și prin e-mail cu reprezentanții Clay Work București S.R.L. cu privire la conjunctura prin care, deși specializată în lucrări de infrastructură rutieră, firma a luat parte la negocierile privind o licitație care viza proceduri tehnice complexe în vederea încălzirii “de avarie” a Capitalei.
Până la această oră nu am primit niciun răspuns. În schimb, Buletin de București a descoperit că o posibilă legătură între cele două domenii de activitate ține de contractele de pe portalul de licitații publice.
În octombrie 2019, în ultima lună de mandat a Gabrielei Firea, după ce a vândut municipalității beton prin “negociere fără publicare prealabilă”, firma intră în domeniul termoficării printr-un contract scos la licitație de RADET pentru “Lucrări de intervenții de primă urgență”.
De atunci au mai urmat și alte “Lucrări de montaj, în regim de intervenție de primă urgență, în căminele de termoficare aferente circuitului primar”.
Potrivit SEAP, ultimul contract câștigat, de aproape un milion de euro, este de acum aproape două săptămâni.
Pe 3 iulie 2021, Clay Work București S.R.L. câștigă un acord-cadru pentru servicii de închiriere buldoexcavatoare multifuncționale de la Compania Municipală Termoenergetica.
Astfel, dacă la momentul înființării în 2018, societatea avea o cifra de afaceri neta de 75.000 de euro, în doar doi ani acesta crește de peste 28 de ori.
În 2020, contabilul societății declară la Ministerul de Finanțe o cifră de afaceri de peste 2,1 milioane de euro și un profit net de aproape 350.000 de euro.
Un primar general acuză
Buletin de București a căutat o explicație cu privire la prezența unei societăți, specializată în lucrări de drumuri, la masa negocierilor pentru încălzirea de avarie a Bucureștiului și de la fostul administrator special al ELCEN, Claudiu Crețu. Pe 25 iunie, el a fost numit de către primarul general Nicușor Dan la conducerea Termoenergetica.
“Reprezentanții societății au aflat despre această problemă și au venit să ne ofere ajutorul. Procedura a fost deschisă, am publicat și pe site, și am făcut invitații companiilor pe care le știam la momentul acela. Din păcate nu s-a concretizat”, a explicat Claudiu Crețu.
Redacția s-a adresat și Ministerului Energiei cu privire la proiectului privind închirierea capacităților suplimentare modulare de producție de agent termic de către ELCEN.
Asta în contextul în care, Nicușor Dan a pus o parte din problemele cu apa caldă din această vara pe seama Ministerului Energiei.
“Pot să vă spun că problemele care sunt în Bucureşti de două-trei săptămâni nu sunt cauzate de noi, sunt cauzate de ELCEN pentru a decis să intre în revizie simultan cu două centrale”, spunea primarul general luna trecută.
Cât privește o viitoare intenție de a închiria capacități modulare de producție a agentului termic, ca variantă de back-up, ELCEN a abandonat complet această idee.
Reprezentanții Guvernului ne-au transmis că „a avut loc o licitație care a fost în cele din urmă anulată întrucât participanții nu s-au încadrat în termenii solicitați. Capacitățile ELCEN au putut livra fără probleme agent termic în sezonul rece care a trecut”.
Asta în condițiile în care iarna trecută avariile de la ELCEN s-au ținut lanț și au dus, în cele din urmă, în luna martie la oprirea completă a CET SUD preț de câteva zile.
Mai mult, la CET Progresu, au fost pornite și instalațiile pe păcură, care funcționează cu derogare de la legile de mediu.
Acestea erau programate pentru înlocuirea principalelor magistrale ale companiei de furnizare a agentului termic, acolo unde sunt înregistrate cele mai mari pierderi din rețeaua de termoficare a Capitalei.
FOTO: Buletin de București/Cătălin Doscaș
CITEȘTE ȘI
Dezastru la CET SUD: termocentrala, oprită complet după ce mai multe echipamente au fost inundate
Poluare controlată. ELCEN a pornit instalațiile pe păcură de la C.E.T. Progresu