Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Compania Municipală Consolidări, situație financiară critică. Două firme de casă îi cer insolvența. Angajații societății, neplătiți de anul trecut, pichetează șantierele

149

Compania Municipală Consolidări a ajuns într-o situație financiară critică. Trei dintre furnizorii companiei cer, în instanță, intrarea în insolvență. Angajații nu și-au mai primit salariile de anul trecut, iar Primăria Generală a plătit doar o parte dintre lucrările comandate, în valoare de peste 46 de milioane de lei. Salariații companiei au cerut, printr-o scrisoare deschisă adresată primarului general, Nicușor Dan, sprijinul în clarificarea și deblocarea situației cu care se confruntă societatea și au început pichetarea șantierelor în semn de protest. Săptămâna aceasta primăria a plătit o parte din restanțe.

Firmele de casă cer insolvența Companiei Municipale Consolidări

Pe 28 aprilie 2021, Tribunalul București a înregistrat cererea depusă de 3 societăți comerciale de intrare în insolvență a Companiei Municipale Consolidări. Primul termen de judecată va fi pe 29 iunie.

Paradoxal, două dintre firmele care cer insolvența sunt firme de casă, care nu au mai avut alte colaborări pe bani publici, în afara companiei.

EXPERT MASTER TRADING SRL, la niciun an de la înființare, contracte de 4,4 milioane de lei de la Compania Municipală Consolidări

Una dintre firmele care solicită insolvența este Expert Master Trading SRL. Societatea a fost înființată în octombrie 2018, cu obiect de activitate Comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructii si echipamentelor sanitare.

În ianuarie 2019, firma reușește să obțină primul contract prin SEAP, achiziție directă, chiar de la Compania Municipală Consolidări, în valoare de 133.920 de lei. Obiectul contractului – închiriere de vehicule transport persoane cu șofer. În total, în 2019, firma obține de la Companie, 81 de contracte prin achiziție directă, în valoare de 4,4 milioane de lei. În 2020, numărul contractelor scade la 10, în valoare de 1,2 milioane de lei. De la începutul acestui an, firma a mai obținut încă 3 contracte de 331.000 lei.

Mai mult, Expert Trading SRL reușește să căștige alte 5 milioane de lei, de această dată în 2 licitații, tot de la Compania Municipală Consolidări.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-734-900x240.png
sursa SEAP

Ca să sintetizăm, SC Expert Trading SRL a obținut, în cei doar 3 ani de existență, 10 milioane de lei de la Compania Municipală Consolidări. Firma n-a mai avut niciun alt partener de afaceri instituție publică, în afara companiei.

Contactat telefonic, patronul SC Expert Trading SRl, Iulian Bașcău nu a avut nicio explicație pentru modul în care a căpătat aceste contracte. Mai mult, când reporterul a cerut detalii, a închis telefonul.

JUST MULTISERV SRL, tot 10 milioane de la companie

Și pentru firma Just Multiserv SRL, primele contracte publice au venit tot de la Compania Municipală Consolidări. Și singurele de altfel.

Din achiziții directe, firma a obținut, între 2017-2021, 8,8 milioane de lei – de la companie – și alte 2,2 milioane din licitații. Conform datelor de la Ministerul Finațelor, Just Multiserv SRL are ca obiect de activitate Lucrari de tamplarie si dulgherie și 8 angajați.

An Contracte RON 
202114,984
202082,218,471
2019393,976,429
2018162,596,399
20172555,569.609
898,851,854
sursa SEAP

În 2019, o schela montată de această firmă pentru Compania Municipală Consolidări s-a prabușit din senin pe str. Știrbei Vodă. Doar norocul a făcut ca nicio persoană să nu fie surprinsă de prăbușirea structurii de metal.

Care este legătura dintre Just Multiserv SRL și Expert Master Trading SRL?

Just Multiserv SRL este deținută, conform Registrului Comerțului de Justian Pleșa, un argeșean pasionat de automobilism, chiar membru in comisia federală a Federației Române de Automobilism Sportiv.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-736.png

Cealaltă firmă, Expert Master Trading SRL, are ca unic asociat pe Iulian Bașcău, tot argeșean, pasionat tot de automobilism. Iulian Bășcău a recunoscut, în discuția cu reporterul Buletin de București, că îl cunoaște pe Justianian Pleșa dar nu a comentat vreo legătură de afaceri între ei.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-733-900x259.png

Despre Justinian Pleșa presa a scris de nenumărate ori că ar fi unul dintre apropiații fostului trezorier al PSD, argeșeanul Mircea Drăghici, trimis în judecată de DNA în dosarul subvențiilor de partid, și condamnat la 5 ani de închisoare cu executare. https://newsweek.ro/investigatii/exclusiv-trezorierul-psd-bolizi-de-lux-si-contracte-pentru-sotie-din-bani-publici-primiti-de-partid.

Cea de-a 3-a firmă care cere insolvența, înființată de un fost consilier în MAI

DMV Prosal Consulting, cea de-a treia firmă care solicită insolvența CMC București în solidar cu celelalte societăți, are două contracte cu compania, în valoare totală de 940.000 de lei, câștigate prin licitație, pentru Servicii de colectare, transport si depozitare a deşeurilor rezultate din construcţii, demolări si deseuri municipale.

Firma este, însă, o obișnuită a contractelor publice. A obținut, în ultimii 4 ani, aproape 16 milioane de lei din bani publici, cei mai mulți de la companiile municipale și RADET.

COMPANIA MUNICIPALA TERMOENERGETICA S.A. 10,035,476
Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Bucuresti2,862,357
S.C. COMPANIA MUNICIPALA CONSOLIDARI S.A.940,000
COMPANIA MUNICIPALA ENERGETICA BUCURESTI S.A.937,305
OPERA NATIONALA BUCURESTI176,725
COMPANIA MUNICIPALA STRAZI, PODURI SI PASAJE BUCURESTI SA125,112
Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti SA37,320
Total15,114,295
sursa SEAP

Firma este deținută, în acest moment, de Emanuel Romoșan, dar a fost înființată de soția acestuia, Violeta Marilena Romoșan și Mariea Roșu. În 2013, Violeta Romoșan figura ca angajată a Ministerului de Interne, pe postul de consilier al unui secretar de stat.

This image has an empty alt attribute; its file name is image-735.png

De numele Violetei Romoșan se leagă și altă firmă, Fresh Fish Daily SRL, societate care a primit, prin atriburire directă, lucrările de modernizare a Pieții Gorjului. Doar că firma nu a reușit să îndeplinească condițiile contractuale, așa că, în acest moment, Primăria Sector 6 încearcă recuperarea banilor plătiți în instanță.

Situația financiară a Companiei Municipale Consolidări, la 31 decembrie 2020

Compania Municipală Consolidări a terminat anul 2020 cu un profit de aproape 1 milion de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Tot la acea dată, compania avea datorii de aproape 60 milioane de lei și creanțe de 47 de milioane de lei., deci rămâne o diferență de 13 milioane neacoperite după încasarea banilor de la terți. Nici banii aflați în conturi nu schimbă cu mult situația, doar 2,2 milioane de lei.

Cu tot profitul declarat, angajații Companiei Municipale Consolidări reclamă că nu am mai primit salariile de anul trecut. Au trimis chiar o scrisoare deschisă primarului general, pe care îl roagă să deblocheze situația, prin plata restanțelor pe care Primăria le are către companie.

În cuprinsul adresei noastre nr. 5043/ 18.11.2020 și înregistrată la Cabinet Primar General sub nr.6369/ 18.11.2020 vă informam faptul că valoarea totală a lucrărilor executate și neachitate aferente contractelor încheiate cu Primăria Municipiului București și cu administrațiile din subordinea acesteia se cifra la 46.543.330,00 lei și că înregistram la acea dată o producție nefacturată de cca. 35 milioane lei.

Totodată, menționăm faptul că neplata facturilor de către Primăria Municipiului București și a administrațiilor din subordine a condus la înregistrarea de restanțe la plata salariilor, la plata datoriilor către bugetul consolidat al statului – acest aspect generând cheltuieli suplimentare cu privire la dobânzi, penalități și majorări de întârziere la plată, iar cu fiecare zi care trece această sumă crește proporțional cu valoarea datoriilor înregistrate la bugetul de stat – precum și la plata furnizorilor.

La data când vă transmitem această scrisoare deschisă salariații companiei nu și-au mai primit drepturile salariale aferente perioadei decembrie 2020 ÷ iunie 2021, iar mai grav este faptul că nu se întrevede niciun orizont rezonabil de timp pentru rezolvarea situației critice cu care se confruntă compania și, implicit, angajații acesteia. (…) Deși conducerea societății a avut nenumărate discuții cu angajații, dându-le asigurări că situația va reveni la normal într-un interval rezonabil de timp, în prezent un număr de 618 salariați își mai desfășoară activitatea în cadrul companiei. Angajații societății au înțeles problemele cu care se confruntă compania, motiv pentru care toții salariații au stat prin rotație în concediu fără salariu, fiind prezenți în permanență un număr de angajați care să asigure continuitatea și integritatea activității și respectiv a bunurilor., se menționează în comunicatul CMC București.

Conform datelor prezentate în scrisoarea deschisă, Compania Municipală Consolidări S.A. asigură la această dată paza la un număr de 23 de șantiere reprezentând obiective la care au fost începute lucrările, obiective la care lucrările sunt finalizate, dar nerecepționate și obiective la care lucrările sunt în desfășurare. Această pază se asigură permanent, adică 24 de ore din 24, și 7 zile din 7.

O postare de pe 22 iunie, pe pagina CMC anunța că o parte din restanțele Primăriei Generale au fost achitate și s-au plătit, astfel, jumătate din salariile restante pe luna decembrie.

Cu toate acestea, angajații CMC pichetează, în semn de protest, șantierele companiei.

De asemenea, încă așteptăm plata datoriile în urma lucrărilor realizate pentru Primăria Capitalei – Direcția Generală de Investiții, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, Trustul de Clădiri Metropolitane etc., condorm comunicatului CMC.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi în aer liber
sursa Facebook CMC

sursa foto cover Facebook CMC

pe același subiect

Prima zonă cu asfalt de uzură pe Lotul 3 al A0 Nord
ArticoleȘtiriTransport

Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 al A0 Nord. Lucrările avansează

Lucrările la lotul 3 al Autostrăzii de Centură București A0 Nord avansează....

RAR și-a reluat activitatea parțial. Se respectă programările, dar documentele vor fi eliberate ulterior. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

RAR și-a reluat activitatea parțial. Se respectă programările, dar documentele vor fi eliberate ulterior

RAR și-a reluat activitatea parțial, după incidentul de joi, care a întrerupt...

Târg de adopții de căței, în weekend. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Târg de adopții de căței, în weekend

Următorul târg de adopții de căței, organizat de ASPA, va avea loc sâmbătă,...