După 30 de ani: 22 decembrie 1989, cum se vede ziua în ancheta penală din dosarul Revoluţiei

După mitingul din 21 decembrie 1989, forţele de opresiune ale regimului comunist au reîncercat să insituie ordinea pe strazile Capitalei prin numeroase arestări şi scoaterea de armament greu de luptă pe străzile Bucureştiului. A doua zi, oamenii au început să de adune în faţa Comitetului Central unde soţii Ceauşescu au rămas peste noapte. După sinuciderea generalului Milea, Ceauşescu a cerut să fie adus Atahanasie Stănculescu, om de încredere al familiei. Cel din urmă şi-a pus piciorul în ghips.

Represiunea exercitată în centrul capitalei, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, a constituit un aparent succes pentru regimul Ceauşescu, având în vedere că s-a reuşit împrăştierea revoluţionarilor şi curăţarea zonei centrale.

Cu toate acestea, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, de pe platformele industriale ale Bucureştilor s-au format coloane masive cu muncitori care, în jurul orelor 07:00-08:00, s-au pus în mişcare spre centrul oraşului, obiectivul final al deplasării constituindu-l piaţa din faţa sediului CC al PCR (locaţie unde cuplul prezidenţial Ceuşescu a înnoptat).

În Piaţa Universităţii grupurile de revoluţionari au intrat în dialog paşnic cu militarii dispuşi în zonă. Pe acest fond, Ceauşescu Nicolae le-a ordonat ministrului de interne şi ministrului apărării naţionale să ia măsuri ferme de interzicere a ocupării zonei centrale a capitalei de către revoluţionari, prin folosirea armamentului, ameninţându-i că în caz contrar vor fi catalogaţi ca trădători şi sancţionaţi în consecinţă.

Drept urmare, ministrul apărării a ordonat deplasarea spre Bucureşti a tancurilor şi trupelor de la UM 01303 Târgovişte, UM 01057 Mihai Bravu, UM 01088 Slobozia şi UM 01069 Mihai Bravu (Aceste unităţi au ajuns la faţa locului după părăsirea sediului CC de către cuplul prezidenţial, fiind redirecţionate către unităţile militare situate pe şoseaua Olteniţei din Bucuresti).

Cum s-a sinucis Milea

Potrivit procurorilor militari, “supus unei presiuni uriaşe din partea comandantului suprem privind intervenţia militară violentă asupra maselor de revoluţionari ce aflau spre centrul capitalei, aflându-se inclusiv sub emoţia participării în mod direct la represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989, ministrul apărării gl.Milea Vasile a urcat la etajul 6 al CC, a solicitat ofiţerilor existenţi în jurul său să-i asigure o centură şi un pistol, după care, rămânând singur în biroul Şefului de Stat Major al Gărzilor Patriotice, s-a sinucis prin împuşcare”, se arată în rechizitoriu.

Generalul Milea nu a decedat instantaneu, a fost trimis de urgenţă la Spitalul Elias unde, imediat după momentul sosirii, a fost declarat decedat. Despre acest gest al ministrului apărării, preşedintele Ceauşescu Nicolae a fost anunţat de colonelul Pârcălăbescu Corneliu (şeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice).

Apelul la Stănculescu

Chiar din seara zilei de 21 decembrie 1989, Ceauşescu Nicolae a ordonat revenirea de la Timişoara a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. “Probatoriul administrat a evidenţiat că acesta era un apropiat al cuplului prezidenţial, bucurându-se de încredere. Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării. Cert este că, la orele 09:55 din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, gl. lt. Stănculescu Atanasie Victor s-a prezentat în faţa preşedintelui Ceauşescu Nicolae care i-a cerut verbal să preia comanda Armatei. În felul acesta,de facto,fără emiterea unui decret scris, gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor a devenit ministru al apărării”, se mai arată în document.

Procurorii mai arată că, imediat dupa acest important moment, folosind indicativul ministrului apărării naţionale („Rondoul”), generalul lt. Stănculescu Atanasie Victor a ordonat ca efectivele Armatei să se reîntoarcă în cazărmi, inclusiv vehiculele blindate aflate în faţa CC al PCR. Urmare acestui ordin, în jurul orelor 11:00, au fost retrase din jurul CC efectivele UM 01210 Bucureşti, UM 01305 Bucureşti şi ale Academiei Militare. “Se constată că, la scurt timp după numire, ministrul apărării Stănculescu Victor Atanasie a dat un ordin militar extrem de important, vădit contrar celui dat anterior de comandantul suprem – preşedintele Ceauşescu Nicolae. Prin acest ordin s-a facilitat pătrunderea în jurul orelor 12:00 a revoluţionarilor în sediul CC al PCR”, se precizează în rechizitoriu.

Ultima şedinţă de partid

La orele 10:30 ale zilei de 22 decembrie 1989, Ceauşescu Nicolae a convocat Comitetul Politic Executiv al PCR, în ceea ce urma să fie ultima şedinţă a puterii politice comuniste din România. La şedinţa CPEx, prezidată de Ceauşescu Nicolae, au participat Ceuşescu Elena, Mănescu Manea, Dăscălescu Constantin, Bobu Emil, Dincă Ion, Andrei Ştefan, Radu Ion, Ciobanu Lina, Totu Ioan, Niculescu Paul Mizil, Fazekaş Ludovic, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Mureşan Ana, Gâdea Suzana, Curticeanu Silviu, Stoian Ion, Ursu Ioan, Vlad Iulian şi Postelnicu Tudor.

Stenograma şedinţei CPEx relevă atitudinea din acele momente a preşedintelui statului. Printre altele, acesta a spus: „Acum reiese că acţiunea este bine organizată şi pusă la punct. Cu puţin înainte generalul Milea s-a împuşcat (…) a plecat de la mine şi după două minute am fost informat că s-a împuşcat (…) Vreau să-i întreb pe cei prezenţi aici, din CPEx, care este hotărât să lupte sau care nu? (…) Cine nu se angajează sau nu s-a angajat faţă de alţii, să spună (…) Să declarăm imediat starea de necesitate în întreaga ţară (…) Sigur că nu putem trage în muncitori. Noi suntem reprezentanţii muncitorilor şi nu putem trage în muncitori, dar sunt şi lichele (…) Trădătorul Milea este de vină şi probabil mai sunt şi alţii. Trădătorul Milea a plecat de aici şi s-a sinucis. I-am spus să se ducă să dea ordin să aducă unităţile militare şi el s-a sinucis. A intrat în sala de comandament şi s-a sinucis. Întrebat de Mănescu Manea cine l-a înlocuit pe Milea Vasile în funcţia de ministru al apărării, preşedintele a răspuns „L-am chemat pe primul adjunct. Este deja la dispoziţia mea şi lucrează aici. ”, ar fi spus Nicale Ceauşescu.

Stare de urgenţă

La orele 10:51 din 22 decembrie 1989, prin Decret Prezidenţial, a fost instaurată starea de necesitate pe întregul teritoriu al României (decretul a fost difuzat pe posturile de radio şi televiziune). Prin acest act s-a dispus ca toate unităţile MApN, MI şi GP să intre în stare de alarmă, au fost interzise întâlnirile publice si circulaţia persoanelor pe timp de noapte, constituirea pe timp de zi a grupurilor mai mari de 5 persoane etc. S-a anunţat inclusiv sinuciderea generalului „trădător” Milea Vasile.

În jurul orelor 11:30, în faţa sediului CC se aflau aproximativ 80 de mii de revoluţionari. În această situaţie, gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor i-a raportat preşedintelui că este oportun să părăsească sediul CC cu ajutorul unui elicopter. Iniţial propunerea a fost refuzată, iar preşedintele a dat ordin ca efectivele Direcţiei a V-a din cadrul DSS să nu permită accesul revoluţionarilor în sediu.

Ultima tentativă de dialog

Imediat după acest moment, preşedintele Ceauşescu Nicolae a ieşit în balconul CC şi a avut o tentativă de a intra în dialog cu revoluţionarii, folosind o portavoce. A încercat calmarea spiritelor, însă reacţia maselor a fost contrară, preşedintele a fost huiduit, iar în direcţia sa au fost aruncate diferite obiecte, ceea ce l-a determinat să reintre în sediu. În acest timp, gl. lt. Stănculescu Atanasie Victor a luat legătura prin telefon cu gl. Rus Iosif – şeful Aviaţiei Militare, căruia i-a solicitat trimiterea spre CC a 2 elicoptere, ce urmau să aterizeze pe acoperişul instituţiei şi să-i evacueze pe soţii Ceauşescu şi alţi membri ai conducerii partidului comunist. Ordinul s-a executat, însă doar unui singur elicopter i s-a facilitat aterizarea (celalalt rămânând în aer). Presat de împrejurări, cuplul prezidenţial, Mănescu Manea, Bobu Emil, Rusu Marian şi Raţ Florian (ultimii doi, gărzi de corp) au urcat în elicopterul pilotat de lt.col. Maluţan Vasile. Elicopterul a decolat de pe acoperişul CC al PCR la orele 12:06 din 22 decembrie 1989. Concomitent, primii revoluţionari au pătruns în sediul CC al PCR. Probatoriul administrat a demonstrat că începând cu orele 12:06 ale zilei de 22 decembrie 1989, Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena au pierdut prerogativele puterii de stat în România. La 12 si 9 minute, elicopterul care îi transporta părăsește Bucureștiul.

Declaraţia despre ziua de 22 decembrie 1989 a.lt. Stănculescu Atanasie Victor – fost ministru al apărării atât înainte cât şi după 22 decembrie 1989, orele 12:06, conform Comisiei Senatoriale, dosar nr. 172/J.I.4 şi 88/J.I.4, Stenogramele nr. 12/01.11.1993 şi 130/06.09.1994 – „Pe 21.12.1989, către orele 18:00, gen.Milea mi-a spus „Vino la Bucureşti!” (…) M-am dus la avionul militar care era acolo (Timişoara) şi cred că la orele 01:45, noaptea, pe 22, am aterizat la Otopeni (…) Am ajuns acasă în jur de ora două şi ceva. Soţia era speriată (…) am început să caut soluţii. Nu m-a mai căutat nimeni în noaptea aceea, pe la 04:00 am dat telefon la ofiţerul operativ de la minister şi i-am spus că am sosit (…) Am căutat o soluţie ca să nu particip la ceea ce era foarte clar o acţiune de represiune. Am întrebat la Spitalul Militar cine e de gardă. Mi s-a spus că sunt medici mulţi, că au fost răniţi mulţi şi că la toate secţiile sunt şefii prezenţi. L-am căutat pe gen.doc. Niculescu, şeful Secţiei de traumatologie (…) M-am dus şi i-am spus că nu vreau să mă duc la CC. Mi-a spus: „Îţi pun piciorul în ghips(…) Spui că ai avut întindere de menisc.” (…) Am stat acasă şi, către orele 08:00, m-a căutat ofiţerul operativ şi mi-a spus că a zis tovarăşul ministru să mă duc la CC. I-am spus să-i spună că sunt cu piciorul în ghips(…) Am fost sunat după aceea (…) La ora zece şi ceva a venit o maşină de la cancelarie, trimisă de Manea (…) Am intrat în CC (…) Am trecut pe coridoare şi mi s-a spus „Duceţivă, e supărare mare, că generalul Milea s-a împuşcat.” (…) M-am dus, atunci a ieşit el (Ceauşescu) şi m-a întrebat ce am păţit la picior. Mi-a spus să iau comanda, să întărim dispozitivul şi să apărăm (…) Nu m-am dus să-i transmit ordinul, am intrat în camera unde erau transmisioniştii şi am întrebat dacă au legături. Mi-au spus că da. Atunci, „comunicaţi unităţilor să oprească, să încerce să se întoarcă în cazărmi şi pe parcurs să spună că sunt alături de oamenii muncii”. Era către 10:40-10:50. Între timp am venit în camera operativă, a venit şi Pârcălăbescu şi mi-a spus, era transfigurat, că generalul Milea s-a împuşcat (…) La grupa operativă am stat de vorbă, în general, cu activităţile, fără să le spun în momentul acela despre acel ordin, pentru că nu ştiam care va fi reacţia, fiindu-mi teamă să nu îl anuleze. Acesta a fost, să zic, momentul nr.1 al hotărârii pe care am luat-o. Dar nu pot să spun că hotărârea aceasta am luat-o în acel minut, ci deja acumulasem gândul la Timişoara, drumul spre Bucureşti, drumul până aici, plus informaţiile pe care le-am primit (…) Întrebarea era ce făceam dacă se intra în sediu şi dacă Ceauşescu descoperea că am dat ordine inverse (…) Am spus că situaţia nu mai poate fi controlată şi nu există decât o soluţie: să plece din sediu. La ora respectivă nu m-am gândit dacă va fi o plecare pe sus sau pe jos(…) cred că gen.Neagoe sau altcineva mi-a spus să chemăm elicopterele (…) Vorbesc atunci cu Rus, i-am dat telefon şi am vorbit cu Rus (…) Până la urmă a trimis două elicoptere, din care a aterizat unul (…) Nu ştiam că au fost greutăţi, că pe terasă erau nişte antene, care au fost date jos ca să poată veni elicopterul (…) Interiorul acestei clădiri era foarte bine organizat pentru apărare. Dar nu mai ştiu câţi erau ofiţeri, majoritatea erau îmbrăcaţi în civil (…) La parter, etajul unu şi etajul doi aveau încărcătoarele suplimentare la curea, cu automate, au fost şi grenade (…) Însă panica îl depăşise din punct de vedere al stăpânirii de sine, amândoi erau albi, el tremura, Dăscălescu nu se mai controla (…) Era o panică pe care nu o vezi decât poate o singură dată în viaţă, cu ocazia unui incendiu sau inundaţii, când oamenii îşi dau seama că se află la limita între viaţă şi moarte. Cam aşa era. Se pierduse acea faţă oficială a staffului (…) Evacuarea trebuia făcută pentru a nu se opune o rezistenţă, care ne dădeam seama că este inutilă şi nu putea să aducă decât o baie de sânge (…) În momentul când s-a plecat de la etajul acesta (I), au început să dispară toţi cei care aveau arme şi să lase armele pe jos. Ţin minte că le-am spus unor copii care intraseră în sediu să nu umble cu armele, erau cel puţin 5-6 automate pe jos şi încărcătoare (…) M- 85 am grăbit să ajung la MApN şi să aflu mai departe ce se întâmplă cu zborul şi dacă este sub control, pentru că să fiu sincer şi mie îmi era frică, pentru că nu ştiam unde se vor duce”