Cele mai importante momente ale Revoluției Române se regăsesc în rechizitoriul întocmit după 30 de ani de la evenimentele care au schimbat cursul istoriei în România. Ziua de 21 decembrie, considerată ziua oficială a începerii revoluției în București este, pe larg, descrisă în rechizitoriul Dosarului Revoluției, ajuns în instanța de judecată în mai 2019, la aproape 30 de ani de la evenimente.

La întoarcerea din Iran a preşedintelui Ceauşescu Nicolae (în timpul efectuării vizitei, conducerea de stat a fost asigurată de Ceauşescu Elena, Bobu Emil) a început să se contureze ideeaca la data de 21 decembrie 1989 să fie organizat un mare miting popular prin care,în accepţiunea fostului preşedinte, masele populare urmau a fi convinse de justeţea politicilor interne şi externe ale conducerii de stat.

Martorul Curticeanu Silviu – şeful Cancelariei prezidenţiale, a sintetizat foarte bine atmosfera în care s-a luat decizia organizării mitingului:” La întoarcerea din Iran în după-amiaza zilei de 20.12.1989, în jurul orei 18:00 l-am întâmpinat la aeroport aşa cum era protocolul. Cunosc faptul că a avut şi o întrevedere separată cu Elena Ceauşescu şi cred că aceasta l-a informat, în rezumat, asupra faptului că starea de spirit de la Timişoara era departe de a se linişti. Nu cunosc dacă i-a spus şi despre morţi, însă Nicolae Ceauşescu a devenit tăcut, nu a comentat nimic despre vizita sa în Iran şi a ordonat măsurile cunoscute legate de şedinţa de la CC, anunţata teleconferinţă de la ora 20:00. Mai arăt că în cadrul informării sale, Elena Ceauşescu a precizat că a trimis la Timişoara o echipă formată din Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu. Reacţia lui Nicolae Ceauşescu a fost una violentă ce denota nemulţumirea pentru trimiterea lui Dăscălescu la Timişoara.Eu am interpretat gestul ca fiind unul de neîncredere în Dăscălescu întrucât în ultimii ani Ceauşescu manifesta nu neapărat prudenţă cât o totală neîncredere în persoanele din jurul său. În această conjunctură, în seara de 20.12.1989 l-am văzut şi pe Barbu Petrescu, primarul capitalei, care a venit la CC şi a avut o discuţie personală cu Ceauşescu. Nu am cunoscut conţinutul, dar după plecarea acestuia m-am prezentat la şeful statului pentru a primi eventuale ordine şi sarcini. Atunci am auzit exprimarea „lasă că le arăt eu ăstora de la Timişoara!”.Am înţeles totodată că se preconiza organizarea unui mare miting în ziua următoare 21.12.1989, în faţa CC-ului prin care populaţia şi muncitorimea să îşi exprime adeziunea faţă de conducătorul suprem şi să dezaprobe faptele produse la Timişoara. Sunt convins că iniţiativa i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, iar întâlnirea cu Barbu Petrescu a avut doar rolul de a se asigura că poate fi organizată această întrunire.

“Totul a fost spontan şi fără organizare prealabilă. Spun acest lucru întrucâtseara târziu am fost sunat de gl. Vlad – şeful DSS care a cerut lămuriri în legătură cu acest miting, declarându-se surprins de decizia luată. De obicei, la astfel de manifestări erau angrenate importante forţe de ordine şi erau întocmite planuri pentru desfăşurarea fără incident. Întrucât mitingul a fost organizat exclusiv de către comitetul municipal Bucureşti cu resursele necesare, eu nu am fost implicat cu nimic şi nici nu am date care să dezvolte acest subiect. Mai mult, Ceauşescu nu m-a invitat să particip a doua zi în balconul în care a vorbit, lucru surprinzător pentru mine întrucât în situaţii similare m-am aflat întotdeauna acolo. Aşadar am rămas în biroul meu şi precizez că fereastra era orientată către piaţă astfel încât am putut observa nemijlocit afluirea oamenilor în piaţă până în jurul orei12:00. Era o masă imensă de cetăţeni şi muncitori cu recuzita cunoscută în astfel de împrejurări, respectiv pancarte, lozinci, tablourile celor doi conducători, alte inscripţii cu caracter ideologic. Am remarcat de asemenea, o anumită lipsă de entuziasm, chiar lehamite în atitudinea oamenilor ce păreau a fi aduşi cu forţa. În general am rămas majoritatea timpului în faţa ferestrei. Personal nu am agreat decizia şefului statului întrucât deja în ţară erau cunoscute întâmplările de la Timişoara. S-a întâmplat ceea ce şi televiziunea a arătat şi anume după ce o serie de vorbitori şi-au încheiat discursurile, la foarte scurt timp după ce Nicolae Ceauşescu a luat cuvântul am auzit un vuiet în creştere, nefiresc, produs probabil cu mijloace tehnice apoi câteva bubuituri, iar lumea s-a dislocat haotic în toate direcţiile, de neoprit. Ceauşescu a încercat inutil să calmeze spiritele şi în final s-a retras în cabinet. Am observat că Ceauşescu a trăit personal un moment nemaiîntâlnit pentru el. În ultima perioadă avea convingerea că esteiubit şi adulat de către popor întrucât toate manifestările, mitingurile şi odele conduceau către această concluzie. Acum a avut ocazia să observe o alterare a ceea ce însemna organizarea perfectă cu care era obişnuit astfel încât părea nedumerit, dar şi speriat în acelaşi timp. Era atitudinea omului care nu găsea o explicaţie, în schimb Elena Ceauşescu afişa aceeaşi inconştienţă, răutate şi duritate cu înclinarea către măsuri imediate de reprimare.”

Aşadar, mitingul s-a organizat în mod precipitat, nefiind luate aceleaşi măsuri organizatorice precum în numeroasele alte situaţii de acest gen. Forţele de protecţie ale mitingului nu au fost numeroase, fiind amplificate abia după compromiterea acestuia. La orele 12:00, Ceuşescu Nicolae, însoţit de Ceauşescu Elena şi Dăscălescu Ion, au apărut în faţa mulţimii, în balconul CC al PCR. Preşedintele a luat cuvântul, iar după aproximativ 7 minute s-au declanşat o serie de evenimente ce au dus la totala dezorganizare/spargere a mitingului popular.

„A urmat efectul sonor care a creat panică şi a determinat pe unii manifestanţi să arunce tablourile, steagurile, lozincile şi să încerce a părăsi prin fugă piaţa. Astfel mitingul s-a transformat într-o panică totală care a surprins întregul aparat de opresiune (….) Numeroşi martori confirmă zgomotul insuportabil echivalent cu cel produs de formaţii de avioane, elicoptere sau tancuri, care iniţial a provenit dintr-o sursă de bruiaj amplificată la maximum prin difuzoare. Panica produsă s-a datorat existenţei unei senzaţii fizice de spaimă atât de puternică încât lăsa impresia unei treceri la inconstient, în timp ce în urechi răsuna un huruit insuportabil (….) Asemenea trăiri pot fi provocate, după afirmaţiile unor specialişti de emiterea unor sunete de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului.” se arată într-un raport al Comisiei Senatoriale privind Revoluția consemnat în rechizitoriul procurorilor.

Cu toate că președintele Ceauşescu Nicolae a reuşit să-şi reia cuvântarea după câteva minute de întrerupere, tensiunea generalizată a fost instaurată în mod iremediabil iar centrul de greutate al Revoluţiei s-a mutat la Bucureşti.

După dezorganizarea adunării populare convocată de preşedintele Ceauşescu Nicolae, manifestanţii au format trei grupuri importante în centrul Bucureştilor. Aceste grupuri au fost localizate în zona Universităţii Bucureşti, Piaţa Romană şi Piața Unirii.

Concomitent au fost organizate primele dispozitive de represiune alcătuite din forţe ale Ministerului de Interne, Trupelor de Securitate şi ale Ministerului Apărării Naţionale. Aceste forţe au fost coordonate de un Comandament Militar alcătuit din ministrul apărării naţionale (gl. Milea Vasile), ministrul de interne (Postelnicu Tudor), şeful DSS (gl. Vlad Iulian), şeful Securităţii municipiului Bucureşti (col. Goran Gheorghe) şi şeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice (col.Pârcălăbescu Corneliu).

Forţele aparţinând MApN au sosit în Piaţa Palatului în jurul orelor 14:30, cu misiunea de a întări dispozitivele de blocare existente deja în zonă. De la UM 01656 Bucureşti, în Piaţa Palatului, au ajuns 100 de militari care au staţionat, fără să intervină până a doua zi (22.12.1989), orele 12:00, când au fost retraşi în unitate. În jurul orelor 13:30, din ordinul ministrului Milea Vasile, gl.mr.Voinea Gheorghe (comandant al Armatei I) a transmis comandantului UM 01908 Bucureşti (unitate subordonată Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor) să trimită două companii (aprox. 300 de militari) la Hotelul Intercontinental. Ulterior, în intervalul 14:00- 16:00, s-a ordonat UM 01210 Bucureşti şi UM 01305 Bucureşti să trimită militari şi transportoare auto blindate (TAB) în Piaţa Palatului pentru apărarea sediului CC al PCR.

Forţele Miliţiei Capitalei au intrat în dispozitiv şi au început să acţioneze începând cu orele 13:30, în zona centrală a capitalei, cu aproximativ 150 de cadre.

În seara zilei de 22 decembrie 1989, în zona Hotelului Intercontinental, auacţionat şi 6 autospeciale ale pompierilor. La orele 13:45 ale zilei de 21 decembrie 1989, din ordinul gl.lt. Ceauşescu Nicolae Andruţa – comandant al Şcolii de Ofiţeri a Ministerului de Interne, această unitate a fost alarmată, astfel încât 35 de cadre şi 927 de elevi, în ţinută militară, s-au deplasat în centrul capitalei (Hotelul Intercontinental, Piaţa Romană, Sala Palatului, Piaţa Amzei şi B-dul.Primăverii). Iniţial, acestor forţe nu li s-a distribuit muniţie, însă ulterior fiecare elev a primit câte 10 cartuşe. Aceste efective nu au primit ordin de deschidere a focului şi nu au efectuat foc cu armamentul din dotare. S-au retras la ordin din zonele în care au fost dispuse la data de 22.12.1989, orele 12:00. Totuşi, ancheta penală efectuată ulterior a stabilit că doar gl.lt.Ceauşescu Nicolae Andruţa, în seara de 21 decembrie 1989 a tras în revoluţionari, cu pistolul din dotare, faptă pentru care a fost judecat şi condamnat ulterior.

La orele 14:30 ale zilei de 21 decembrie 1989, primele subunităţi şi TAB-uri ale UM 01305 Bucureşti au ajuns în zona Universităţii Bucureşti unde au primit misiunea ordonată de ministrul apărării de a ocupa un dispozitiv de blocare în sprijinul forţelor de ordine.

La orele 16:15,gl.lt. Hortopan Ion (şeful Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor) a ordonat ca în zona Hotelului Intercontinental să fie trimişi suplimentar 10 ofiţeri şi 100 de militari în termen pentru ca aceştia să facă joncţiunea cu cele 10 TAB-uri aparţinând UM 01305 Bucureşti. Deplasarea acestor forţe s-a făcut cu 8 autocamioane de la Autobaza MApN. După sosirea în zonă, şoferul unuia dintre autocamioane (sold.C.N) a fost lovit în cap cu o cărămidă de către un revoluţionar, şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa şi astfel controlul asupra autocamionului, intrând în plin în manifestanţi şi forţele de ordine, deopotrivă. Incidentul s-a soldat cu 7 decedaţi şi 7 răniţi grav din rândul revoluţionarilor şi rănirea unui elev militar.

La orele 17:30, în baza ordinului ministrului Milea Vasile, o grupă de transmisionişti cu dotarea necesară, a fost trimisă la sediul CC al PCR, pentru asigurarea sistemului de legături necesar conducerii operative a efectivelor militare ce desfăşurau misiuni în zona centrală a capitalei. În acelaşi timp, din cadrul MStM al Armatei, a fost constituită şi s-a deplasat la sediul CC al PCR o grupă operativă de ofiţeri de stat major.

Ministrul apărării naţionale a ordonat comandantului Aviaţiei Militare (gl.lt.Rus Iosif) să ordone executarea unui zbor de recunoaştere cu două elicoptere, cu scopul informării corecte privind mişcările revoluţionarilor în diferitele zone din Bucureşti. Cu această ocazie, din elicoptere au fost lansate manifeste care îndemnau populaţia Bucureştilor la calm.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Gărzile Patriotice au primit misiunea de a interveni pentru împrăştierea revoluţionarilor din zona centrală a capitalei.Începând cu orele 18:00, din punctul de comandă unde îşi desfăşura activitatea Comandamentul Militar (etajul 1 al CC) s-a solicitat ca efectivele Gărzilor Patriotice să intervină în Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii.

În jurul orelor 22:00, ministrul apărării a ordonat conducerii Academiei Militare să trimită la sediul CC al PCR două detaşamente de cadre şi ofiţeri elevi, complet înarmate. Drept urmare, la orele 22:45 un efectiv de 784 de cadre şi elevi ai Academiei Militare, îmbarcat în autobuze, a ajuns în faţa sediului CC, formând un dispozitiv de blocare în zona Hotelului Intercontinental, în spatele dispozitivului deja existent format din militari ai UM 01908 Bucureşti (MApN).

În toată această perioadă, în dreptul Hotelului Intercontinental, revoluţionarii,dând dovadă de foarte mult curaj şi spirit de sacrificiu, au ridicat o baricadă cu scopul de a împiedica acţiunile forţelor de represiune. Cu toate acestea, foarte mulţi revoluţionari au fost brutalizaţi, urcaţi în camioane şi reţinuţi.

Baricada ridicată s-a dovedit a fi eficientă, astfel încât încercările de a o înlătura prin folosirea TAB-urilor au eşuat. Aşa fiind, in jurul orelor 23:00, ministrul Milea Vasile a ordonat ca baricada să fie înlăturată cu ajutorul tancurilor, ordin care s-a executat. Imediat după acest moment, zona a fost ocupată de către forţele de ordine ale Ministerului de Interne, cărora le-au urmat efectivele UM 01908 Bucureşti şi ale Academiei Militare. Revoluţionarii au fost obligaţi să se retragă pe străzile adiacente.

“Probatoriul administrat a relevat că iniţial, forţele de represiune au executat focuri de armă în plan vertical sau într-un plan de 45 de grade, cu scopul de a-i intimida şi dispersa pe revoluţionari. Treptat unghiul de deschidere a focurilor de armă a coborât, astfel încât în jurul orelor 24:00, forţele de represiune au tras în plin asupra revoluţionarilor, rezultând numeroşi morţi şi răniţi.” se arată în rechizitoriul procurorilor.

Represiunea a continuat până în jurul orelor 02:00 din 22 decembrie 1989, acţionându-se cu violenţă extremă. Au fost arestate 1245 de persoane din care 670 au fost introduse direct la Penitenciarul Jilava, iar celelalte au ajuns în acelaşi loc de detenţie după ce, în prealabil, au fost introduse în unele unităţi de miliţie şi securitate, unde au fost supuse violenţei.

Oficial, la Baricada de la Inter, au murit 49 de oameni si 700 au fost răniți.

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *