În ciuda faptului că soții Ceaușescu fuseseră arestați la Târgoviște, sângele a continuat să curgă și pe data de 23. Motivul principal – dezinformarea în rândul soldaților din diferite structuri. Rămâne de notorietate pentru această stare de fapt masacrul de la Otopeni, acolo unde 48 de oameni au fost măcelăriți în ceea ce procurorii numesc “foc fratricid”. Personaj central: unul dintre inculpații principali alături de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, generalul Iosif Rus. Toți trei sunt acuzați de crime împotriva umanității. Iată pasaje din rechizitoriul anchetatorilor:

paginile 355-358

Cel mai grav incident petrecut în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 este, în mod incontestabil, marcat prin episodul tragic consumat în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989 în faţa Aeroportului Internaţional Otopeni.

Expresie nemijlocită a inducerii în eroare (prin care factorii de decizie ai CFSN şi ai Consiliului Militar Superior, au inoculat existenţa duşmanului securist-terorist şi au generat psihoza terorismului) acest episod s-a soldat cu pierderea unui număr mare de vieţi omeneşti (militari şi civili) şi rănirea multor persoane, într- un interval scurt de timp. Evenimentul a avut loc în condiţiile în care o subunitate a trupelor fostei DSS (UM 0865 Câmpina) a fost trimisă pentru apărarea Microgarnizoanei Aeroportului Internaţional Otopeni, iar între forţele deja existente în dispozitivul de apărare al aeroportului aparţinând MApN şi cele sosite în ajutor a izbucnit focul fratricid. În conjunctura din decembrie 1989, a fost vorba despre confruntarea violentă dintre trupele MApN şi cele ale DSS , în condiţiile în care acestea din urmă erau percepute (din cauzele arătate) ca fiind ostile Revoluţiei, aflate în slujba fostului preşedinte. Evenimentul s-a soldat cu 48 de morţi (40 de militari şi 8 civili) şi 15 răniţi. Civilii decedaţi în acest eveniment se aflau într-un autobuz care asigura în mod curent legătura între Bucureşti şi aeroport şi s-a aflat în zona critică exact la momentul declanşării focului fratricid.

Asupra acestui mijloc de transport în comun, militarii din dispozitivul de apărare al aeroportului au deschis focul, presupunând că este folosit de terorişti.

Cercetările efectuate au demonstrat că gl.lt.(r.) Rus Iosif, în calitate de Comandant al Aviaţiei Militare, în seara zilei de 22 decembrie 1989, din proprie iniţiativă şi fără drept, a insistat în a emite un ordin militar prin care a solicitat ca în sprijinul Microgarnizoanei Aeroportului Internaţional Otopeni să fie trimisă o subunitate a trupelor fostului DSS. Acest ordin, dat de o persoană care nu avea dreptul să intervină în organizarea pazei şi apărării Aeroportului Internaţional Otopeni (cu plan propriu de apărare), a produs o ruptură informaţională şi de comunicare între forţele angrenate deja în paza şi apărarea acestui obiectiv, constituind sursa unei grave confuzii, factori esenţiali ce au creat premisele focului fratricid .

Trebuie reamintită declaraţia generalului Budiaci Mircea Ştefan care a arătat că în după-amiaza zilei de 22 decembrie, la comandamentul aviaţiei militare s-a decis dezarmarea şi reţinerea cadrelor DSS, dar şi întreruperea legăturilor telefonice ale acestora. Drept urmare, este cu atât mai evident caracterul diversionist al ordinului de a trimite trupele DSS în apărarea Microgarnizoanei Otopeni.

În lipsa acestui ordin, neregulamentar şi inutil, nu ar fi fost posibilă tragedia survenită în dimineaţa zilei de 23.12.1989.

Acuzaţiile formulate sunt sprijinite pe următoarele mijloace de probă: „Planul de apărare şi intervenţie privind aeroporturile şi aerodromurile din România” (plan ce a avut numele de cod „Movila”) care îl excludea pe Comandantul Aviaţiei Militare – inculpatul Rus Iosif (vol. XVI – Documente, pag.97-99)

Jurnalul de luptă al Diviziei 70 Aviaţie (dosar nr. 11/P/2014, vol. 40)

„Jurnale acţiuni de luptă” consemnează : „Pentru apărarea Aeroportului Otopeni – Comandantul Av.M. – la ora 21:30 dă ordin comandantului D70 să ia măsuri pentru primirea unei subunităţi de securitate – de la UM 0865 Câmpina. Comandantul MU a cerut să nu se trimită ajutoare deoarece aeroportul este bine apărat şi nu sunt necesare ajutoare”.

Se observă faptul că gl.lt.(r) Rus Iosif a intervenit direct în planul de apărare al Aeroportului Otopeni, neavând acest drept. Mai mult, comandantul Microgarnizoanei Otopeni, cel care cunoştea cel mai bine situaţia operativă la faţa locului, s-a exprimat cu claritate împotriva suplimentării forţelor aflate în paza acestui obiectiv. Nu în ultimul rând, se mai observă că ordinul comandantului aviaţiei militare a fost dat pe timp de noapte, într-un moment în care psihoza teroristă era deja instalată la nivelul populaţiei întregii ţări, iar convingerea că militarii fostei Securităţi sunt duşmani era deja formată.

Raportul nr. S/Y.1/598 din 31.10.1991 emis de MApN – Marele Stat Major care arată că „Referitor la transmiterea ordinului de intervenţie privind paza, apărarea şi intervenţia cu trupe la aeroporturile, aerodromurile aviaţiei militare, aerodromurile aviaţiei civile precum şi la porturile maritime şi fluviale în vigoare la 22.12.1989 este de menţionat că ordinul pentru intervenţie poate fi transmis direct, prin ofiţerul operativ pe MApN sau pe MStM, comandantului forţelor de pază de către: prim-locţiitorul şefului MStM şi şef al Direcţiei Operaţii, locţiitorul şefului MStM şi şef al Secţiei Apărare Antiaeriană, şeful Secţiei Pază şi Apărare Aeroportuară din MStM. Din prevederile dispoziţiunii MStM rezultă că nu se impunea intervenţia comandantului Aviaţiei Militare în transmiterea ordinului sau stabilirea altor detalii” ( vol. XVI – Documente)

Acelaşi raport a stabilit că „(…) o parte din ordine, inclusiv pentru indicativul „Movila”, au fost transmise prin acest comandament”.

Martorul gl.mr. (r.) Ghiţă Grigorie (fostul comandant al trupelor de securitate din cadrul fostului DSS) a declarat : „În seara zilei de 22 decembrie1989, în jurul orelor 23.00, pe firul guvernamental am fost sunat de gl. Rus Iosif.

Acesta mi-a spus că situaţia este gravă în zona Aeroporturilor Otopeni şi Boteni, motiv pentru care mi-a solicitat să-i trimit două subunităţi pentru a interveni în apărarea acelor obiective”. (vol. XVI – Documente)

La rândul său, gl. mr.(r) Drăghin Dumitru (fostul comandant al Microgarnizoanei Otopeni) a declarat : „În seara de 22.12.1989, prin telefon, gl. Rus Iosif m-a încunoştinţat că urmează să sosească în sprijinul unităţii o subunitate de securitate. I-am raportat generalului Rus că nu mai este nevoie de această subunitate întrucât se constituise deja dispozitivul de pază şi apărare aeroportului. Gl. Rus mi-a replicat că această unitate trebuie să fie primită(…) am purtat mai multe discuţii telefonice cu gl. Rus…. în noaptea de 22/23decembrie l-am chemat de mai multe ori pe telefonul militar pe gl. Rus şi acesta de fiecare dată mi-a răspuns (….) în cursul serii şi al nopţii premergătoare tragicului eveniment gl. Rus a intervenit de mai multe ori pe telefon întrebând dacă au sosit cei de la trupele de securitate.” (vol. XVI – Documente)

Martorul Obreja Petru (locţiitorul şefului Statului Major din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare) a declarat că „în seara de 22 decembrie 1989, la orele 22.00, gl. Rus, comandantul Aviaţiei Militare mi-a ordonat să transmit indicativul Movila tuturor aerodromurilor militare. M-am conformat, am transmis indicativul, inclusiv col. Drăghin cu care am vorbit personal. Din discuţia purtată am înţeles că deja primise indicativul direct de la generalul Rus(…) Comandamentul Aviaţiei Militare nu avea niciun exemplar din planul de apărare, intervenţie şi pază a Aeroportului Otopeni” (vol. XVI – Documente,martor audiat şi la sediul SPM – vol. V – Declaraţii). Acest martor a fost reaudiat recent ( vol.V – Declaraţii), menţinând, în esenţă, cele relatate anterior.

Martorul Pîrvan Gheorghe a declarat că „Gl. Ghiţă ne-a solicitat să ne deplasăm cu cele două companii la Aeroportul Otopeni, menţionând că trimite aceste forţe la cererea generalului Rus”.

pagina 371 

Prin raportare la cele mai sus expuse se desprinde concluzia conform căreia:

Conduitele inculpatului Rus Iosif care, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, a intervenit în noaptea de 22/23.12.1989 fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni contribuind decisiv la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili) precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane şi care la 23.12.1989 a dat în deplină cunoştinţă de cauză ordinul diversionist de schimbare a cocardelor elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce a dus la deschiderea focului fratricid şi implicit la rănirea unor persoane, şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate au contribuit la agravarea psihozei teroriste (cauza decesului a 814 de persoane, rănirea a 2135 de persoane, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane şi suferinţe psihice multor persoane) întrunesc elementele constituite ale infracţiunii de crime împotriva umanităţii prev. de art. 439 lit. a) şi g) C.p.

La data de 28 decembrie 1989, Iosif Rus a fost înaintat la gradul de general de divizie aeriană, iar 13.02.1990 a fost mutat în cadrul MApN, în calitate de consilier principal al ministrului apărării. În timp, a fost înaintat în grad până la cel de general de armată.

Un alt moment important al zilei de 23 decembrie 1989 este cel în care și-a pierdut viața maiorul Gheorghe Trosca, șeful USLA. La fel, procurorii vorbesc de foc fratricid, neexistând nicio secundă un element care să arate că există trupe venite din exteriorul țării, așa-zișii teroriști. Iată concluziile anchetatorilor:

paginile 236-237

Şoldea Ştefan – USLA, declaraţie de martor, sediul SPM, 31.07.2018(vol.IV – Declaraţii, f.38-45)– „ În jurul orelor 21:45 a venit la noi mr. Trosca şi ne-a spus că urma să executăm o misiune antiteroristă în zona sediului MApN. L-am auzit pe mr. Trosca afirmând cu referire la această misiune ceva de genul „Ăştia pe mine mă vor”. (…) Am ajuns, am oprit la locul stabilit, situaţia fiind calmă (…) Mr. Trosca a insistat ca cineva de la MApN să ne preia (…) i s-a spus ca ABI-urile noastre să semnalizeze prin aprinderea şi stingerea farurilor. Imediat după semnalele optice, asupra ABI-urilor s-a deschis focul, apreciez că din partea stângă. În acea parte exista un dispozitiv de apărare ce avea în componenţă foarte mulţi militari, echipaţi cu tehnică diversă, inclusiv cu tancuri şi alte blindate. Deschiderea focului nu a fost provocată de noi. Nu am făcut niciun fel de mişcare susceptibilă de a fi ostilă. După deschiderea focului l-am auzit prin staţie pe mr. Trosca încercând să determine oprirea focului asupra noastră. Acesta striga „Ne omoară, faceţi ceva!”. Am fost rănit în zona cervicală cu un glonţ. Am fost scos din ABI de către un ofiţer de aviaţie, am fost singurul supravieţuitor din ABI-ul cu numărul 2. (…) În momentul în care am fost scos din ABI, l-am observat în dreptul primului ABI pe mr. Trosca zvârcolindu-se între viaţă şi moarte (…) Imediat după scoaterea din ABI am fost dus în antecamera biroului ministrului apărării (…) aveam statut de terorist. Aici fiind, am purtat o discuţie cu colonelul Ardeleanu, şeful USLA, căruia i-am relatat ce s-a întâmplat. În acele clipe, în cabinetul ministrului se aflau generalul Militaru şi Iulian Vlad. S-a apropiat de mine generalul Militaru care m-a întrebat direct dacă mr. Trosca mai trăieşte. I-am răspuns că mr. Trosca este în viaţă, că se zbate într-o stare gravă, dar că încă poate fi salvat. După acest scurt dialog cu generalul Militaru, acesta din urmă a avut o discuţie cu colonelul Ardeleanu care i-a reproşat „Domnule general, mi-aţi omorât oamenii!”. Am auzit cum răspunsul generalului a fost „Ce vrei, aşa este la război Ardelene!”. (…) Precizez că, după momentul în care asupra ABI-urilor noastre s-a deschis focul, nu a existat niciun fel de ripostă armată din partea noastră. Precizez că Drumul Taberei, în zona fostului MApN, era foarte bine luminat, iluminatul stradal funcţionând la cote normale. Nu am reuşit să înţeleg cum de a fost posibil ca fără niciun temei, nişte militari ai armatei române să deschidă focul asupra noastră cu consecinţele cunoscute atâta timp cât şi noi serveam aceeaşi patrie.”

În sângeroasa zi de 23 decembrie 1989 a mai existat un pericol: cel ca trupe sovietice să intre pe teritoriul țării noastre pentru “apărarea Revoluției”. Martorii din dosar spun că trupele ar fi fost chemate de Ion Iliescu. Iată ce consemnează procurorii:

paginile 412-414

În cursul zilei de 23 decembrie 1989, aproximativ orele 10:30, crainicul TVR Marinescu George a transmis „în direct” următorul mesaj: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţiile străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar. Ulterior acestui prim moment, mesajul televizat a fost repetat.(vol. XI – Documente, procesul verbal de la pag. 4)

Este lesne de realizat gravitatea mesajului. Se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin, mai precis ale URSS. Tocmai dată fiind gravitatea comunicatului, se exclude varianta conform căreia angajaţii TVR au transmis acest mesaj în mod independent, fără o autorizare prealabilă. La momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar. Cu toate acestea, Voiculescu Voican Gelu , în faţa Comisiei Senatoriale, a declarat că la baza comunicatului a stat o neînţelegere în urma căreia angajaţii TVR au luat singuri decizia anunţului.

Probatoriul administrat a relevat că pe tema intervenţiei militare din partea URSS s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii „grupului complotist Iliescu” susţinut de URSS.

În faţa Comisiei Senatoriale, dosar nr. 241/J.I.4 (Stenograma nr. 3 din 21.09.1993), gl. Guşă Ştefan a spus: ”Nu am avut încredere în ei (în ruşi) şi nu o să am niciodată. Istoria ne-a spus că toate pericolele au venit de acolo, se ştie clar asta, şi cred eu, ferească Dumnezeu, tot de acolo vor veni. E o părere personală. Să ştiţi că nu-mi era frică de unguri, ci de cine era în ţara lor, peste 60 de mii de ruşi, cu divizii de tancuri şi de aviaţie (…) Să ştiţi că indiferent ce s-ar fi întâmplat, soldatul nostru tot trăgea (…) Nu vreau să-mi arog niciun merit. I-am căutat (pe sovietici) din sediul MApN. Lângă mine a fost Mircea, care mi-a făcut traducerea cu generalul Moiseev. Pentru că, vă spun, ei întrebau dacă e nevoie de ajutor. Am spus: ”Nu! N-am nevoie de niciun fel de ajutor.” (…) La 23 decembrie au venit la mine, să cerem ajutor. A venit generalul Militaru, era şi domnul Iliescu de faţă. A fost el, a fost Voican, degeaba declară că n-au fost. Au fost chiar la mine în birou, la MStM. Asta a fost pe 23 decembrie. Au spus că moare lumea. Eu le-am spus că atâta timp cât voi fi şef al Marelui Stat Major nu admit aşa ceva şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la Moscova. Nu ştiam ruseşte şi l-am chemat pe actualul general Mircea pentru traducere. Am transmis că indiferent ce se va întâmpla, nu avem nevoie de ajutor sovietic. E un adevăr ce nu se poate ascunde. Poate au cerut-o din teamă că se va întâmpla ceva, dar eu am zis-o foarte limpede, că indiferent cât de amărâtă era armata noastră, asta ne mai lipsea, să vină ruşii. S-a cerut clar măcar o brigadă, iar Militaru ştie de ce ascunde treaba asta (…) Domnilor, eu l-am văzut pe generalul Militaru vorbind din biroul ministrului apărării, în 23 decembrie cred. Fusese pus ministru. Păcătosul de Lupoi, care a fost un dezertor, a luat o puşcă şi s-a postat în spatele domnului Iliescu şi a început să dea sfaturi acolo la TVR. Pentru mine, Lupoi şi Cico Dumitrescu, cât or trăi, sunt nişte dezertori (…) În momentul când m-am dus în minister şi s-a lansat ideea asta, din păcate era şi domnul actual preşedinte acolo, că ar trebui nişte trupe specializate aeropurtate care să-i lichideze pe teroriştii care trăgeau. Propunerea aceasta, ca să fiu cinstit, preşedintele Iliescu a făcut-o, cred că era dus de Militaru. Cel mai mult a vorbit Militaru, care trebuie să recunoască dacă are un pic de caracter, ceea ce nu cred (…) Să ştiţi că ceea ce vă raportez acum este adevărul adevărat (…)”

paginile 417-418

De altfel, nu sunt singurele probe care indică faptul că la 23 decembrie 1989 factorii de decizie ai CFSN au apelat la intervenţia militară sovietică.

Martorul Iliescu Gheorghe, sediul SPM, 08.06.2017 (11/P/2014, vol.II – Declaraţii, f.133-140) –„În decembrie 1989 îndeplineam funcţia de şef al securităţii Maramureş (…) La 22.12.1989, la nivelul judeţului a fost constituit un Comandament Militar Judeţean din care făceau parte comandantulRegimentului de Tancuri, un profesor civil, eu, şi fostul şef al Gărzilor Patriotice Maramureş, pe nume Tătaru. La 22 sau 23.12.1989 ne aflam cu toţii în sala deconsiliu şi am asistat personal la o discuţie telefonică dintre numitul Tătaru şi comandantul unităţii militare de grăniceri din Sighet. În cadrul acestei discuţii, Tătaru i-a cerut comandantului unităţii de grăniceri ca atunci când unităţi militare sovietice se vor prezenta la frontieră, să le fie permisă intrarea în România. Tătaru era foarte sigur că aceste efective militare sovietice se vor prezenta pentru a intra în ţară şi a motivat prezenţa sovieticilor prin faptul că aceştia urmau să salveze Revoluţia. Am fost foarte surprins de cele auzite, am intervenit şi i-am solicitat lui Tătaru să contramandeze acest ordin nefiresc. Tătaru a refuzat să contramandeze ordinul, dar după cum se ştie, nici sovieticii nu au pătruns în ţară.”

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *