Capitala este, din nou, un câmp de luptă peste resturile unui oraș bătrân care se încăpățânează să nu moară. În inima Bucureștiului, pe strada Armand Călinescu, lucrările de reabilitare a șinelor de tramvai au fost suspendate temporar după ce cupele excavatoarelor au scos la lumină ziduri din secolele trecute.
Colega mea, Deniz Garguli, a descoperit recent o panglică de semnalizare ruptă și o ignoranță aproape palpabilă, care au transformat totul într-un coș de gunoi improvizat. A analizat hărți vechi, a documentat.
Între timp, din nou liniște dinspre autorități și, cel mai probabil, un nou raport arheologic ce va intra, precim cel de la Unirii, sub cheia „drepturilor de autor“ de care se bucură un arheolog plătit din bani publici.
Ingredientele turnate turnate de față cu toată lumea, la Planșeul Unirii, precum uitatul în altă parte graba, combinațiile și presiunea contractelor de aproape 200 de milioane de euro semnate pe datorie, au îngroapat definitiv fundațiile vechiului oraș.
Contrastul cu civilizația din urbanul european nu este însă dureros pentru toată lumea, dar, în general, este un diagnostic de delăsare cronică pe care îl purtăm toți cei cu buletin de București.
Asta în timp ce alte capitale au demonstrat că infrastructura majoră poate și este un catalizator pentru recuperarea memoriei.
Lecția londoneză: Crossrail și respectul pentru istoria subterană
Când britanicii au săpat pentru proiectul Crossrail, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructura urbană din Europa, autoritățile nu s-au plâns că arheologia le blochează progresul.
În timpul excavărilor masive pentru noua rețea feroviară, de sub păienjenișul galeriilor de metrou vechi săpate manual acum aproape 200 de ani, acestea au colaborat cot la cot cu arheologii, descoperind amplasamente, gropi comune din perioada ciumei și cranii romane, între altele.
„Pentru că noi credem în valoarea artei și arhitecturii, a creării de locuri și a identității culturale, am înființat Programul de Artă Crossrail, care reunește arhitecți și designeri de talie mondială, sponsori din lumea afacerilor, creativitate artistică și identitate locală”, s-a arătat în explicația oficială citată de ziariștii de la cotidianul britanic The Guardian, acum 12 ani.
Așadar, șantierul nu a fost lăsat de izbeliște sau s-a mers mai departe „pe burtă”, ci a integrat istoria în povestea noii magistrale, devenind una dintre cele mai mari cercetări de profil din Marea Britanie.
Amsterdam: 700.000 de „gunoaie”, pe linia de metrou
O abordare similară a fost aplicată în capitala Olandei, la fel de „mlăștinoasă” ca Bucureștiul. Construirea liniei de metrou Nord-Sud din Amsterdam a presupus foraje la peste 20 de metri adâncime. În loc să toarne beton rapid peste vestigii, autoritățile au sprijinit financiar proiectul „Below the Surface”, care a scos la lumină sute de mii de artefacte, de la unelte din Epoca de Piatră până obiecte din istoria recentă, precum telefoanele mobile din anii 2000.
Roma și Salonic: inginerie pentru cultură
Nu trebuie să mergem doar în Nordul Europei. În iarnă v-am prezentat cum Roma ne-a predat recent o lecție de civilizație prin inaugurarea stației Colosseo pe Linia C, unde s-a folosit înghețarea solului tocmai pentru a proteja vestigiile fragile. Timp de 11 ani de șantier, italienii au scos la lumină puțuri antice, cazărmi militare și mozaicuri, pe care le-au expus ulterior publicului.
La fel, Salonicul a refuzat să șteargă istoria bizantină și romană sub greutatea noii sale rețele de metrou, în ciuda consacratului „suveranism grecesc”. Stația Venizelou a fost proiectată astfel încât un „bulevard“ pavat antic să rămână in situ, deasupra peroanelor, permițând călătorilor să meargă, la propriu, pe urmele istoriei.
Istoria locală vs. „suveranismul” de mușama
Noi, în schimb, am rămas captivi într-o mentalitate ignorantă, soră cu disprețul. La Planșeul Unirii, scuzele invocate, precum „siguranța orașului” și „fluidizarea traficului”, trecerea pe persoană fizică a cercetărilorși evitarea discuțiilor din spațiul public, au fost folosite ca paravan pentru ștergerea memoriei urbane.
Dacă la Londra sau Amsterdam excavatoarele se opresc cu respect în fața istoriei, la București, pe șantierul de pe Armand Călinescu, acum aruncăm gunoaie peste zidurile descoperite și aproape uitate de autorități.
Când refuzăm să ne transformăm șantierele în muzee sau refuzăm să recuperam ce descoperim pentru urmașii noștri și preferăm să mergem pe blat, cu betoane turnate repede pentru tăieri de panglici și „parandarături“ grosolane, nu facem decât să creștem cetățeni dezrădăcinați, care habar nu au despre locul în care „muncesc, trăiesc și iubesc”, vorba PR-ului politic.
Un spațiu public fără memorie, fără un tribut, să spunem, adus celor care au viețuit pe-aici cu mult înaintea noastră, nu poate cere respect de la locuitorii săi.
Pentru că, mai ales în acest caz, respectul trebuie să vină de sus în jos, tot timpul, nu o dată la patru ani.
Este, dacă vreți, apogeul ipocriziei să ne umflăm pieptul cu un suveranism de mușama, delirând pe la televizor despre daci și apărând agresiv „limba străbună”, în timp ce istoria noastră reală, palpabilă, este strivită zilnic sub șenilele excavatoarelor autohtone și astupată cu beton și țevi în timp ce acuzăm că „Europa ne distruge”.
Susține jurnalismul BdB
Bucureștiul are nevoie de întrebări incomode.
Noi le punem. Verificăm documente, urmărim deciziile primăriilor și explicăm ce înseamnă pentru oraș. Susține munca reporterilor Buletin de București.
Alte modalități de susținere
