Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 28 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

Linia 205 va circula pe un traseu modificat, miercuri, pentru „Ziua Imnului Național”

7
Linia 205 traseu modificat
Linia 205 va circula pe un traseu modificat, miercuri. Foto: FB/STB SA

Linia 205 va circula pe un traseu modificat miercuri, 29 iulie, cu ocazia desfășurării evenimentelor pentru „Ziua Imnului Național”, a transmis Societatea de Transport București.

CITEȘTE ȘI Metrorex introduce abonamentul săptămânal pentru parcarea de la Străulești. De când este disponibil și cât va costa

Traseu modificat pentru linia 205, pentru „Ziua Imnului Național”

În intervalul orar 09:00 – 11:00, în timpul desfășurării ceremoniei militare, linia de autobuz 205 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Străulești” și intersecția Calea Victoriei/Str. Dem. I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat, pe sensul către „Piața Unirii 2”, pe Str. Dem. I. Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piața Unirii, până la terminalul „Piața Unirii 2”.

Pe sensul către terminalul „M Străulești”, traseul liniei 205 nu va fi modificat.

În plus, în momentul intonării Imnului Național al României, pentru o perioadă de aproximativ 7 minute, în intervalul orar 10:00 – 11:00, traficul rutier va fi restricționat total pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe tronsonul cuprins între Piața Universității și Str. Ion Brezoianu.

Pe durata restricției, vehiculele de transport public aflate în zonă vor staționa pe banda I, conform dispozițiilor agenților de ordine publică.

Călătorii au la dispoziție mai multe mijloace de informare pentru a afla programul de circulație al mijloacelor de transport au informații despre modificările de trasee care pot apărea. Aceștia pot consulta aplicația Info TB, site-ul oficial STB SA sau  paginile oficiale ale STB SA de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram și X).

Prima șină de tramvai a fost montată pe lotul 1

Luni, Primăria Capitalei a anunțat că a fost montată prima șină de tramvai pe lotul 1, cel mai lung și cel mai complex dintre cele unde se desfășoară lucrări în prezent. Reprezentanții municipalității au precizat că lucrările sunt în grafic.

Pe acest tronson s-au făcut anumite devieri de rețele în prealabil, iar echipele de pe șantier nu au întâmpinat dificultăți în timpul intervențiilor. Lucrările vor continua și pe celelalte sectoare, în perioada următoare, iar acolo sunt necesare intervenții mai complexe asupra infrastructurii edilitare.

Lotul 1 începe pe Bulevardul Theodor Pallady și continuă pe bulevardele 1 Decembrie 1918, Basarabia, Calea Călărașilor și Corneliu Coposu, inclusiv bucla Complex Titan.

CITEȘTE ȘI Restricții de circulație temporare pe DN1, în Otopeni și Ciolpani. Se efectuează lucrări de reparații

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect