Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 9 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovFeaturedPoliticPrimărie

Camera Deputaților a adoptat tacit legea pentru transformarea Voluntariului în municipiu. Senatul, cameră decizională

3
Municipiul Voluntari | Camera Deputaților a adoptat tacit propunerea legislativă. Senatul, cameră decizională
Municipiul Voluntari | Camera Deputaților a adoptat tacit propunerea legislativă. Senatul, cameră decizională. Foto: arhivă

Propunerea legislativă inițiată de un deputat PSD, Ioan Vulpescu, pentru transformarea Voluntariului în municipiu, primul din Ilfov, a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, după expirarea termenului de dezbatere și vot.

Proiectul de lege (Pl-x 151/2026), inițiat pentru schimbarea statutului administrativ al orașului Voluntari din județul Ilfov, a fost înregistrat la Camera Deputaților, prima Cameră sesizată, iar termenul pentru dezbatere și vot final s-a împlinit pe 6 iunie 2026.

Potrivit prevederilor articolului 75 alineatul (2) din Constituție și articolului 114 din Regulamentul Camerei Deputaților, depășirea termenului constituțional de 45 de zile fără pronunțarea plenului conduce la adoptarea tacită a inițiativei legislative.

În consecință, proiectul este considerat adoptat de Camera Deputaților și va fi transmis Senatului, care este forul decizional în acest caz.

CITEȘTE ȘI: Bolojan nu vrea ca Voluntariul să devină municipiu: referendumul din 2004 este „caduc”

Senatul, cameră decizională

Pentru ca Voluntariul să dobândească oficial statutul de municipiu, proiectul trebuie să primească votul Senatului. Dacă senatorii o vor adopta, legea va fi transmisă președintelui României pentru promulgare.

Șeful statului poate promulga legea, care mai apoi este publicată în Monitorul Oficial, moment din care actul normativ intră în vigoare.

De asemenea, înainte de promulgare, președintele are posibilitatea să retrimită legea Parlamentului pentru reexaminare. După finalizarea acestor proceduri, Parlamentul poate adopta din nou actul normativ, iar legea revine la promulgare.

CITEȘTE ȘI: Orașul Voluntari ar putea deveni municipiu. Pandele, ieșire nervoasă la adresa Buletin de București: „S-a întors lumea cu fundul în sus” 

Transformarea Voluntariului în municipiu, un proiect controversat

Adoptarea tacită a proiectului vine la scurt timp după ce Guvernul și-a exprimat opoziția față de declararea Voluntariului ca municipiu în forma actuală.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a susținut că referendumul local organizat în anul 2004, invocat de inițiatori drept fundament al proiectului, nu mai reflectă voința populației actuale a orașului. În punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul a arătat că populația Voluntariului a crescut semnificativ în ultimele două decenii și că schimbările demografice, economice și legislative impun organizarea unei noi consultări a locuitorilor.

CITEȘTE ȘI: Declararea Voluntariului drept municipiu, amânată pentru a doua oară în Camera Deputaților. Explicația președintei de ședință

Anterior, și Consiliul Economic și Social a emis un aviz negativ asupra proiectului. Ei au contestat propunerea din lipsa unor servicii și instituții publice considerate specifice unui municipiu, precum spitale publice, universități sau instituții culturale de importanță locală și regională.

Dacă va fi adoptată și de Senat și va trece de etapa promulgării, localitatea Voluntari ar putea deveni primul municipiu din județul Ilfov.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Municipiul „de carton” de lângă București: Voluntari, noua capitală a achizițiilor publice și a referendumurilor reciclate

Autor

  • Cătălin Anghel-Dimache

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Scrie despre mediu și teme sociale, dar și despre cum se reflectă ele în viața cotidiană a bucureștenilor, cu un ochi atent la poveștile personale din spatele titlurilor. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Al patrulea tratament împotriva larvelor de țânțari a fost demarat, în Capitală. FOTO: Arhivă
ArticoleȘtiri

A început al patrulea tratament împotriva larvelor de țânțari, în Capitală

Compania eci Igienizare a demarat cel de-al patrulea tratament împotriva larvelor de...

Salvamontiștii avertizează bucureștenii care pleacă în concediu, la munte. Atenție la urși dar și la capriciile vremii. FOTO: outdoor.ro
ArticoleDiverseMain

Salvamontiștii avertizează bucureștenii care pleacă în concediu la munte: Atenție la urși dar și la capriciile vremii

Salvamontiștii avertizează bucureștenii care aleg să-și petreacă vacanțele în zona montană. Alertele...

„FADE TO GREY”, spectacol de teatru-dans contemporan, la Grivita Grivița 53, pentru locuitorii Sectorului 1: FOTO: PS1
ArticoleȘtiri

„FADE TO GREY”, spectacol de teatru-dans contemporan, la Grivita Grivița 53, pentru locuitorii Sectorului 1

Locuitorii Sectorului 1 sunt așteptați la „FADE TO GREY”, spectacol de teatru-dans...