Campania Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animelelor (ASPA) de sterilizări gratuite pentru câinii de rasă comună continuă în Capitală. Programările se fac la numărul 0743.204.942, de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00.
Cele două cabinete unde se realizează sterilizările:
- Clinica veterinară Vet4Life, str. Matei Voievod nr. 55, sector 2;
- Clinica veterinară mobilă Euromed, șos. Olteniței nr. 169, sector 4.
ASPA București amintește că sterilizări si microcipări gratuite se fac periodic. De asemenea, sterilizarea și microciparea câinilor de rasă comună sunt obligatorii prin lege, iar cei care nu respectă această reglementare pot primi amenzi de până la 10.000 de lei (2.000 de euro).
Sterilizarea contribuie la controlul populației canine și reduce riscul de abandon.
20 de câini la târgul de adopții ASPA din 30 mai
Următorul târg de adopții va avea loc sâmbăta viitoare, pe 30 mai, în Parcul Izvor, între orele 10:00 și 16:00.
Cei 20 de căței care vor fi prezenți la târg sunt vaccinați, deparazitați și microcipați, iar cei care au vârsta potrivită sunt sterilizați.
Ultimul târg de adopții organizat de ASPA a avut loc pe 9 mai, în Parcul Carol, iar 20 de căței și-au găsit o familie în urma evenimentului. Dintre aceștia, 16 au fost adoptați în cadrul târgurilor, iar 4 direct din adăposturile ASPA.
Persoanele care vor să adopte un cățel pot face acest lucru și de la adăposturile ASPA Mihăilești sau ASPA Bragadiru. Pe site-ul instituției există și un catalog online cu cățeii disponibili.
În 2025, 2.047 de câini au fost adoptați, dintre care 276 în cadrul târgurilor de adopții. În același an, au intrat 2,497 de câini în adăposturi, 2.411 fiind capturați de echipajele ASPA, iar 86 au provenit din alte situații.
CITEȘTE ȘI: ASPA | Târgul de adopții din acest weekend a fost anulat. Când va avea loc următorul