Când politica de la centru ia foc și guvernele pică secerate de moțiuni, la firul ierbii din Capitală se împarte, frățește, controlul asupra banilor publici. S-a făcut pace la București, întru interesul cetățeanului evident, nu pentru clanuri și rețele de influență.
O imagine pe care nicio minte lucidă nu ar fi putut să o anticipeze în urmă cu câteva săptămâni s-a derulat chiar sub ochii noștri, într-o conferință de presă care va rămâne în analele ipocriziei administrative dâmbovițene: prim-vicepreședintele PNL și primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, stând umăr la umăr cu vicepreședintele PSD pe Administrație Publică, Daniel Băluță, edilul Sectorului 4.
Sunt aceiași oameni care, până zilele trecute, își aruncau lături în spațiul public. Ciucu vorbea despre „rozătoarele” pesediste disperate că pierd accesul la cămara companiilor de stat, preluand metafora șefului său Bolojan, în timp ce Băluță îl eticheta pe liberal drept un „torționar” desprins parcă din tablourile cu inchiziția spaniolă.
Acum? Acum privesc apăsați de un Soare care luminează tot, în fața camerelor, cu zâmbete forțate.
Imaginea transmite un semn cât se poate de clar, un soi de armistițiu nescris, dar profund simțit: războiul lui Ilie Bolojan este sus, la vârf, cu tranșee săpate adânc în companiile de stat căpușate, în timp ce, la nivel de teritoriu, cumetria transpartinică merge înainte, neabătută.
Se scoate în față narativul populist, lăsându-se senzația că miza acestui blocaj politic sunt „săracii ca noi” – ca să-l citez pe Claudiu Manda – loviți direct de deciziile de austeritate ale lui Bolojan.
Adevăratele victime ale reformelor de la centru nu sunt cetățenii de rând, ale căror răni aproape că s-au cicatrizat, și nici firmele de casă și grupurile de interese de pe plan local, cele care asigură, de fapt, combustibilul și puterea pentru baronii de la vârful partidelor.
Aici, la nivel de primării de sector, lucrurile sunt pragmatice. Nu se poate pune problema unor afaceri ezoterice cu avize tehnice de racordare pentru parcuri fotovoltaice imaginare, scheme prin care nepoții celor de la vârful PSD s-au îmbogățit peste noapte. Nu, aici interesele se măsoară în tone de beton, în borduri și în asfalt. Aici se împarte prada palpabilă.
Acum, pe axa PNL-PSD de la București, am intrat într-o nouă paradigmă de supraviețuire: Ciucu se face că nu vede, Băluță se face că face.
Să nu uităm un detaliu biografic esențial: Daniel Băluță a candidat pur formal, de fațadă, împotriva lui Sorin Grindeanu. S-a văzut de la o poștă că este perfect confortabil cu poziția sa de vătaf PSD absolut al Bucureștiului, l-a depășit demult pe Robert Negoiță.
Cu un instinct politic de supraviețuire ascuțit, Băluță a privit de la firul ierbii ce au pățit baronii PSD când s-au avântat cu prea multă aroganță la centru, visând să controleze tot. Cazul lui Liviu Dragnea este încă elocvent și ține loc de avertisment. De ce să riști totul la masa mare, când poți controla nestingherit Capitala?
Iar când interesele o cer, orgoliile dispar. O spun chiar protagoniștii.
„Prezența mea aici se explică prin și faptul că TREBUIE să-i întind o mână primarului de sector, pe care trebuie să mi-o întindă înapoi în Consiliul General”, a declarat Ciucu, validând practic, în văzul lumii, un troc politic de manual.
Îți aprob ție bugetul și proiectele, chiar de-s dubioase, îmi asiguri și tu mie voturile ca să nu îmi pun partidul în cap.
La rândul său, cu tonul unui om de stat care a descoperit brusc valoarea dialogului, Daniel Băluță a completat: „În urma discuțiilor pe care le-am avut, am încercat să găsim puncte comune în care lucrurile trebuie să funcționeze. Dacă vă uitați, cu toate elementele de fricțiune, lucrurile funcționează.
Credeți că aș putea să spun vreodată că nu e bine să consolidăm Pasajul Lujerului, Obor sau că nu trebuie să facem Prelungirea Ghencea?”, a replicat Băluță din mijlocul șatierului de la Unirii, care s-a scumpit recent cu 40 de milioane de euro.
Conferința în sine, imaginea celor doi lideri cu autonomie locală afișându-se unul lângă altul, a fost, în fapt, un mesaj direct pentru aparatul și activul ambelor partide. Lupta pe viață și pe moarte este sus, la Palat, acolo unde stau aristocrații PSD și PNL.
La nivel de autoritate locală, însă, pacea trebuie menținută, pentru că acolo o licitație aruncată pe SEAP este ca o mână de porumb aruncată în mijlocul unei ferme de pui înfometați.
Scriam zilele trecute că Daniel Băluță tocmai și-a croit un buget record, de-a dreptul megalomanic, care aproape că îl egalează pe cel al Primăriei Capitalei: peste 2 miliarde DE EURO.
Un buget halucinant pentru o primărie de sector, populat cu mari proiecte de infrastructură națională mutate artificial în parohia sa.
Însă, pentru ca acest malaxor financiar să funcționeze, toți acești bani depind de semnături grele din Executiv. E nevoie de semnătura ministrului de Finanțe, a ministrului Transporturilor, a Dezvoltării și, în cele din urmă, a premierului.
Băluță știe prea bine că uriașul său buget este doar o iluzie pe hârtie fără oxigenul de la Palatul Victoria. Pentru a se asigura că acele semnături nu se blochează, temelia PSD trebuie să primească garanții. Și le primește.
CITEȘTE ȘI Rareș Hopincă vrea companie municipală pentru reparații stradale și parcări noi
În spatele discursurilor înflăcărate de la televizor, criza guvernamentală este doar o perdea groasă. Sub ea, „Pacea de la Unirii” funcționează impecabil, protejând infatuarea și risipa la nivel local, acolo unde o fracțiune dintr-un contract public poate transforma un simplu bugetar membru de partid într-un milionar.
La București, dragi cititori, asfaltul nu are culoare politică, ci doar un preț exorbitant. Iar mesajul că lucrurile vor rămâne neschimbate a fost cât se poate de clar.
