Inspecția Sanitară a fost trimisă în control la un cabinet medical din București, după ce o pacientă a decedat în urma unei proceduri realizate în cadrul acestuia. Controlul a fost inițiat de către ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, conform unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Pacientei i-a fost realizată o procedură estetică, în urma căreia aceasta a intrat în comă cerebrală, iar mai apoi a murit.
Cabinetul medical era închis
Echipa de control s-a deplasat la adresa cabinetului medical, însă inspectori sanitari au constatat că acesta era închis. Din acest motiv, verificările nu au putut fi demarate. Ministerul Sănătății a mai informat și că, în măsura în care accesul în incintă va fi permis, inspectorii urmează să verifice următoarele:
- Dacă respectivul cabinet respecta autorizația sanitară de funcționare,
- Respectarea circuitelor medicale,
- Dacă în incintă erau respectate condițiile igienico-sanitare, conform atribuțiilor legale.
Ministerul Sănătății a mai informat și că vor fi continuate toate demersurile necesare pentru efectuarea acestui control. Ulterior verificărilor efectuate de Inspecția Sanitară, rezultatele urmează să fie făcute publice de către structura specializată a Ministerului.
Pacienta a murit după un lifting facial
Femeia în vârstă de 45 de ani a venit la cabinetul din București din Râmnicu Vâlcea, pentru realizarea unui lifting facial, o procedură estetică comună. Cu toate astea, în timpul procedurii ceva nu a mers bine, iar medicul a chemat o ambulanță, conform ObservatorNews.ro.
Astfel, pacienta a fost transportată la Spitalul de Urgență Floreasca, fiind încă conștientă. Conform sursei citate, după efectuarea unui CT, medicii au descoperit o sângerare în cutia craniană, provocată cel mai probabil de ruperea unui vas de sânge.
Ulterior, femeia a fost transferată de urgență la Institutul de Boli Cerebrovasculare. Din nefericire, starea pacientei s-a agravat. A intrat în comă cerebrală, iar după mai multe zile în care a fost ținută în viață de aparate, femeia a decedat.