Sute de oameni au întâmpinat Învierea lui Iisus în biserica de lemn din zona retrocedată a Parcului IOR. Curtea a devenit neîncăpătoare atunci când preoții au început să împartă lumina sfântă, moment în care toți s-au îmbulzit să prindă printre primii darul speranței.
Învierea în biserica de lemn din Titan a fost cu atât mai impresionantă cu cât lăcașul de cult este singurul care a rezistat furiei cu drujbă a celor care administrează cele 12 hectare de parc unde toți copacii au fost uciși.
M-a surprins cum oamenii au început să se strângă devreme la biserică. Primii credincioși au venit încă dinainte ca ceasul să bată ora 22.00, chiar dacă poarta lăcașului de cult era încă ferecată de un lacăt mare. Abia mai apoi am aflat de la apropiații bisericii că mai mulți vor sosi după ora 23.00, când se va deschide.
Atmosfera a rămas inițial tristă. Unii au preferat să privească în telefon, în vreme ce alții au „molfăit” în mâini candelele de ceară, aduse de acasă, în mână. Fie că stăteau așezați pe bancă sau nu, toți aveam însă un scop comun: să intrăm în curte.
Mai mult, starea melancolică și apăsătoare s-a menținut până la deschiderea bisericii, întrucât felinarele din curte continuau să pâlpâie stingher și parcă voiau să ne amintească, așa cum o făcea și G. Călinescu în romanul său, că „aici nu stă nimeni”.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | De ce nu pot șoferii troleibuzelor electrice să le conducă dacă au băut alcool
Seara a început cu o alarmă în loc de clopot
Cea mai importantă noapte a ortodoxiei a început la așezământul în stil maramureșean din Titan cu o alarmă în loc de clopot, după ce „oamenii bisericii” au uitat să o oprească înainte să intre biserică. La scurt timp a ajuns și reprezentantul firmei de pază, care ne-a întrebat agitat dacă cei care au intrat sunt sau nu „de-ai bisericii”.
Nu neg, intervenția a fost chiar promptă, dar este ultimul lucru la care te aștepți în Noaptea de Înviere. După ce și-a terminat în fugă discuția cu noi, agentul s-a grăbit să încerce și poarta, înainte de a pleca să aștepte alte alarme. Dar aceasta fusese deja încuiată.
Așa că agentul de pază a sărit gardului. Problema s-a rezolvat însă foarte rapid, după ce acesta a sesizat că cei care se aflau în biserică aveau cheia de la intrare și telecomanda alarmei.
„Chiar dacă nu voi ajunge cu lumină acasă, i-o voi duce vecinei mele căreia i-am promis”
Dacă tot nu puteam păși în curtea bisericii, am profitat de timpul liber pe care l-am avut pentru a sta de vorbă cu cei alături de care am așteptat să sărbătorim momentul Învierii Domnului. Așa am cunoscut-o pe Valentina, o doamnă care cu lacrimi în ochi ne-a povestit cum vine la această biserică pentru că o liniștește.
„Pentru mine, această noapte este o binecuvântare. Parcă îmi ia durerea de pe suflet. Am ales special biserica asta, pentru că am mai venit și cu soțul meu, care e bolnav și nu se poate deplasa, dar și cu copilul”, a povestit Valentina cu lacrimi în ochi.
Mai mult, femeia a mai adăugat și faptul că fără copaci zona retrocedată din Parcul IOR este foarte pustie. „Parcă a luat ceva din frumusețea locului, a luat ceva de aici. În fiecare an parcă cineva făcea intenționat și aprindea focul”, este percepția Valentinei.
Ulterior discuției, femeia și-a dat seama că a uitat candelele special pregătite pentru lumină acasă, pe masă, însă problema s-a rezolvat repede, deoarece cineva i-a oferit zece lei pentru a-și cumpăra una.
„Chiar dacă nu voi ajunge cu lumina acasă, i-o voi duce vecinei mele, căreia i-am promis. Nici ea nu se poate deplasa și contează foarte mult pentru ea. Dacă o pot ajuta așa, o voi face”, a explicat Valentina în timp ce își ștergea lacrimile.
Tot aici i-am cunoscut și pe Cristi și Rareș, doi prieteni care au venit împreună să învierea în biserica de lemn din apropierea caselor lor. Cristi, puțin mai critic la adresa drujbașilor, a subliniat că aceștia ar fi trebuit să se oprească mai devreme din a face rău unuia dintre „plămânii” Capitalei, nu să pună nici banii pe primul loc.
Învierea în biserica de lemn : trunchiuri de copac puse la pământ chiar la gardul bisericii de lemn
Noaptea trecută, chiar dacă m-a dominat un sentiment de împăcare și de recunoștință pentru comunitatea din jurul meu care parcă mă adoptase pentru o zi, nu a lipsit nici de gustul unei dureri crude: mai multe trunchiuri de copac erau puse la pământ chiar la gardul bisericii de lemn.
Cu toate acestea, lăcașul a rămas încă intact, semn că drujbele nu se ating decât de lemnul care le-ar putea aduce profit. Trunchiurile de copac, deși noapte fiind, nu arătau prea proaspăt tăiate.
Gustul amar a dispărut imediat, însă după ce mii de oameni au umplut curtea bisericii într-un efort comun, creând o bulă de siguranță în zona retrocedată a parcului. Nimic nu i-a oprit însă pe copii să continue să alerge prin curtea bisericii, să râdă sau să fugă de părinții lor.
„Veniți de luați lumină!”
După circa o oră și jumătate de așteptare, a venit și momentul luării luminii de la Ierusalim. Acesta a fost, cred eu, unul dintre cele mai vibrante momente ale întregii seri, deoarece toată lumea a împărțit lumina pentru ca aceasta să ajungă la enoriașii adunați în parcul din Titan.
Mai mult, tot acesta s-a transformat și în momentul în care șoseaua din fața bisericii s-a transformat într-o mare de oameni, semn că sosirea Poliției Rutiere și a Poliției Locale Sector 3 înainte de miezul nopții a fost de bun augur.
Totodată, ajutorul a fost binevenit și în momentul în care mulți dintre vizitatori s-au îndemnat către mașini, pentru a se retrage, fiecare la casa lui.
Unii cu lumânările aprinse în mașini, alții cu lumânările stinse. După această seară, eu nu pot să rămân decât cu o singură impresie: trebuie să învățăm să fim oameni, pentru că atunci când facem asta cu prilejul unei sărbători ne simțim bine. De ce să nu facem asta zilnic?
