Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 9 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseMain

Redacția Buletin de București, trei nominalizări la Premiile Superscrieri. Investigațiile noastre pot fi votate până pe 15 mai

19
Redacția Buletin de București, trei nominalizări la Premiile Superscrieri.
Redacția Buletin de București, trei nominalizări la Premiile Superscrieri.

Redacția Buletin de București a fost nominalizată de trei ori la Premiile Superscrieri, la categoria Presă Locală.

Nominalizările au fost anunțate de Fundația Friends for Friends, organizatoarea evenimentului, care a selectat 53 de materiale din presa scrisă, audio, video și foto, publicate în 2025.  

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Superscrieri, programată pentru luna mai.

Publicul este invitat să își voteze materialul preferat pentru premiul Superscrierea Cititorilor, până pe data de 15 mai. VOTEAZĂ AICI MATERIALUL PREFERAT

Investigațiile Buletin de București, nominalizate la Superscrieri

Presă locală

„Circuitul Negoiță”. Cum s-a surpat unul dintre cele mai noi bulevarde din Capitală – Florin Râșteiu (reporter și montaj), Răzvan Chiruță (reporter), Cătălin Doscaș (editor) (Buletin de București )

„Străzi Deschise” pentru afaceri de partid – Florin Râșteiu (reporter), Cătălin Anghel-Dimache (imagine) și Cătălin Doscaș (editor) (Buletin de București)

„Gratuitatea” lui Băluță. Cum s-a transformat un bazin unde elevii din Sectorul 4 ar fi trebuit să înoate pe gratis în afacerea aparatului de partid din PSD – Florin Râșteiu (reporter) și Alexandru Stan (reporter) (Buletin de București)

VOTEAZĂ AICI MATERIALUL PREFERAT

Lista completă a materialelor nominalizate poate fi accesată AICI.

Premiile Superscrieri în 2025

Echipa Buletin de București a fost dublu premiată în cadrul Galei Superscrieri 2025, pentru două investigații jurnalistice. Publicația a primit patru nominalizări și a obținut locul I și locul III la categoria „Presă Locală”.

Premiul I a fost acordat investigației „Clanul «Sărmanilor». Cum ajung apartamentele sociale din Otopeni la oamenii primarului“, o ancheta semnată de jurnaliștii Buletin de București Florin Râșteiu și Cătălin Doscaș și de Andrei Ilieș (imagine) și Cristian Delcea (editor video), de la Recorder.

Articolul a scos la lumină practici discutabile privind alocarea de locuințe sociale apropiaților primarului Silviu Gheorghe, în detrimentul unor persoane nevoiașe.

Tot Florin Râșteiu este cel care a semnat și ancheta jurnalistică ce a adus Buletin de București pe locul al III-lea la aceeași categorie, Presă Locală.

Investigația „Afacerile „secrete” din Chitila. Primarul Emilian Oprea, „ambasadorul” regiunii București-Ilfov în UE, partener printr-un offshore ascuns cu patronul unui SRL abonat la banii primăriei” dezvăluie legături financiare complexe și potențiale conflicte de interese la nivelul administrației publice din Chitila. Articolul aprofundează conexiunile dintre edilul local și diverse entități economice, cu impact asupra bugetului local al localității.

Jurnaliștii BdB, premiați cu „Superscrierea Anului”, în 2024

În 2024, investigaţia „Azilele Groazei” şi continuarea „Toţi ştiau”, publicate de Buletin de București, au fost premiate cu „Superscrierea anului” la Gala organizată de Fundaţia Friends for Friends. Serialul de investigaţie a luat şi premiul publicului, după ce a obţinut cele mai multe voturi dintre cele peste 5.000 înregistrate.

Investigaţia care a dus la schimbarea din funcţie a doi miniştri şi care a urnit instituţiile statului pentru a demara mai multe anchete poate fi recitită la aceste link-uri: Seria „Azilele groazei” – ep 1ep 2ep 3ep 4 + seria de follow-up „Toți știau” ep 1ep 2ep 3ep 4ep 5 – Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media), Bianca Albu (Buletin de București).

De altfel, Buletin de București a scos la iveală și detaliile șocante din ancheta procurorilor DIICOT, prin mini-seria paralelă „Lagărele Ilfovului.

De asemenea, tot în 2024, jurnaliştii Buletin de Bucureşti au mai obţinut locul al II-lea la Presă locală şi Articole de opinie, prin două materiale realizate de Florin Râşteiu şi Adina Căpîlnean.

Afacerea cu jilțuri bisericești de la Catedrala din Voluntari | Strane de top, „patinate auriu”, de 1.000 de euro bucata. Producător: „Ne întâlnim, mai punem ceva peste, îi albim, ăsta-i cash-ul!”– Florin Râșteiu

Analiză | Drogurile din școlile și liceele Capitalei: problema „care nu există” și populismul ciclic al politicienilor – Adina Căpîlnean

Buletin de București este un proiect jurnalistic independent, lansat în 2019 de organizația Funky Citizens, care își propune să aducă în atenția publicului subiecte de interes local, prin investigații riguroase, reportaje documentate și monitorizarea autorităților publice locale.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect