Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 28 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured Lagărele Cristinei
FeaturedInvestigații

Lagărele Cristinei

372

(Atenție! Informații și imagini cu impact emoțional.)

În dimineața zilei de 5 iulie 2018, un bărbat la vreo 60 de ani intră pe poarta casei din Bulevardul Eroilor 96, Voluntari, și este înregistrat ca beneficiar al centrului pentru persoane dependente care funcționează aici.

În prima noapte petrecută aici, bărbatul iese pe balconul de la etajul doi al casei și se aruncă în gol, zdrobindu-se de dalele de piatră din curte. 

Moare pe loc.

„Eu nu eram de serviciu atunci, era cealaltă colegă a mea. După spusele colegei mele, el s-a dus la etajul I, se uita în jos și-a spus ‘Nuu, e prea aproape!’, pe urmă s-a dus la (etajul. n.r) doi și s-a aplecat așa și-a spus ‘Eh, poate mai merge…’, povestește oftând una dintre angajatele din acea perioadă a centrului. O să-i spunem Gina.

„S-a întâmplat noaptea, când colega mea era pe undeva… știți, are și ea o cămăruță unde mai stă, și probabil că atunci (s-a întâmplat, n.r.). Dimineața s-a internat și seara s-a aruncat peste balcon”, povestește Gina.

Nu știe de ce anume a făcut omul acest gest. „Poate era în vreo depresie, sau poate era supărat că l-a adus acolo cine l-a adus”, adaugă Gina, o femeie simplă, spre vârsta a treia, fără prea multă școală.

———————————————–

Luni, 20 aprilie 2022, Bulevardul Eroilor, Voluntari. Puțin după ora 9.00, un Logan oprește în fața casei cu două etaje de la numărul 96. Din mașină coboară în grabă câteva persoane, iar trotuarul din fața casei se animă. La scurt timp apare o ambulanță, apoi un autobuz al Primăriei Voluntari, apoi alte și alte mașini și ambulanțe. 

Între covoare, mobilă și plante în ghiveci, care sunt încărcate în grabă în câteva dubițe de marfă, în ambulanțe și autobuzul Primăriei sunt îmbarcați oameni vizibil suferinzi. În baston, cu cadru, în fotolii rulante sau pe tărgi, zeci de oameni sunt scoși rând pe rând din casă pentru a fi mutați câteva străzi mai încolo. 

Operațiunea se întinde până spre ora 17.00 și a fost filmată cu camerele de supraveghere ale casei din Eroilor 96, cunoscută în zonă drept vila/pensiunea/hotelul „Gerbera”.

„Astea sunt imaginile care arată exact cum mi-a dat țeapa și a fugit, dar ea avea alte alea de ascuns, banii cred că erau ultima problemă”, spune Marius Sârbu, proprietarul casei în care până în 20 aprilie a funcționat un amestec între cămin de bătrâni și centru de îngrijire și asistență pentru adulți cu dizabilități mintale operat de o anume Cristina Maria Dumitra (fostă Văduva, născută Mareș).

Anatomia unei țepe

Cu fix o săptămână înainte, în 13 aprilie, după mai multe luni în care nu plătise nici facturile pentru utilități, nici chiria, Dumitra îi trimisese proprietarului un email telegrafic în care-l anunța că nu mai poate plăti chiria, așa că reziliază contractul începând cu 15 mai. 

Emailul trimis de Dumitra proprietarului Sârbu

Când scrie „cele două locații”, antreprenoarea Dumitra se referă atât la vila Gerbera, cât și la o altă casă închiriată de Dumitra de la Sârbu, în strada Violetelor din Ștefăneștii de Jos, unde funcționa un alt centru identic.

A doua zi după primirea mailului, în 14 aprilie, proprietarul se duce la casa din Ștefăneștii de Jos, unde constată dezastrul: bătrâni bolnavi ținuți dezbrăcați, murdari și neîngrijiți, în paturi cu urme de fecale.

În aceeași zi, Sârbu sesizează Direcția de Sănătate Publică Ilfov și Ministerul Muncii, reclamând tratamentele degradante ale beneficiarilor din centrul de la Ștefănești. 

Reclamația lui Sârbu către DSP Ilfov

În reclamațiile către autorități, acesta vorbește de lucruri similare ce se petrec și la Gerbera, dar susține că a refuzat să meargă să verifice și acolo, după ce a fost avertizat de unul dintre angajații de aici că beneficiarii au râie și casa este infestată de ploșnițe.

Deși reclamațiile erau depuse, nu se întâmpla absolut nimic, așa că după alte câteva zile, pe 19 aprilie, Sârbu reclamă cele petrecute în casele sale – transformate de Cristina Maria Dumitra în centre pentru persoane vulnerabile – și la Poliția Voluntari.

În ziua următoare, în 20 aprilie, antreprenoarea Cristina Maria Dumitra mută în grabă beneficiarii și lucrurile din vila Gerbera, dar și din celălalt centru, cel din Ștefănești, reunind ambele afaceri în ceea ce avea să devină „Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Dependente – Casa Cora”. O casă nouă și mare aflată la câteva minute de mers pe jos de Gerbera, tot în Voluntari, pe strada Camil Petrescu la numărul 5.

Este momentul la care proprietarul Sârbu intră și în casa Gerbera și realizează dimensiunile dezastrului.

Poze cu beneficiari ai centrelor din casa Gerbera și din casa lui Sârbu din Ștefănești. ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional!

Dincolo de poze

O altă fostă angajată a Cristinei Maria Dumitra a povestit reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București cum „clienții” centrelor ajungeau din om neom în câteva luni de zile după ce treceau pragul acestora.

Îi vom spune Elena. A lucrat atât la centrul de la Gerbera, cât și după, la Casa Cora, locul în care Dumitra și-a reunit businessurile. 

„Nu este nimic în regulă acolo, credeți-mă. Toți erau mușcați de ploșnițe, au ajuns să aibă viermi în zonele intime, escare adânci până la os, nu vă puteți imagina! În orice zi – deci în orice zi! – nu exista zi în care să nu fie două-trei nereguli mari, nasoale rău. Pur și simplu nu ai cum să ai două infirmiere în tot azilul ăla, ele pur și simplu nu fac față”, își povestește Elena experiența de angajat al „serviciilor sociale” prestate de Cristina Maria Dumitra.

„Mergeau ploșnițele pe ei… ferească Dumnezeu! La Gerbera, da. Sub pat, dacă ridicai salteaua, cel puțin seara, când era întuneric… le-am învățat și psihologia, pe bune! Deci seara, dacă ridicai salteaua, fugeau toate în toate părțile, era… Eu chiar am rămas șocată!”, își continuă femeia povestea.

De unde atâta mizerie?

„Păi aici, în Casa Cora, unde ne-am mutat de la Gerbera, aveau o singură baie pe un etaj. La etajul 1, o singură baie la 27 de oameni”, răspunde femeia.

Își amintește o situație de groază: într-o zi a găsit o beneficiară în vârstă care tocmai ce făcuse pe ea, în pat. 

O beneficiară foarte murdară.

„Nu voia nimeni să se atingă de ea de scârbă, am luat-o cu tot cu cearșaf. Am urcat-o în cadă, pentru că este cadă acolo, la baia aia comună pentru 27 de persoane…”, ne descrie Elena contextul fotografiei făcute în Casa Cora, în spațiul în care abia se reuniseră cele două centre care au funcționat în casele lui Sârbu din Voluntari și Ștefănești.

Lucruri similare se întâmplau însă și înainte să plece de la casa Gerbera.

„Aveau o cameră la Gerbera, undeva jos, la subsol. Când am ajuns prima oară am auzit ‘ah, te duci la alea de la Groapă?’ mă gândeam ‘cum adică la groapă?’. Și când am ajuns acolo și am văzut ce era… deci nu îmi venea să cred… Era căcat pe jos, alunecai pe căcat, scuzați-mă că vorbesc așa dar așa era! Nu se ducea nimeni să intre la ele în salon, era un miros… Pe femeile alea de acolo le țineau mai mult închise”, își amintește cu amărăciune Elena.

„Asistență medicală aveau?”, o întrebăm.

„Nici vorbă! Sunam la Salvare. Eu le spuneam: ‘omul asta are febra de trei zile, da? Trebuie sa ii administram ceva, ne trebuie medic’. ‘Cheamă salvarea!’, îmi ziceau. ‘Păi cu ce febră mă chemi tu pe mine, cu 38 la omul ăsta?’, îmi spuneau cei de la Salvare, și refuzau să-l ia. Și-atunci omul a murit de septicemie. Toma Ion îl chema. La noi la azil acolo, la Camil Petrescu. În ultimele trei luni a murit de septicemie omul, pentru că eu am tot lătrat că are nevoie de medicamente, să ne dea antibiotic… Eu nu am mai putut să mai iau, că luam eu de la farmacie…”, povestește femeia unul dintre episoadele de groază trăite.

Insistăm și întrebăm despre contractele centrului cu medici specialiști.

„Aveau. Aveau așa: cardiologul, care venea o dată la o lună de zile, la trei săptămâni, și

întreba la fiecare în parte, cu caietul în față, ‘și ăsta cum e?’. Nu-i vedea, că-i era scârbă! Nu-i vedea niciodată. Mai venea, într-adevăr, psiholoaga. Venea și o lua prin fiecare cameră, săraca femeie, era singura care o lua prin fiecare cameră. Mai era medicul internist, care venea și stătea la masa și scria foi și cam atat. Și psihiatru, da, care stătea la căldură, nu le făcea nimic”, relatează femeia.

Și ar fi avut ce să vadă medicii specialiști. De exemplu, beneficiari bătuți.

„Pe doamna asta așa am găsit-o, cel mai probabil a fost bătută înainte să vin eu, nu pot să îmi dau seama. Culmea este că ele spuneau că toți, ai dracu, s-au lovit de câte ceva! Băbuța asta bătrână mă mângâia mereu, că îi aduceam de mâncare și îi dădeam mereu două porții, tot timpul făceam cum puteam să îi dau două porții, că vedeam că ar mai mânca, și am găsit-o într-o zi așa”, povestește Elena.

Imaginea unei femei proaspăt lovite.

Aceeași femeie, într-o altă zi, este fotografiată cu noi vânătăi.

Aceeași femeie de mai sus, alte lovituri.

„Mai era unul care cobora de sus, de foame. Cobora la bucătărie să fure de mâncare, îl prindeau și îl băteau. Altă doamnă, cu probleme psihice mari, urina unde vedea gresie. Și râdea, că avea o chestie cu râsul, și într-o zi m-am dus și am găsit-o vânătă la ochi. Deci are ochiul vânăt. Am întrebat ce s-a întâmplat și colegele mi-au zis ‘i-am spus să se dea jos din pat și a dat cu ochiul de marginea de la pat’. Dă-o dreacu…Sau cealaltă, care ‘a căzut din pat’. Normal că au bătut-o, iți dai seama. Culmea e ca ele între ele, bolnavele, nu se băteau. Infirmierele le bateau!”, continuă Elena.

”Se vedea clar care erau bătute, ce dracu… Altă doamnă… am găsit-o la fel, cu o vânătaie la ochi și în frunte. Mi-au zis ‘a căzut din pat’, dar femeia era paralizată. Ca să poți să o schimbi trebuia să o întorci, da’ vă zic eu ce i-au făcut: au întors-o cum făceau ele, ‘haide, fă, du-te dracu’ și când au luat-o au dat-o de noptiera”, mai povestește femeia. 

O beneficiară cu ochiul învinețit.

„Astea se întâmplau la Gerbera sau unde sunt acum, la Casa Cora?”, întrebăm ascunzându-ne cu greu uluirea. 

„Și în Gerbera și aici, la Cora.”

De mâncare? Nimic, o zeamă

„Zeamă însemnând zeamă la modul zeamă, și aia adusă de pe la infirmiere de pe-acasă. Zeamă chioară, o mâncare de cartofi, amestecături cu paste. Ce se găsește. Nu au gustări, nu au un fruct… Atât”, ne spune femeia.

„Pe la 8.30 dimineața le dădea – așa se dădea la momentul când eram eu acolo – cel mai ieftin salam, salamul de la ARO, margarina de la ARO. Marmelada, adica nici macar o dulceață, un gem ca oamenii… Mulți dintre ei nu voiau să mănânce, că na, fuseseră obișnuiți altfel. Așa… La prânz, ciorba aia chioara, cu felul doi la fel de chior. Ori făceau din astea… păstăi de fasole, tot timpul păstăi de fasole, fasole, și și pe alea le făceau chioare. Le explicam ‘nu le mai dați fasole pentru că fac pe ei, se strica la burtă, pentru că punem în ele numai vechituri, numai căcaturi, macar atât: nu le mai faceți fasole!”, povestește Elena. 

„Celor cărora le dădeam direct cu lingura sau celor foarte bătrani nu le punea carne deloc, le

punea doar la ăia care începeau să țipe, să facă scandal. Li se făcea ceva din oase, din tacamuri, spate, cu cururi și cu gâtleje. Deci nu vedeau niciodată carne de-adevaratelea, așa. Ce să mai… subnutriți toți. Adică dacă vedeți poze cum au venit și cum au plecat…”, ne șochează mai departe Elena.

Situații de coșmar în care s-au aflat beneficiarii recent înființatului centru „Casa Cora”. ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional!

Morții

Am întrebat-o pe Elena câți beneficiari au murit cât timp a lucrat ea pentru Dumitra, atât la Gerbera cât și după „unirea” oamenilor de la Gerbera cu cei din Ștefănești, în afară de bărbatul care a sărit de la balcon. 

Nu a știut să spună exact. În lunga discuție cu ea, în repetate rânduri s-a oprit oftând și ne-a spus despre mulți dintre cei amintiți în dialogul cu noi „speră că mai trăiește!”.

„Eu nu lucram acolo când s-a sinucis acel om, doar am auzit povestea. Dar am prins și eu destule… O doamnă, am ținut-o de mână o zi întreagă până a murit. Pentru că trei săptămâni a refuzat să mănânce. Altă doamnă (a murit. n.r.) la trei zile după ce a venit, pentru că avea edem generalizat. În cazul ei ne așteptam să moară. Acuma stiți ce se întâmplă? În azil e normal să moară oameni, dar nu e normal așa. E normal să moară de bătrânețe, dar nu să se… în fiecare zi erau mai rău!”, se revoltă femeia.

Dovezile 

Fosta șefă a Ginei și Elenei, Cristina Maria Dumitra, face afaceri cu oameni dependenți de 11 ani. În tot acest timp a avut, conform Monitorului Oficial, cel puțin șase firme care operau în cel puțin tot atâtea case.

Într-una dintre ele, reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București au găsit un răspuns mai clar la întrebarea despre morți, dar și dovezi de netăgăduit în sprijinul celor afirmate de Elena.

Într-un morman de gunoi lăsat în urmă de oamenii Cristinei Dumitra am găsit un caiet. Sub coperta verde, șic, scrie „Caiet de prezență”.

„Caietul de prezență” completat de angajații lui Dumitra din casa Gerbera

Lăsat în urmă de oamenii Cristinei Maria Dumitra, caietul este revelator pentru ororile petrecute în casa Gerbera, căci acoperă acea perioadă. Constatăm, de exemplu, că doar în luna decembrie a anului 2020, dintr-un total de 34 de beneficiari, cinci au murit. Alți doi, internați în spital în decembrie 2020, au murit în primele zile ale anului următor, în ianuarie 2021.

Statistica „intrări-ieșiri” a centrului din casa Gerbera, cu cinci morți în luna decembrie a anului 2020

Deși decembrie este luna cu cele mai multe „ieșiri”, așa cum sunt denumite decesele (sau internările în spital), nici în celelalte luni trecute în caiet decesele nu sunt răzlețe. Am numărat, în perioada februarie 2020 – martie 2021, deci un an și două luni, un total de 21 de morți.

Într-un alt dosar, intitulat decedați, mai apar două persoane, care însă nu este clar când au murit.

Un alt dosar cu decese

În același morman de hârtii lăsate în urmă de antreprenoarea Dumitra (fostă Mareș, fostă Văduva) găsim și o „statistică” făcută chiar de angajații ei. Din ea înțelegem cum a fost posibil ca oamenii să stea în asemenea mizerie: mulți dintre beneficiari făceau baie o dată pe lună.

Lista cu băile beneficiarilor în luna februarie 2021

În ziua de Paște a anului 2020, de exemplu, un raport referitor la o parte dintre beneficiari, probabil un etaj, arată că niciunul dintre oameni nu a făcut baie în acea zi.

Raport al zilei de Paște a anului 2020 pentru o parte dintre beneficiari.

Într-un alt document, cineva care pare șefa infirmierelor notează nervoasă că, în dimineața zilei de 8 februarie 2020, când a venit la serviciu, a găsit beneficiarii murdari, cu pampers-ul neschimbat, iar hainele lor erau murdare de urină și fecale.

Mizeria din centru, descrisă într-un raport al șefei infirmierelor.

Mai multe rapoarte de final de zi confirmă spusele Elenei apropos de bătăile încasate de beneficiari în centrul Cristinei Maria Dumitra. Documentele arată cum beneficiarii „se loveau” și aveau ochi vineți. Într-o singură zi, de exemplu, două femei „au fost neatente”. Interesant este că raportul pare făcut din două etape: într-o primă fază totul se desfășurase normal în acea zi, însă cineva revine, cu pix roșu și majuscule și adaugă detaliile.

Un alt raport de zi care arată că beneficiarele „se loveau”.

Și în legătură cu mâncarea ne lămurește tot mormanul de hârtii: găsim o factură mai veche de Metro. Din documentul din 2017 ni se confirmă că, în afară de legume, absolut tot ce se cumpăra pentru mâncarea beneficiarilor, cel puțin în anul 2017, era cea mai ieftină variantă de produs.

Factură Metro ARO

„Trebuia să-mi dau seama!”

Marius Sârbu spune că nu și-a imaginat niciodată că situația a ajuns atât de tragică în casa lui. 

Își amintește apoi că, înainte să fugă, cu tot cu oameni și plină de datorii, din cauza unor plângeri făcute de angajați și furnizori cărora le datora și lor mulți bani, Dumitra a schimbat contractele de chirie încheiate anterior pe o nouă firmă. 

„Atunci trebuia să mă prind că e ceva în neregulă. Am greșit, mai ales că o mai iertasem o dată. Am trecut peste prima țeapă pe care mi-a dat-o, că a mai fost o dată chiriașă aici, tot cu un centru, și a mai plecat o dată fără să-mi plătească. Atunci a plecat undeva în Afumați…”, ne povestește Marius Sârbu.

Am verificat cele spuse de Sârbu în bazele de date oficiale. Conform Monitorului Oficial, Dumitra Cristina a învârtit în ultimii 11 ani șase firme, fie pe numele ei, pe atunci Mareș, fie pe numele rudelor ei. 

Traseul ei în business arată un modus operandi: Cristina Maria Dumitra adună datorii pe o firmă, după care își curăță trecutul făcându-și alta, nouă-nouță. Adună iar datorii la stat și la furnizori și pe cea nouă, după care o ia de la capăt, cu o altă firmă, într-o altă casă închiriată, și tot așa. 

De 11 ani.

Prima afacere pe spinarea oamenilor care nu se pot îngriji singuri a pornit-o în august 2012, sub denumirea „Casa de Odihnă Maria”. 

Avea 25 de ani. 

Abia ce a trecut anul și Dumitra a mai deschis o firmă, Casa de Odihnă Cristina, de data asta împreună cu mama ei, Mareș Florica. Aceasta, aflăm din documentele de la Registrul Comerțului, era, practic, un interpus, căci împuternicită să gestioneze activitatea companiilor era chiar fiica ei, Cristina Maria Mareș (actuală Dumitra).

Primele nereguli pe care reporterii le-au putut documenta apar în 2015. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) amendează Casa de Odihnă Cristina cu 30.000 de lei pentru că avea angajați care lucrau la negru, fără carte de muncă. 

Asta, însă, avea să se dovedească o problemă mică față de nenorocirile care urmau să aibă loc în centrele firmelor Cristinei Maria Dumitra. 

Nu e clar dacă problemele cu ITM-ul sau alte datorii o ajung din urmă pe tânăra femeie de afaceri. Ce știm este că își face o nouă firmă: Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL. 

Curând, afacerea Cristinei Maria Dumitra ajunge să aibă probleme și sub noua firmă. Condițiile în azil lasă de dorit, iar datoriile se adună. „Infirmierele sunt obosite, lipsite de răbdare, empatie și de la oboseală se și țipă, sunt fete care îi și lovesc cu cearceaful ud de propria lor urină”, scria cineva într-o recenzie pe Google. 

O recenzie catastrofală din partea unui aparținător al unui beneficiar din centrul de la Gerbera.

Financiar stă catastrofal. Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL ajunge să datoreze 400.000 de lei la ANAF

Dumitra rezolvă situația așa cum s-a obișnuit: înființează o nouă firmă, Casa Bunicii Anastasia, pe numele tatălui ei.

Peste jumătate de an, în 20 aprilie 2022, Cristina Maria îi dă țeapa lui Marius Sârbu, proprietarul, lăsându-l cu facturi neplătite numai la utilități de câteva mii bune de euro, și mută în grabă toți beneficiarii în ceea ce devine „Casa Cora”. 

Și, deja clasic, odată cu mutarea, deschide o firmă nou-nouță, după ce traduce în engleză numele celei anterioare: apare House Grandma Anastasia SRL. De data asta pe numele proaspătului ei soț, Ovidiu Dumitra.

Dumitra, parteneră cu Godei, apropiatul cuplului Firea-Pandele

În slalomul ei printre firme, asociați și case închiriate, Cristina Maria Dumitra ajunge, în anul 2019, preț de câteva luni, asociată cu Ștefan Godei, un apropiat al PSD Ilfov, care avea să devină, la rândul lui, patron de casă de bătrâni și, mai apoi, președinte al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz. În asociație o are alături, ca vicepreședinte, pe Ligia Gheorghe, eterna mână dreaptă a actualului ministru al egalități de șanse, Gabriela Firea, în prezent consiliera ei la minister. 

Cu Ștefan Godei și Ligia Gheorghe în conducere, asociația își face două centre pentru persoane cu dizabilități pe care începe să încaseze bani mulți de la stat. Despre centrele asociației apropiaților cuplului Firea-Pandele am scris aici și aici.

Dumitra a fost asociată cu Godei în firma Centrul de Recuperare pentru Seniori SRL, care a funcționat în casa din Afumați unde Godei și-a deschis apoi un cămin de bătrâni pe firma Creative Home SRL și apoi, pe Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, CIA Armonia. Ambele firme conduse de Godei încă funcționează acolo, pe contracte cu DGASPC Ilfov. 

Tot în aprilie, dar în 2019, Dumitra îi dă prima țeapă lui Mariu Sârbu. Avea închiriată de vreo doi ani aceeași casă din Eroilor 96, casa Gerbera, când, într-o zi, a încărcat beneficiarii și i-a mutat pe toți la Godei, în Afumați.

Gina lucra la ea atunci. „Am încărcat toți pacienții în mașini și ne-am mutat în Afumați”, își amintește Gina.

„După prima fugă am iertat-o și am primit-o înapoi. Îmi datora vreo zece mii de euro, chirie și utilități, adunat. Mi-a dat jumătate din bani, apoi și restul, eșalonat, am zis să-i mai dau o șansă. Am greșit”, își amintește cu amărăciune Marius Sârbu.

Cum a „zburat” Mareș/Văduva/Dumitra pe sub radarul statului? O radiografie a funcționării funcționărimii

Din datele deschise, dar și din discuțiile cu cele două angajate Elena și Gina și cu fostul proprietar Marius Sârbu, înțelegem că, la fiecare „mutare” dintr-o casă în alta sau dintr-o firmă în alta, Cristina Maria Dumitra avea mereu o nouă firma pregatita, ba chiar acreditată și gata pentru licențierea noului centru în noul sediu. „Avea mereu actele OK”, spune Elena.

Cristina Maria Dumitra speculează, practic, o anomalie din lege: orice firmă poate fi acreditată ca furnizor de servicii sociale doar în baza unei declarații. Apoi, tot „pe vorbe”, poate primi o licență provizorie pentru un serviciu social: azil de bătrâni, centru de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități sau alt tip de serviciu. Problema apare când legea permite ca, în baza unei licențe provizorii a serviciului, furnizorul, fie el firmă sau ONG, poate începe să primească oameni în grijă, chiar pe banii statului. Este, dacă vreți, ca și cum ai putea primi dreptul să conduci mașina din ziua în care te înscrii la școala de șoferi.

Dar pe lângă această anomalie din lege, Cristina Maria Dumitra mai speculează ceva: pasivitatea instituțiilor statului. Aici devine esențial cazul plecării, cu beneficiari cu tot, de la Gerbera. 

Marius Sârbu, cel „țepuit”, a reclamat peste tot condițiile precare în care erau ținuți beneficiarii. Doar că a început cu reclamațiile abia după ce a fost anunțat că nu-și mai primește banii, iar nici o săptămână mai târziu afacerea era mutată. Când instituțiile pe care le-a sesizat au reacționat era, deja, prea târziu.

Astfel, Ministerul Muncii și Direcția de Sănătate Publică Ilfov, primele sesizate de Sârbu, în 14 aprilie, îi răspund după o lună și-o săptămână și, respectiv, după aproape două luni.

Reclamația lăsată de Sârbu – însoțită de câteva poze, nu dintre cele mai dure – la registratura Ministerului Muncii în 14 aprilie ajunge abia în 19 mai la AJPIS Ilfov, deconcentrata în Ilfov a Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) subordonată ministerului. Degeaba au mers cei de la AJPIS Ilfov în control la noua firmă: casa în care Cristina Maria Dumitra abia își mutase business-ul arăta încă bine, iar condițiile erau bune.

Răspuns AJPIS la reclamația lui Sârbu.

O lună și aproape o săptămână pentru ca o reclamație ce impunea o intervenție urgentă să ajungă din strada Dem I. Dobrescu, de la Ministerul Muncii, până la sediul AJPIS Ilfov de pe Magheru 7. Google Maps ne spune că distanța este de 500 de metri. Sau șase minute pe jos.

Distanța de la Ministerul Muncii la AJPIS Ilfov, potrivit Google Maps

Reclamația depusă de Sârbu la DSP Ilfov tot în 14 aprilie primește răspunsul instituției în 3 iunie, cu toate că, potrivit acestuia, la câteva zile după ce a trimis plângerea pe mail – cu tot cu câteva dintre poze, unele mai puțin dure – s-a dus și personal la instituție, văzând că nu se întâmplă nimic. A ajuns chiar să amenințe că anunță presa. Tot atunci a înregistrat o nouă petiție. După alte câteva zile, exasperat, a mai făcut una.

Răspunsul DSP Ilfov la petiția lui Sârbu.

Primul lucru ce i se comunică lui Sârbu de către funcționarii de la DSP Ilfov la aproape două luni de la prima petiție urgentă? Că în casele indicate – adică ale lui! – „nu se mai desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vârstnice”.

La poliție la Ilfov, păcălitul Marius Sârbu a mers mai târziu, în 19 aprilie. Poliția județeană a redirecționat plângerea lui către Poliția Orașului Voluntari, unde a ajuns a doua zi. De răspuns, însă, i s-a răspuns petentului Sârbu pe 16 mai. Polițiștii ilfoveni îl anunță, în răspuns, că au verificat informațiile din plângerea lui – nu se precizează când anume – și că nimic nu se confirmă.

Răspunsul Poliției Ilfov la sesizarea lui Sârbu.

Dincolo de instituțiile solicitate să intervină, care au funcționat cum s-au priceput, cum de nimeni n-a știut ce se întâmplă acolo? Cine ar fi trebuit să reclame condițiile în care erau ținuți acești oameni?

Angajații? Din discuțiile cu cele două femei cărora le-am spus Elena și Gina, dar nu doar cu ele, cei care lucrau pentru Cristina Maria Dumitra au ajuns în conflict cu ea doar după ce au fost „arși” la bani. Unii dintre angajații care ajungeau să se certe „de la bani” cu patroana Dumitra reclamau cele văzute aici, însă instituțiile fie nu ajungeau în control înainte să-și schimbe sediul, fie informațiile „ajungeau” la Dumitra, care se pregătea și controlul ieșea bine.

O parte dintre angajați au încercat să îndrepte, pe cât posibil, lucrurile, însă doar pe cont propriu. Una dintre angajate, de pildă, ajunge chiar să transmită patroanei, la momentul la care s-a produs ruptura între ele – tot din cauza banilor -, că preferă să doneze beneficiarilor din centru banii pe care-i mai avea de primit pentru munca prestată. „(…) pentru a cumpăra ligheane și bureți, individual, pentru fiecare pacient”, conform spuselor ei.

Cei care plăteau pentru „serviciile” primite de oameni aici? Adică familiile lor sau statul. În ultimii ani, pandemia a fost motivul perfect pentru ca patroana să nu mai permită aparținătorilor vizite în centre. 

Oamenii dinafară nu vedeau nimic, nici măcar cei care voiau să aducă vreun bătrân pe care să-l lase la azil. „Așa mai veneau oameni, veneau la poartă, ‘domn-le, uitați, am vrea și noi să aducem pe cineva aici’. La Gerbera nu lăsa pe nimeni să intre! `’Domn-le, dacă vrei să aduci (pe cineva, n.r.) bine, dacă nu, iar bine, nu intri!’. Îi lua doar pe ăia care ziceau ‘Bine, uite bolnavul la ușă’ și veneam noi după el”, povestește Elena.

Existau, totuși, și excepții. 

„Mai venea câte un om, dar ei anunțau dinainte, ‘vedeți că venim la ora cutare’ Sau, de exemplu, dacă venea inopinat și ne trezeam cu el la poartă, le dădeam drumul, dar le spuneam ‘Rămâneți cinci minute aici, nu aveți voie să urcați, pentru ca este cu COVIDu’, și vă sunăm noi din cameră, dați-ne numărul și mergem sus în salon și vă sunăm noi pe cameră să vorbiți cu persoana’. Și ștergeai persoana puțin pe față, la guriță, îi aranjai părul puțin și aia era”, explică Elena.

Tot „sperietoarea” Covid-19 ajunsese să fie invocată chiar și la controale. 

„Dacă vă duceți la Primărie la Voluntari și întrebați de câte ori au bătut la poartă la Gerbera și nu a răspuns nimeni… Nici măcar pentru recensământ, pentru că eu mai răspundeam la poartă. Aia (cu recensământul, n.r.) a zis ‘Sunt o grămadă de oameni cu adresa aici pe care noi trebuie să îi recenzăm, n-avem ce să facem!’, iar eu am sunat-o pe ea (pe patroana Dumitra, n.r.) și i-am zis. Mi-a zis ‘da, da, o să sun eu’. Acuma dacă a sunat nu știu, dar nu prea cred. Nu li se deschidea poarta, nu li se deschidea!”, continua Elena.

Cu actele în regulă, Cristina Maria Dumitra primește beneficiari atât din familii care nu mai pot sau nu mai vor să aibă grijă de ei, fie de la primăriile din Ilfov.

„Plătea statul, prin asta (asigurarea, n.r.) socială, că era asociată cu Bălăceanca. Erau cazuri sociale, ai nimănui, de pe stradă. Oricum, cred că și dânsa beneficia de ceva prin primării, că nu cred că-i ținea degeaba, douăzeci și ceva de oameni. La Ștefănești lua mereu de la ei de la spital cazuri d-astea sociale”, povestește Gina, care a lucrat mulți ani pentru Dumitra, dar care nu pare să înțeleagă faptul că un spital de boli mintale de stat nu are cum să ajungă „asociat” cu o firmă care operează un centru pentru persoane cu dizabilități sau un azil de bătrâni.

Confirmarea

La începutul lunii septembrie, o echipă a Centrului de Resurse Juridice (CRJ) ajunge la „Casa Cora” pentru o primă vizită de monitorizare inopinată. Centrul Cristinei Maria Dumitra este încă nou, oamenii sunt aici de doar câteva luni. Cu toate astea, neregulile găsite sunt majore: nici la această primă vizită, nici la următoarele două, din octombrie și noiembrie, noua firmă care operează centrul nu are mai mult de două angajate pe post de infirmier. Are însă peste 60 de beneficiari, mult peste capacitatea maximă a centrului, de 48 de persoane.

Mai grav este că în ciuda calității oficiale a celor de la CRJ, consfințită prin protocoalele încheiate cu autoritățile statului, monitorii CRJ nu au reușit să afle de la șefa centrului, cea de-a treia angajată găsită mereu acolo, informații esențiale: câți beneficiari are, exact, Casa Cora și cum au ajuns ei aici, prin ce contracte.

„Ni s-a spus că nu putem avea acces la aceste informații, ele găsindu-se la ‘șefa’, cel mai probabil la soția administratorului firmei, domnul Dumitra. Nici ‘șefa’, nici soțul acesteia nu au fost de găsit pentru a afla aceste informații esențiale pentru a înțelege ce e de fapt aici”, a declarat reporterilor Georgiana Pascu, manager de program la CRJ.

Din discuții cu șefa centrului, monitorii CRJ au aflat că, pe lângă cei aduși aici de familii, există un contract încheiat de centru cu Direcția de Asistență Socială Pantelimon și „urmează” contracte cu DGASPC Ilfov și cu Direcția de Asistență Socială a orașului Voluntari.

Reporterii au cerut informații de la cele două instituții. DGASPC Ilfov a comunicat oficial, în 28 decembrie 2022, că până la acel moment nu avea un contract cu cea mai nouă firmă a Cristinei Maria Dumitra, iar oamenii eternului primar Pandele au înregistrat cererea în 5 ianuarie, dar nu au mai răspuns niciodată.

Cei de la CRJ constată, chiar și în ciuda lipsei de informații factuale, că centrul este suprapopulat, iar oamenii sunt mai degrabă neîngrijiți. „Există câte o baie pe fiecare dintre cele două etaje, două băi la peste 60 de oameni, persoane total dependente. Un context perfect pentru apariția de probleme grave de igienă”, continuă Pascu.

„Mirosul de urină era prezent la ambele etaje, în unele spații erau aruncate pe jos haine murdare sau materiale folosite: pampers, hârtie, cârpe”, scriu cei de la CRJ în raportul de vizită.

Mai mult, beneficiarii arătau rău.

„Majoritatea rezidenților erau slabi, „piele și os”. Coordonatoarea centrului a prezentat sala de mese și bucătăria, ambele situate la subsolul clădirii dar a precizat că, în perioada respectivă, hrana este adusă de o firmă de catering din localitatea Afumați. Nu a fost prezentat niciun contract, niciun meniu pentru niciunul dintre rezidenți, nici dacă vreunul dintre aceștia prezintă intoleranțe sau diagnostice care ar justifica respectarea unui regim special”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită. 

Așadar, în lipsa detaliilor, poate fi orice altă firmă de catering din Afumați, dar poate fi, de bună seamă, aceeași poveste: cateringul inexistent de la SC Mititei la Tomiță SRL, în fapt „fierturile” încropite în bucătăria Centrului „Armonia” al lui Ștefan Godei și Ligia Gheorghe, oameni apropiați de cuplul Firea-Pandele. Nu știm.

Din declarațiile responsabilei de centru, Casa Cora are contracte cu tot felul de medici specialiști, însă aceștia nu au fost de găsit la niciuna dintre cele trei vizite ale CRJ din perioada septembrie – noiembrie 2022. Nici beneficiarii cu care echipa CRJ a vorbit nu au putut confirma că există asistență medicală constantă pentru ei.

În condițiile descrise apar, evident, și situațiile dramatice.

„La etajul al doilea, o rezidentă locuia pe hol. Din informațiile primite de la aceasta, este pensionată din motive medicale, a fost electrician. Nu știe dacă are rude sau prieteni, nu o vizitează nimeni, nu știe dacă are venituri. Nu are niciun obiect personal, vreo noptieră sau vreun dulap care să îi fie alocat. Patul său este așezat în spatele unui dulap închis cu lanțuri. Salteaua este înfășurată în celofan, iar pe deasupra este pus doar un cearceaf, nu am văzut să fie și o pernă pe pat sau vreo pătură. Nu are nicio activitate toată ziua, și-ar dori o carte. Nu se poate deplasa și nu beneficiază de un scaun rulant, se deplasează de-a bușilea peste tot (la baie și la parter), de când a ajuns în acest centru nu a mai ieșit afară în curte”, relatează cei de la CRJ în raportul de vizită.

Această beneficiară nu este singura care nu mai vrea să trăiască aici, în aceste condiții. Mai multe persoane sunt ținute aici împotriva voinței lor. Activiștii CRJ au documentat la detaliu cazul unei femei care face obiectul unei dispute între cele două fiice ale sale: una, rămasă în România, vrea să-i ia mamei ei casa, iar cealaltă, emigrată în Italia, încearcă să o ajute, plătindu-i avocat, să plece din acest loc și să se întoarcă la casa ei.

„Deși comunicase angajaților centrului că nu dorește să mai locuiască acolo, iar avocatul celei de a doua fiice a notificat centrul cu privire la faptul că nu au niciun temei pentru a o ține pe rezidentă în centru împotriva voinței acesteia, reprezentanții centrului nu au luat măsuri pentru a rezolva situația, menținând situația de privare de libertate fără vreun temei”, relatează echipa CRJ în raport.

Mai nimeni din afară nu poate să vadă în detaliu, factual, realitatea de coșmar din interior. Oamenii sunt închiși înăuntru, nu pot ieși, chiar și însoțiți – nici nu ar avea cine să-i însoțească – iar vizitatorii nu pot intra.

Când reporterii CIM și Buletin de București au mers pentru prima oară la Casa Cora, în dimineața zilei de 18 august 2022, pe poartă apărea un afiș prin care administratorul firmei, Ovidiu Dumitra, soțul Cristinei Maria Dumitra, invoca pandemia de Covid-19 pentru a interzice accesul vizitatorilor înăuntru. Până în 30 septembrie 2022, „cu posibilitatea de prelungire” a termenului.

Anunț agățat de poarta „Casei Cora”

Epilog

Cel mai probabil, pentru că funcționează în aceeași paradigmă ca cele dinaintea ei, și „Casa Cora” o va lua pe urmele celorlalte spații în care au funcționat fabricile de bani ale Cristinei Maria Dumitra.

Femeia care a fost găsită dormind pe hol la prima vizită a CRJ la Casa Cora, cea imobilizată la pat și care se deplasa de-a bușilea până la baie sau se târa pe scări până la parter, doarme în același loc, pe hol. Doar că holul imens a fost „împărțit”, până la cea mai recentă vizită a CRJ din noiembrie, cu un perete de plastic de termopan.

„Mie îmi este foarte greu, vă spun. Încă visez noaptea ca mă duc la poartă și îi văd în curte”, își încheie Elena, fosta angajată a centrelor Cristinei Maria Dumitru, lungul dialog cu reporterii, oftând apăsat. 

Și Elena și Gina și-au luat țeapă de la patroana Dumitra, cu care s-au despărțit cu scandal.

Proprietarul păcălit Marius Sârbu a trebuit să dea totul jos, până la tencuială, atât la Gerbera cât și în Ștefănești. A aruncat toată mobila, tot ce era în băi, chiar și ușile interioare, cu tot cu tocuri. A băgat numai în dezinsecție mii de lei.

Una dintre multele facturi de dezinsecție plătite de Marius Sârbu.

Astăzi, la aproape un an de când Dumitra i-a dat cea de-a doua țeapă, după multe mii de euro înghițite, casa Gerbera este bec și are un noi chiriași. Nu „furnizori de servicii sociale”.

„Nu-mi mai trebuie cât oi trăi”, aruncă Sârbu, cu obidă.

L-am găsit ușor pe Sârbu: are proces cu Dumitra pentru recuperarea datoriilor de câteva zeci de mii de euro, precum și pentru despăgubiri pentru lucrările de alte mii și mii de euro făcute pentru a face casele din nou locuibile. 

Se teme că nu o să aibă ce să-i ia pentru a-și acoperi paguba și este dezamăgit de statul român. 

La câteva minute de mers pe jos de casa pe care i-a lăsat-o în ruină, în noul „serviciu social” al Cristinei Maria Mareș (fostă Văduva, actuală Dumitra), oamenii se ofilesc și mor. 

Dar până mor îi aduc bani buni patroanei și noului ei soț,Ovidiu Dumitra, fost polițist judiciar.

Fotografie de la nunta soților Dumitra.

S-au cunoscut atunci când Ovidiu Dumitra a venit, în interes de serviciu, alături de un procuror, la Vila Gerbera pentru a fotografia cadavrul bărbatului care s-a sinucis aruncându-se de la etaj și strivindu-se de pavele curții. 

La sfârșitul anului, în 22 decembrie 2022, cei doi soți și-au sărbătorit unul dintre copiii din căsnicii anterioare. Au făcut chef mare, în spatele fetiței, în poza de pe Facebook, se vede un acordeonist. „La mulți ani, prințesa mea! Te iubește mami și tati mult!”, a scris Dumitra pe Facebook deasupra pozei fetiței de la petrecere, închizând mesajul cu două emoticoane.

Urarea făcută de Cristina Maria Dumitra fetiței sale, de ziua ei. 

Reporterii au încercat să ia legătura cu Cristina Maria Dumitra pentru a-i pune întrebări în legătură cu activitatea ei în acest gen de afaceri. Am sunat-o, dar ne-a cerut să-i scriem. 

I-am transmis câteva întrebări generale în legătură cu centrele pe care le-a operat, dar ne-a surprins cu răspunsul: practic, s-a oferit să îi dea în gât pe apropiații Gabrielei Firea care, sub umbrela Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, sunt concurenții ei în afaceri cu persoane dependente.

„Buna seara și eu am multe sa va spun despre centrele lu doamna Firea acolo trebui investigat nu la mine ca țin oameni de pe strada de mila fără banii.Și eu nu am făcut 6 firme in 10 ani,cred ca ma confundați”, ne-a transmis prin SMS Dumitra, care s-a scuzat apoi că nu poate vorbi acum cu noi, ci abia luni, pentru că este „foarte răcită”. Evident, am păstrat grafia originală a mesajului femeii de afaceri.

I-am cerut Cristinei Dumitra să ne faciliteze o discuție cu soțul său, însă și acesta, ne-a spus femeia, este la fel de bolnav.

„Soțul meu este pe antibiotic este mult mai răcit ca mine că am fost în concediu chiar trebuie să dau atâtea explicații (sic!)”, ne-a transmis, tot prin SMS, Dumitra.

La insistențele noastre, Cristina Maria Dumitra ne-a dojenit, spunându-ne că o „hărțuim”. Ne-a cerut să încetăm cu mesajele și s-a oferit să ne transmită numărul avocatei sale.

Am încercat să vorbim și cu o anume Ioana Dragomir, „omul de bază” al soților Dumitra în centrul din „casa Cora”. Nici ea nu ne-a putut răspunde la nicio întrebare, promițând că ne va contacta rapid soțul Cristinei Maria Dumitra, administratorul actualei firme. 

Nu ne-a mai contactat nimeni.

Reporteri: Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media), Bianca Albu (Buletin de București)

Editor: Oana Despa

Video edit: Șerban Suciu

Foto edit: Cosmin Pojoranu

Material realizat în cadrul unui proiect implementat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect