Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 17 March 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Balul Bucureștiului de demult, la Athénée Palace

2
Balul Bucureștiului de demult, la Athénée Palace. FOTO: iabilet.ro
Balul Bucureștiului de demult, la Athénée Palace. FOTO: iabilet.ro

Balul Bucureștiului de demult reînvie atmosfera interbelică, la InterContinental Athénée Palace. Evenimentul are loc vineri, 20 martie, de la ora 19:00.

Durata spectacolului este de 1h 45 min, cu pauză. Accesul în locație se poate face începând cu ora 18:00, în salonul Le Diplomate.

Evenimentul combină conceptele „Dinner and a Show”, într-o călătorie în timp către epoca interbelică, printr-o îmbinare de muzică live, dansuri pline de grație și momente de umor de excepție.

 CITEȘTE ȘI: Concertul de Gală „I Love Beethoven”, în luna mai, la Sala Radio

Meniu rafinat, la Balul Bucureștiului de demult

Evenimentul este mai mult decât un spectacol. Participanții vor putea savura un meniu rafinat, cu trei feluri de mâncare, potrivite cu atmosfera interbelică.

Servirea meniului se va efectua astfel:

  • Antreu ( înainte de începerea spectacolului);
  • Felul principal ( în pauza dintre cele două acte);
  • Desertul ( la finalul spectacolului).

Băuturile vor fi servite la locaţie, în sistem a la carte.

„(…) este o călătorie prin istoria muzicii și a artei din București, de la perioada interbelică până în anii `70. O seară plină de emoție și rafinament, în care veți fi încântați de armonia dintre muzică, dans, umor și gastronomie, toate reunite pentru a vă oferi o experiență completă și memorabilă.”

Distribuție:

  • Daniela Bucșan – Soprană;
  • Andrei Mihalcea – Tenor;
  • Eduard Adam – Actor;
  • Marta Claudia Tudor – Pian;
  • Gabi Stănescu – Vioară;
  • George Mihai Stănescu – Violoncel;
  • Emi Ciobanu – Acordeon;
  • Balerini: Amyra Badro, Federica Franceschini, Maria Grigore (debut), Tiberiu Mihai, Cătălin Țîrcovnicu, Alexandru Constantin;
  • Maestru sunet – Alexandru Zaharencu;
  • Maestru lumini – Traian Marin.

Biletele se găsesc AICI.

Organizatorii precizează că, pentru a putea finaliza comanda, este obligatoriu achiziționarea a cel puțin două bilete. În acest fel, se va asigura așezarea în cupluri sau grupuri de maximum opt persoane, la mese.

Participarea la spectacol a minorilor sub 7 ani nu este permisă.

 CITEȘTE ȘI: Hanul Solacolu, salvat de la ruină. Lucrările de punere în siguranță s-au încheiat

Autor