Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Mediu

Groapa de gunoi din Chiajna, ilegală. Autorizația de Mediu pentru ultimele celule de depozitare a fost suspendată de instanță

147

Tribunalul București a anulat în parte autorizația integrată de mediu, pentru ultimele două compartimente funcționale ale gropii de gunoi de la Chiajna-Rudeni. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Procesul a fost intentat de Asociația Oxigen 21% și Asociația pentru Natură și Protejarea Mediului, iar demersului s-au alăturat și autoritățile locale din Sectorul 1.

“În proces, cele două asociații pe care le-am reprezentat, alături de Primăria Sectorului 1 și Poliția Locală Sector 1, au atacat Autorizația Integrată de Mediu, emisă de Agenția de Protecția Mediului București. Primăria și poliția au chemat IRIDEX și APM în judecată în urma repetatelor plângeri a mii de cetățeni din București, a căror viață e afectată de mirosurile pestilențiale de la această groapă de gunoi”, a anunțat avocatul Dumitru Dobrev.

“Admite in parte cererea de interventie principala formulata de Asociatia 21% Oxigen. Anuleaza in parte Decizia nr. 11239/15.12.2017 in ceea ce priveste Compartimentele C6-C7 (7′ si 7′). Anuleaza in parte Autorizatia Integrata de Mediu nr. 15/14.02.2018 in ceea ce priveste Compartimentele C6-C7 (7′ si 7′)”, se arată în motivarea instanței.

Compartimentele C6 și C7 ocupă o suprafața totală de 78.343 mp și erau ultimele active de la gropa de gunoi din Chiajna, celulele 1-5 fiind închise la jumătatea anilor 2010.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

În locul arborilor au fost plantate garduri în zona retrocedată a Parcului IOR
ArticoleEvenimentMainMediu

Garduri în locul copacilor din zona retrocedată a parcului IOR

Mai multe garduri împrejmuiesc zona retrocedată a parcului IOR, iar accesul în...

Zeci de organizații cer ministrului Mediului aprobarea urgentă a planului care ar salva Delta Văcărești
ArticoleMainMediu

Zeci de organizații cer ministrului Mediului aprobarea urgentă a planului care ar salva Delta Văcărești

50 de organizații non-guvernamentale și grupuri civice au semnat o scrisoare deschisă...