Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 22 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Mediu 7 milioane de metri pătrați de terase de bloc ar putea fi înverzite în București: „Noi am demonstrat că se poate, acum este treaba primăriei să preia ideea și să o multiplice”
Mediu

7 milioane de metri pătrați de terase de bloc ar putea fi înverzite în București: „Noi am demonstrat că se poate, acum este treaba primăriei să preia ideea și să o multiplice”

64

O asociație civică a reușit să amenajeze primul acoperiș verde din țară, pe un bloc, în urmă cu trei ani. De atunci, în cartierul Aviației au mai apărut două acoperișuri verzi, finanțate însă doar de mediul privat.

Acoperișurile verzi preiau particule de praf și ajută în lupta cu poluarea din București, unde sunt peste 7 milioane de metri pătrați de terase de bloc care ar putea fi amenajate, susțin inițiatorii. 

Asociația Cartier Aviației a reușit să implementeze un astfel de proiect în urmă cu trei ani.

„Noi am demonstrat că se poate, acum este treaba primăriei să preia ideea și să o multiplice. Doar primăria sau o altă instituție publică poate accesa fonduri europene destinate unor asemenea investiții, iar noi, ca asociație,  putem să le accesăm doar dacă avem colaborare cu o instituție publică. Trebuie să menționez că aceste terase sub nicio formă nu înlocuiesc spațiul verde, ci sunt o soluție tehnică, care are mai multe avantaje decât soluțiile clasice”, a declarat pentru Buletin de București, Octavian Pașcu, președintele Asociației Cartier Aviației.

Plantele de pe un acoperiș verde au capacitatea să rețină praful, susțin inițiatorii. (sursă foto: Asociația Cartier Aviației)

O terasă de bloc are aproximativ 300 de metri pătrați, iar costurile ajung undeva la 100-150 euro pe metru pătrat, în cazul unui acoperiș verde simplu, iar 250-300 euro pe metru pătrat dacă are inclus și un sistem de irigații și panouri fotovoltaice. În principal, pe aceste terase se regăsesc plante de sedum, dar și plante sălbatice sau de câmp.

Reporter: Florin Râșteiu

Sursă cover: Asociația Cartier Aviației

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.