Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 9 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

VIDEO | Primele etape ale refacerii planșeului de la Unirii, explicate în 30 de secunde

12
refacerii planșeului de la Unirii

Din 10 iunie, încep lucrările la placa de beton care acoperă râul Dâmbovița, iar circulația în zonă va fi modificată în următoarele luni. Prmele etale ale refacerii planșeului de la Unirii au fost explicate într-un video de 30 de secunde publicat de primarul Daniel Băluță.

Primăria Sectorului 4 este cea care coordonează și plătește lucrările.

Care sunt rutele ocolitoare pentru primele etape ale refacerii planșeului de la Unirii

Primele zone în care va fi șantierul pentru repararea plăcii de beton sunt cele din fața hanului lui Manuc și Parcul Unirii. În perioada lucrărilor, circulația pe Splaiul Independenței, între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii, este restricționată, cu excepția riveranilor.

Rutele ocolitoare sunt:

  • Dinspre Corneliu Coposu și Universitate – urmați drumul provizoriu prin Parcul Unirii.
  • De pe Calea Victoriei – urmați traseul: Națiunile Unite – Palatul Parlamentului – Bulevardul Unirii.
  • Dinspre Eroilor – faceți dreapta pe bulevardul Libertății, apoi stânga pe bulevardul Unirii.

Primăria Sectorului 4 promite că lucrările vor ține 100 de ani

Splaiul Independenţei va fi închis pe un tronson, între Piaţa Naţiunilor Unite şi Piaţa Unirii, pentru lucrările care vor începe din 10 iunie, pentru refacerea planşeului Unirii. Se va amenaja un drum provizoriu, care să preia fluxul de trafic gâtuit. Marile restricţii ar urma să rămână în vigoare circa jumătate de an.

În primul rând, parcul din faţa magazinului Unirea va fi împrejmuit, astfel că pietonii nu îl vor mai putea traversa, ci doar ocoli. Acolo va fi organizarea de şantier – vor fi aduse utilajele şi depozitate materialele necesare. În plus, vor începe lucrările efective.

Planul este ca planşeul existent să fie „desfăcut”, la fel şi grinzile din prezent. Se vor înlocui şi stâlpii vechi, ceea ce înseamnă că, de fapt, la finalul lucrărilor va fi o nouă structură cu totul. În final, stratul de beton al planşeului Unirii va avea circa 1.4 metri. Primarul spune că noua structură va avea o durată de viaţă de 100 de ani.

Totodată, se va interveni şi în zona ambasadei Israelului, acolo unde, nu de mult, s-au prăbuşit câteva grinzi. Autorităţile vor interveni pentru a pune zona în siguranţă.

CITEȘTE ȘI: Planșeul Unirii | „Drum provizoriu“, după ce Splaiul Independenței se închide pe un tronson. Ce alte restricții de trafic aduce șantierul

ântânile arteziene din Piața Unirii vor fi dezafectate de săptămâna viitoare. Măsura este luată pentru a pregăti șantierul necesar refacerii Planșeului Unirii. Acestea vor fi readuse în locație la finalul lucrărilor.

În aceste condiții, până la terminarea lucrărilor, spectacolele „Simfonia apei” vor fi suspendate.

CITEȘTE ȘI: Fântânile arteziene de la Unirii nu vor funcționa în perioada refacerii planșeului Dâmboviţei

Costul total al refacerii planșeului de la Unirii este de peste 800 de milioane de lei (peste 160 de milioane de euro), bani puși la dispoziție de către Guvernul României, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect