Lotul 4 al autostrăzii A0 Nord, cel cuprins între localitățile Pantelimon și Glina, este aproape de recepția la terminarea lucrărilor. În prezent, constructorul român, UMB Spedition, realizează ultimele operațiuni pe șantierul lotului de 4, 47 de kilometri lungime, după cum informează Cristian Pistol, director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Mai precis, muncitorii se ocupă de:
- Montarea unor tuburi pentru scurgerea apelor,
- Aplicarea stratului de protecție anticorozivă pe elementele de beton de la suprastructura podului peste Lacul Cernica (1,3 km), cea mai complexă structură de pe acest lot.
Deși suntem anunțați că stadiul fizic al lucrării se află la 99%, iar pe șantier lucrează 100 de muncitori cu 11 utilaje, astfel încât lotul să fie finalizat cât mai rapid, Cristina Pistol nu oferă și un termen precis la care ar urma să fie realizată recepția. Valoarea contractului se ridică la suma de 312,63 milioane lei (fără TVA).
Finanțarea necesară pentru această lucrare de infrastructură este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Iată o serie de imagini de pe lotul 4 Nord al A0:
CITEȘTE ȘI Care este stadiul lucrărilor pe lotul 1 al A0 Nord, între Joița și Corbeanca
Circulația pe lotul 4 Nord, blocată de lucrările neterminate de pe lotul 3 Nord
Acest lot al autostrăzii A0 este cel care va crea conexiune cu Autostrada A2 (București Constanța). Cu toate astea, Bucureștenii vor mai avea de așteptat până să poată circula pe acest lot. Motivul: pentru a se putea da în circulație lotul dintre Pantelimon și Glina, este necesar ca mai întâi să se deschisă traficul pe lotul 3, cel cuprins între Afumați și Pantelimon. În lipsa acestuia, lotul 4 nu are descărcare.
Lotul 3 este cel realizat de constructorul chinez, China Civil Engineering Construction Corporation, și se întinde pe o distanță de 8,5 km. Aici au existat probleme din cauza mobilității scăzute de pe șantier. Cu toate că în martie 2026 stadiul fizic al lucrărilor era de 80%, la mijlocul anului, lucrările nu au fost încă finalizate.
„Lotul construit de antreprenorul chinez este important și pentru că, în absența sa, nu se poate asigura o conexiune eficientă între A3 (sectorul București-Ploiești care asigură legătura cu A7), DN2 și A2 (București-Constanța) pe semi-inelul nordic al A0”, declara Cristian Pistol în luna martie.
Segmentul Nord al autostrăzii A0 este împărțit în patru lotului, conform 130km.ro, după cum urmează:
- Lotul 1, DJ601 – DN1 (Corbeanca): 17,5 km, constructor: Impresa – Pizzarotti – Retter Project Management, preț: 815,08 milioane lei fără TVA. Durată de 12 luni pentru proiectare și 22 de luni pentru execuție. Contractul a fost semnat în septembrie 2023;
- Lotul 2, DN1 (Corbeanca) – DN2 (Afumați): 19,0 km, constructor: asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, preț: 831.920.653,34 lei fără TVA, durată de proiectare: 12 luni, durată construcție: 22 luni. Contractul a fost semnat în mai 2021. 9,5 km între DN1 și A3 deschiși în noiembrie 2023, diferența deschisă în decembrie 2024;
- Lotul 3, DN2 (Afumați) – DN3 (Cernica): 8,6 km, constructor selectat în noiembrie 2022: China Civil Engineering Construction Corporation, preț 397.996.117,63 lei fără TVA, durată de proiectare: 12 luni, durată de execuție: 18 luni. Contract semnat în martie 2023. 2,3 km deschiși în decembrie 2024. Termen deschidere (Cestrin): noiembrie 2025;
- Lotul 4, DN3 (Cernica) – A2: 4,47 km, constructor asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, preț 312,6 milioane lei fără TVA, durată de proiectare: 12 luni, durată de execuție: 18 luni. Contract semnat în august 2020.