Luni, 20 iulie 2026, un avans considerabil a fost realizat pe Autostrada A1, cea care străbate Munții Carpați și care va face, în final, legătura dintre București și Sibiu: Prima galerie a tunelului Boița, cel aflat pe Secțiunea 2, a fost străpunsă, conform informațiilor oferite de Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Tunelul Boița este format din două galerii, care au lungimea de 264 de metri, respectiv 247 de metri. În cursul zilei de luni, constructorii turci (Mapa-Cengiz) au finalizat străpungerea de pe sensul de mers dinspre Sibiu către Pitești.
Trei tuneluri sunt realizate pe Secțiunea 2 a A1
Pe această secțiune sunt realizate un total de trei tuneluri Boița, Balota și Robești, fiecare aflându-se în stadii diferite de execuție. Cel mai avansat dintre acestea este Robești, unde ambele tuneluri au fost deja străpunse, iar acum se realizează lucrări de armare. Stadiul fizic pentru fiecare dintre tuneluri este următorul:
- Tunelul Boița – stadiul fizic al acestuia a ajuns aproximatv 30%. În ceea ce privește galeria de pe sensul de mers dinspre Pitești către Sibiu, aici mai sunt de excavat 152 de metri.
- Tunelul Balota – constructorii execută căptușelile exterioare în zona portalului de ieșire, iar stadiul fizic al excavațiilor a ajuns la 4%. Pentru acest tunel, lucrările au fost demarate la începutul lunii iunie 2026.
- Tunelul Robești – ambele galerii au fost străpunse, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 36%. În prezent, muncitorii se ocupă de lucrări de armare, cofrare și betonare a fundației banchetei, în zona portalului de intrare.
Șantierul, blocat în lipsa Acordului Revizuit de Mediu
Cristian Pistol a anunțat și că, la acest moment, pe întreg șantierul Secțiunii 2, cea care este cuprinsă între Boița și Cornetu, se află un total de 630 de muncitori și 150 de utilaje. În ceea de privește stadiul fizic al lucrărilor, acestea se află la aproximativ 13%.
Cu toate că mobilizarea de pe șantier este una bună, constructorii au posibilitatea de a efectua doar circa 45% din întregul șantier. Motivul este că la acest moment nu există Acordul Revizuit de Mediu și, implicit, autorizațiile de construire pe întreg șantierul.
„Din această cauză, activitățile sunt concentrate la tunelurile, viaductele, terasamentele și lucrările de consolidare de pe sectoarele pentru care a fost emisă Autorizație de Construire”, a transmis directorul CNAIR.
Aceeași situație este întâlnită și pe Secțiunea 3 a Autostrăzii A1. Pentru ca muncitorii să poată interveni și pe restul de 70% din această secțiune este necesară obținerea acordului revizuit de mediu. Pentru aceasta, constructorul trebuie să finalizeze și să depună documentația necesară. Acest demers ar urma să fie finalizat în scurt timp, conform informațiilor recent de Cristian Pistol.
Întreg șantierul pentru Secțiunii 2 are o lungime de 31,33 km, iar aici urmează să fie realizate 7 tuneluri, toate prin NATM (Noua Metodă Austriacă). Contractul are o valoare de 4,25 miliarde lei (fără TVA și este finanțat prin Programul Transport.
Secțiunea 4 s-ar putea deschide anul acesta
La începutul verii, Cristian Pistol anunța că secțiunea cuprinsă între Tigveni și Curtea de Argeș ar putea fi finalizată anul acesta. Mai precis, segmentul ar putea fi finalizat în toamna acestui an, cu 6 luni înainte de termenul contractual, anume februarie 2027.
Termenele de finalizare pentru celelalte tronsoane sunt:
- Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni): 37,40 km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
- Secțiunea 2 (Boița-Cornetu): 31,33km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
În momentul de față se circulă pe secțiunea 5, astfel că șoferii pot circula între București și Curtea de Argeș pe o distanță de aproximativ 140 de kilometri. De asemenea, circulația este deschisă, încă din decembrie 2022, pe secțiunea 1 (Sibiu – Boița), care are o lungime de 13,17 km.