Traficul se desfășoară cu dificultate pe Centura Bucureștiului (DNCB) în seara zilei de luni, 20 iulie 2026, din cauza unui camion încărcat cu cereale ce s-a răsturnat. Incidentul s-a produs în apropiere de sensul giratoriul de la Ștefănești, după cum informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat pe partea carosabilă, astfel că acesta obturează circulația în zonă.
Se circulă pe o singură bandă
În prezent, mai mult echipaje ale DRDP București intervin astfel încât traficul să se poată desfășura în continuarea pe o bandă de mers.
„Echipele DRDP București intervin pentru a menține circulația deschisă pe o bandă. Se așteaptă mai multe utilaje, printre care și o macara, pentru îndepărtarea autocamionului și a cerealelor de pe carosabil.
Vă rugăm sa circulați cu atenție în zonă și să respectați recomandările autorităților”, este mesajul transmis de CNAIR.
Până în prezent, nu a fost transmisă o oră aproximativă la care traficul ar urma să fie reluat în condiții normale pe Centura Capitalei. De asemenea, nu este cunoscut motivul care a dus la producerea accidentului rutier. Șoferii sunt sfătuiți să ocolească pe cât posibil zona respectivă, astfel încă să poate evita ambuteiajele.
CITEȘTE ȘI FOTO | Carosabil surpat pe strada Ziduri Moși. Brigada Rutieră anunță restricții temporare de trafic
Restricții pe str. Ziduri Moși din cauza carosabilului surpat
O serie de restricții temporare de circulație au intrat în vigoare începând de luni, 20 iulie 2026, în București, pe strada Ziduri Moși. Acestea sunt necesare pentru a permite efectuare unor lucrări de reparații a unei surpări de a avut loc pe respectiva arteră, anunță Brigada Rutieră.
Modificările sunt valabile de la ora 19:30, până la remedierea deficiențelor părții carosabile.
Șoferii sunt anunțați de Brigada Rutieră că traficul urmează să fie restricționat pe sensul de mers dinspre Strada Chiristigiilor către Șoseaua Coletina.
„Începând de astăzi, ora 19.30, în scopul remedierii unei surpări survenite pe Str. Ziduri Moși, în zona Piața Obor, se va restricționa traficul rutier pe sensul de mers dinspre Str. Chiristigiilor către Șos. Colentina, până la remedierea deficiențelor.”
Până la remedierea aceste situații, se va permite participanților la trafic să efectueze virajul la stânga de pe Str. Ziduri Moși către Str. Chiristigiilor.