Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 12 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Un parc nou în Cartierul Aviației. Investițiile ajung la aproape două milioane de euro 

169
Un nou parc în Cartierul Aviației. Investițiile ajung la aproape două milioane de euro. FOTO: Google Maps
Un nou parc în Cartierul Aviației. Investițiile ajung la aproape două milioane de euro. FOTO: Google Maps

Un nou parc va fi construit în cartierul Aviației, pe Strada Gheorghe Pripu. Construcția se discută în ședința Consiliului General al Municipiului București din 13 mai.

Update. Proiectul a fost adoptat cu 46 de voturi pentru și o abținere.


Valoarea investiției se ridică la 10.000.000 de lei, echivalentul a aprope 2 milioane de euro.

Pentru ca proiectul să poată fi realizat, este necesară încheierea unui acord de parteneriat între Sectorul 1 al Municipiului București și căile Ferate Române SA.

Potrivit notei de fundamentare, „în prezent, terenurile propuse pentru realizarea parcului sunt neutilizate sau ocupate parțial de infrastructuri dezafectate, cu deșeuri abandonate (preponderent deșeuri din constructiidemolari, deșeuri voluminoase), vegetajie crescută spontan și diverse împrejmuiri improvizate. Astfel, prin crearea acestui parc se urmărește imbunatalirea aspectului estetic al sectorului prin creșterea
suprafejelor de terenuri acoperite cu vegetație și crearea unor spații de recreere (zone de relaxare și socializare, teren sport, Ioc joacă, zona fitness etc.), reducerea poluării, a zgomotului și prafului, reducerea degradării solului, imbunatalirea sănătății populației etc.”

Terenul pe care ar urmă să fie realizat acest parc are o suprafață de cca 12.000 mp și este compus din trei suprafețe:

  • suprafața de 5.081 mp, situată în str. Ghe. Pripu FN, administrată de Sectorul;
  • suprafața de 944 mp – cale ferată dezafectată;
  • suprafața de aprox. 6.000 mp din totalul de 94.462 mp (din proximitatea căii ferate), domeniul public al statului, prin Ministerul Transporturilor, concesionată CN CFR.

CITEȘTE ȘI: Ciprian Ciucu vrea să refinanțeze datoria Capitalei cu un nou împrumut de 280 de milioane de lei

Parc nou în Cartierul Aviației

Sectorul 1 va realiza demersurile necesare pentru preluarea terenului în suprafață de 944 mp, în vederea includerii acestuia în domeniul public al Municipiului București și ulterior trecerii acestuia în administrarea Sectorului1, în scopul intregirii lui cu terenul destinat realizării parcului urban de agrement și recreere din
Cartierul Aviației.

Ce investitiții vor fi făcute

  • modemizarea structurii pietonale;
  • amenajarea spațiilor verzi;
  • amenajarea unui loc de joacă modern, echipat cu elemente sigure și conforme cu normele de protecție;
  • realizarea unui teren sportiv multifuncțional;
  • crearea unei zone de fitness;
  • delimitarea unei zone dedicate câinilor;
  • instalrea de mobilier urban inteligent: bănci cu porturi USB, Wi-FI, panou digital;
  • amenajarea unor zone de relaxare și socializare, cu hamace, șezlonguri;
  • Implanentarea unui sistem de iluminat public inteligent.

De asemenea, este prevăzută construcția unei pasărele pietonale/pietonale+velo supraterane, pentru traversarea, în siguranță, a căii ferate și facilitarea accesului pietonal din zona situată pe partea opusă, față
de amplasamentul noului parc.

CITEȘTE ȘI: Muzeul „Theodor Aman” și Circul Metropolitan, restaurate cu fonduri europene

Autor

pe același subiect

Ilfov campanie de sterilizare gratuită pisici
ArticoleDiverseȘtiri

ILFOV | Campanie de sterilizări gratuite pentru pisici, cu sau fără deținător, săptămâna viitoare

Direcția de Protecție a Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov a anunțat...

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Muzeul Satului. FOTO: muzeul-satului.ro
ArticoleȘtiri

Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti organizeaza, în perioada 25-28 iunie Târgul...