Consiliul General al Capitalei votează, în ședința din 13 mai 2026, contractarea unui nou împrumut de aproape 280 de milioane de lei. Banii ar urmă să acopere o parte din datoria publică locală. Este vorba despre sume ce provin din ratele de capital, scadente în perioada iunie 2026 – iunie 2027.
Mai exact, suma se ridică la 279.330.042,60 le și are o perioada scadentă de până Ia 10 ani.
Potrivit proiectului, Municipiul București poate garanta finanțările rambursabile (…) cu veniturile proprii ale bugetului local, în funcție de cerințele instituțiilor finanțatoare, în condiții care urmează a fi agreate de Municipiul București cu aceste instituții, iar garanțiile astfel acordate vor fi constituite în conformitate cu legislația în vigoare. Cuantumul propriu al bugetului local cu care Municipiul București poate garanta finanțările rambursabile va fi egal cu obligațiile de plata a ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor, cheltuielilor și costurilor aferente finanțărilor rambursabile respective.
Dacă proiectul va fi aprobat, suma va acoperi următoarele datorii:









Tot potrivit notei de fundamentare, gradul de îndatorare a bugetului local al Municipiului București este redus, respectiv 12,08% aferent anului 2026, comparativ cu limita de îndatorare de 30% din veniturile proprii, prevăzută în lege.
CITEȘTE ȘI: Investițiile PMB în 2026: termoficarea și transportul domină bugetul Capitalei
Noile cifre ale Capitalei. Ce structuri beneficiază de finanțări masive în bugetul pe 2026
În ședința Consiliului General al Municipiului București, de marți, au fost introduse mai multe amendamente la proiectul de buget al Capitalei pentru acest an, care vizează suplimentarea fondurilor pentru spitale, parcuri și infrastructura stradală.
Una dintre modificările bugetului vizează Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale, suplimentat cu 62,8 milioane de lei. Bugetul pentru Administrația Lacuri, Parcuri si Agrement a fost suplimentat cu 57,5 milioane de lei, iar cel al Administrației Străzilor cu 11,5 milioane de lei.
Bugetul pentru spitale, parcuri și străzi a fost suplimentat
La spitalul Clinic „Sfânta Maria”, bugetul pentru investiții este majorat cu 10,13 milioane de lei, potrivit amendamentului propus de primarul general.
Fondurile urmează să fie folosite pentru achiziția de echipamente medicale, inclusiv un echipament mobil de imagistică prin rezonanță magnetică, sisteme chirurgicale și aparatură pentru perfuzia ficatului donat.
De asemenea, au fost introduse câteva schimbări în ceea ce privește investițiile de la spital. De exemplu, este modificată cantitatea la echipamentul Brancard transport pacient, de la 2 bucăți la o singură bucată.
La Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular Foișor, bugetul este suplimentat cu aproximativ 29 de milioane de lei, iar o mare parte este destinată achiziției unui robot chirurgical, precum și a unor echipamente pentru ortopedie, cardiologie și săli de operație.
Alte fonduri ajung la Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, unde se alocă 6,83 milioane de lei pentru aparatură de imagistică și neuro-monitorizare. La Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, bugetul este suplimentat cu 12,55 milioane de lei.
Modificări de buget pentru parcuri și infrastructură
Un alt amendament vizează Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, suplimentată cu 57,53 milioane de lei.
Banii vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și utilități, precum și pentru introducerea unui nou obiectiv de investiții pentru lucrări de apărare de mal la Parcul Herăstrău, inclusiv la insulele din lac.
În plus, este majorat cu 11,52 milioane de lei bugetul pentru Administrația Străzilor, potrivit amendamentului introdus în ședința de marți.
Bugetul total al Municipiului București a fost adoptat în ședința consilierilor generali și se ridică la 8,5 miliarde de lei pentru anul acesta.
CITEȘTE ȘI: Primăria Capitalei taie 130 de posturi de la Poliția Locală, din cauza deficitului bugetar