Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 8 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

Un milion de euro pentru un pod care leagă două câmpuri din Balotești | Digi24

158
Un milion de euro pentru un pod care leagă două câmpuri din Balotești | Digi24
Un milion de euro pentru un pod care leagă două câmpuri din Balotești | Digi24. FOTO: Captură Digi24

Bani aruncați pe construcții inutile în localitatea Balotești: Primăria a plătit aproape 4 milioane de lei pentru realizarea unui pod care ar fi trebuit să lege două drumuri, însă face legătura între două câmpuri. Deși podul este gata de ani de zile, drumurile nu au fost realizate, iar acum, primarul susține că nu mai are nevoie de pasaj, conform Digi24.

Investiția de aproape un milion de euro a fost realizată în urma unui idei comune a primăriei din Balotești și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Inițial se dorea realizarea unui pod care să traverseze A0 și a unui drum. După realizarea podului, proiectul a fost schimbat, astfel că drumul urmează să fie realizat, însă nu va mai fi conectat cu podul finalizat în 2024.

„Anul acesta vor începe lucrările de modernizare a sistemului rutier pe prelungirea fabricii până la acest pod. Nu va fi lipit de acel pod pentru că nu ne aparține acel pod”, ar fi transmis edilul din Balotești pentru Digi24.

Podul care leagă câmpurile, deszăpezit cu bani publici

Chiar dacă respectivul pod nu este folosit de șoferi, deoarece nu există și un drum de legătură pentru el, CNAIR are obligația să il deszăpezească și să îl curețe. Astfel că, banii publici ajung să fie cheltuiți fără rost.

„Da, noi îl deszăpezim, intră în obligația noastră să deszăpezim tot ce ține de gestiunea noastră. Avem drumuri tehnologice și putem să intrăm”, ar mai fi transmis purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Pe lângă asta, pasajul din mijlocul câmpului s-a degradat în timp, iar constructorul a fost chemat să remediere anumite probleme constatate.

Citește întregul material pe Digi24.ro.

CITEȘTE ȘI Tarabe cu bluze tradiționale și sutiene, în zona retrocedată din IOR. Comerțul stradal se extinde

Ultimii bani din PNRR pentru autostrada A7 ar putea fi pierduți

România ar putea să ultima tranșă de finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru tronsonul Adjud Nord-Roman Nord (Săbăoani) al autostrăzii A7. Motivul este că există șanse foarte mici ca tronsonul să fie gata în termenul stabilit prin contract, potrivit Asociației Pro Infrastructură.

Lucrările pe acest tronson sunt realizate de UMB, iar pentru finalizarea în termen, este necesară o mobilizare exemplară a constructorul pe șantier.

„Atingerea țintei este încă posibilă dar va fi extrem de greu. Cei de la UMB trebuie să se autodepășească, mobilizându-se exemplar în 3 schimburi, nonstop. Este nevoie de mai mulți muncitori, mai ales fierari-betoniști la structuri, care să fie aduși cât mai rapid de pe A3 și A0.

Chiar dacă ar reuși, un astfel de heirup va afecta inevitabil calitatea, în special a umpluturilor și straturilor de asfalt care cer atenție și respectarea timpilor tehnologici.”, explică Asociația Pro Infrastructură.

Zonele unde au fost înregistrate cele mai mai întârzieri sunt:

  • Pe Răcăciuni-Bacău, la est de Cleja – un pasaj de 1,2 km peste magistrala de cale ferată M500 foarte întârziat,
  • La est de Nicole Bălcescu – un pasaj lung de circa 730 m tot pe deasupra M500,
  • La nord de Bacău, înainte de Filipești- un pasaj mare peste M500 și DN2 care este practic neînceput,
  • Pe Centura Roman – un viaduct măricel care abia a început să iasă din pământ,
  • Podul care traversează Râul Moldova aflat abia la nivel de fundații.

Pe lângă aceste structuri mari unde au fost înregistrate întârzieri, s-au sesizat probleme și la foarte multe structuri mici. Astfel că, pentru ca cei 96,32 kilometri ai Autostrăzii A7 Adjud Nord-Roman Nord (Săbăoani) să fie dați în trafic până la 31 august 2026 este necesar un volum foarte mare de muncă, după cum a scris Buletin de București aici.

CITEȘTE ȘI Un nou drum de „două minute”, uitat la proiectarea Autostrăzii București, apare lângă Otopeni. Infrastructura din Nordul Capitalei încă așteaptă finanțări externe

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.