Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 4 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Un judecător și un ofițer MAI, acuzați de ANI că nu pot justifica peste 6 milioane de euro. Cei doi au fost cercetați de DIICOT în „dosarul creditelor” din 2015
ArticoleMain

Un judecător și un ofițer MAI, acuzați de ANI că nu pot justifica peste 6 milioane de euro. Cei doi au fost cercetați de DIICOT în „dosarul creditelor” din 2015

375
FOTO: unsplash.com

Un judecător din cadrul Tribunalului București și un funcționar public cu statut special  în cadrul  Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sunt acuzați de Agenția Națională de Integritate (ANI) de o diferență nejustificabilă dintre venituri și avere: de 6 milioane de euro, respectiv 240 mii de euro, pe perioada exercitării funcțiilor publice. Cei doi au fost urmăriți penal în cadrul dosarului creditelor bancare BRD din 2015.

ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București pentru a controla averile judecătoarei Mazilu Gabriela Cristina și ale ofițerului Nicoreșteanu Ionuț Victor.

Mazilu Gabriela Cristina, Judecător în cadrul Tribunalului București și fost Judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4, este acuzată că nu poate să justifice peste 30.300.000 lei. Conform celei mai recente declarații de avere ale acesteia, din 2023, singurele venituri anuale declarate ale acesteia, însumate, dau puțin sub 300.000 lei. De asemenea, în declarație mai apare o sumă de 150.000 euro, împrumutată de la Gabriel Mazilu, scadentă în 2023. În rest, nu este declarat niciun imobil și niciun autoturism.

Cei doi copii ai acesteia primesc anual, dintr-o pensie de întreținere și alocația de stat, aproximativ 50.000 lei, și mai primesc 22.000 euro anual de la Cristina și Gabriel Mazilu, pentru taxa de școlarizare. 

Nicoreșteanu Ionuț Victor, funcționar public cu statut special  în cadrul  Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, este acuzat că nu poate să justifice peste 1.200.000 lei. Conform celei mai recente declarații de avere găsite pe portalul ANI, din 2021, acesta deține o parte dintr-un apartament moștenit, și a avut un împrumut la bancă de 3.000.000 euro scadent în 2013. Atât salariul lui cât și al soției nu sunt vizibile în declarația de avere din 2021. În schimb, conform primei sume lizibile, verificate în ordine cronologică inversă, în 2020 soția acestuia avea un venit anual de 36.000 de lei, din indemnizația de creștere a copiilor, iar Ionuț Victor, în 2017, avea un venit anual declarat de 44.400 lei. Copii acestuia, din alocații, primesc anual 4579 lei.

Dosarul Creditelor

Judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu şi Ionel Victor Nicoreşteanu au fost cercetaţi de DIICOT în anul 2015 într-un dosar privind credite frauduloase luate de la BRD, în care era implicat şi omul de afaceri Remus Truică, conform Agerpres.

Conform DIICOT, la sfârșitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării frauduloase de credite. Au fost aprobate 17 credite dintre care Remus Truică a beneficiat de 15. Suma de 35 milioane euro, care a fost în cea mai mare parte externalizată prin includerea acesteia în circuite financiare prin conturi deschise în Monaco, Elveția, Austria și Cipru, conturi controlate direct de Remus Truică și Cristian Aparaschivei (șoferul lui Truică). Niciunul dintre cele 17 credite nu a fost restituit, fiind trecute în categoria creditelor neperformante, potrivit unui articol din 2015 Antena 3 CNN.

În acest dosar DIICOT, conform unui comunicat din 19.05.2015, atât soțul ei, Aparaschivei Cristian-Relu, cât și judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu și ofițerul Nicoreșteanu Ionuț Victor, au fost urmăriți penal pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi  spălare de bani.

pe același subiect

ArticoleMainPolitic

Fosta campioană Monica Iagăr candidează din partea AUR la Primăria Sectorului 6

Fostă campioană la săritura în înălțime, Monica Iagăr, vrea să ajungă la...

ArticoleMainTransport

Mersul melcului pe ruta București-Giurgiu. Trenurile vor face peste două ore, pe 93,2 km

CFR reintorduce trenurile pe ruta București Nord – Giurgiu, potrivit HotNews.ro. Pe...